Este 24 martie 1944. La Markowa, un sătuc în Polonia lângă granița cu Ucraina, se lasă seara. Un jandarm bate la ușa lui Teofil Kielar. "Am împușcat evrei la familia Ulma", spune el. Fruntașul satului trebuie să convoace bărbați care să sape mormintele. Kielar se grăbește spre casa lui Jozef Ulma. Pe drum, mai aude un foc de armă.

În curte, vede întins pe jos un copil. Este o fată de doi sau trei ani. Își mișcă încă mâna dreaptă. Direct lângă ea se află corpurile neînsuflețite ale părinților ei, Viktoria, gravidă în șapte luni, și Jozef, precum și cele ale celor cinci frați ai fetei, printre care eleva Stasia. Ceva mai departe este Saul Goldman, unul din cei opt evrei adăpostiți de familia Ulma.

Lângă morți se află locotenentul german de poliție Eilert Dieken. "Am mers la el și l-am întrebat: 'De ce i-ați împușcat pe copii?' La care mi-a răspuns: 'Ca să nu aibă comunitatea probleme cu ei'", a relatat fruntașul Kielar în martie 1958.

Urma

Stimată familie Ulma! (...) Sunt fiica lui Eilert Dieken, care (…) a murit. Datorită corespondenței am luat la cunoștință că în război el a servit la Lancut. Spre bucuria mea, am aflat că, prin acțiunile lui, a făcut bine oamenilor. Nici nu mă așteptam la altceva! (...)

Scrisoarea trimisă de fiica cea mare a lui Eilert Dieken este din 18 februarie 2013. Pentru Mateusz Szpytma, ea este o dovadă importantă. Istoricul polonez încearcă de ani buni să afle ce s-a întâmplat cu criminalii din Markowa.

Iar Szpytma a dat din întâmplare peste Eilert Dieken. Pe Internet, găsește o relatare a poliției din micul oraș Esens, din regiunea germană Frislanda de Est, în care este pomenit un inspector cu acest nume. Într-o scrisoare adresată secției de poliție de acolo, Szpytma scrie că a înființat un muzeu la Markowa și cere informații despre fostul jandarm.

Primește și răspuns, după o vreme: după război, Eilert Dieken a lucrat ca polițișt la Esens. Lucru dovedit și de fotografii atașate. Un an și jumătate mai târziu vine scrisoarea de la fiica jandarmului. Szpytma stabilește o întâlnire cu aceasta.

Polițiștii terorii

În Al Doilea Război Mondial, în teritoriile ocupate de al Treilea Reich au fost trimiși nu doar soldați și membri ai SS, ci și polițiști germani. Eilert Dieken a lucrat din 1941 în orășelul Landshut (Lancut) din regiunea precarpatică. El a condus postul de jandarmi de acolo.

În sarcina postului era să asigure respectarea legilor, inclusiv a celei privind restricțiile de ședere. Din octombrie 1941, sunt amenințați cu moartea nu doar evreii care își părăsesc ghetourile, ci și localnicii care îi adăpostesc pe ascuns - precum soții Ulma.

Au fost soții Ulma "prea curajoși"?

"Stasia era o fată deșteaptă și liniștită, o elevă foarte bună", își amintește Roman Kluz, nepotul Viktoriei Ulma. "Și unchiul Jozef era un bărbat talentat, cu multe idei. Creștea viermi de mătase și plantase duzi, a construit un aparat de fotografiat cu care a făcut multe poze."

"Familia Ulma era una liniștită", spune Eugeniusz Szylar. Tatăl lui Franciszek a fost martor la uciderea lor. "Poate că au fost prea curajoși?", spune el. Și familia lui Szylar ascunsese atunci evrei - dar aceștia nu aveau voie să iasă ziua din casă. La familia Ulma, dimpotrivă, evreii găzduiți ajutau la muncile agricole.

Crimă la ordinul lui Dieken

Pentru Eugeniusz Szylar, ziua uciderii familiei Ulma este una din cele mai rele zile din timpul războiului: "Aveam 12 ani și am aflat la școală ce se întâmplase. Am plecat plângând acasă și m-am gândit că o să vină germanii la noi noaptea și o să ne omoare în somn".

Doar doi făptași au plătit pentru uciderea familiei Ulma și a celor opt evrei: jandarmul poliției poloneze, care a trădat familia Ulma, a fost împușcat de partizanii polonezi. Un fost polițist german, Josef Kokot, a fost condamnat în 1958 de un tribunal polonez la închisoare pe viață. El a afirmat în instanță că ar fi ucis la ordinul lui Dieken.

Un bărbat respectat

În 1958, Eilert Dieken trăia deja demult în Esens. Unii locuitori ai orășelului își mai amintesc de locotenentul de poliție. "Foarte simpatic și serviabil", spune despre el la telefon o doamnă în vârstă.

"A fost un membru cu rang înalt al poliției. Îl respectăm", își amintește Theodor Sjuts, unul din seniorii din Esens. Dieken era foarte iubit, inclusiv de cei tineri. Sjuts este șocat când află de ce crime este responsabil polițistul.

Fără probleme la denazificare

Șocat este și Klaus Wilbers, fost polițist și fost primar în Esens. În 1973, când și-a început serviciul, Eilert Dieken era deja mort de 13 ani. Colegii din secție îi povestesc însă despre bărbatul autoritar. Wilbers își amintește că, printre polițiștii mai în vârstă, circulaseră broșuri cu conținut național-socialist evident.

Trecutul german nu era încă temă în școlile de poliție germane în anii 1950. Eilert Dieken a trecut fără probleme peste denazificare. În niciuna din cele trei etape nu a spus nimic despre serviciul prestat în Polonia. Dieken a primit cea mai bună evaluare: "Fără dubii". Și a putut astfel să-și continue cariera de polițist.

Plicul

Până în 2013, fetele lui Dieken nu au știut nimic de crimele comise de tatăl lor în timpul ocupației germane în Polonia. Până când istoricul Szpytma a vizitat-o pe fata cea mare a acestuia. "Nu am vrut să-i povestesc tot", își amintește istoricul. "Nu știam cum o să reacționeze, era și ea atunci femeie în vârstă. De aceea, am pregătit un plic în care am pus toate informațiile despre tatăl ei pe care le-am găsit în Polonia."

Fata lui Dieken i-a povestit istoricului Szpytma că tatăl ei a fost un om grijului și iubitor, care venea acasă în concediu și povestea de prietenii lui polonezi. Detaliile serviciului din Landshut ar fi fost secrete iar fiicele nu l-au întrebat niciodată despre ele. Nici pe istoricul polonez nu l-a întrebat nimic, i-a spus că nu o interesează. El i-a lăsat plicul. "L-a luat și mi-a mulțumit. Dacă l-a citit? Nu știu", spune Szpytma.

Copilul preferat

Noi am vrut să știm și am căutat-o în 2019. Avea 90 de ani și nu a dorit să vorbească despre trecut. "Este prea emoțional pentru ea", ne spune fiul ei, care fusese de asemenea de față la întâlnirea cu istoricul polonez. "Vorbește mai departe la superlativ despre tatăl ei, insistă că a fost un tată bun și grijuliu - și că ea a fost fiica lui preferată." Fiului ei i-a dat prenumele tatălui: Eilert.

Nepotul citise pe Internet în urmă cu câțiva ani despre crimele de la Markowa și a întrebat-o pe mama lui despre adevărul faptelor bunicului în Polonia. Ea nu a reacționat, dar trebuie să fi vorbit măcar cu sora ei mai tânără Hannelore despre această temă.

"Totală rușine"

"Mama avea doar amintiri pozitive despre tatăl ei", scrie fiica lui Hannelore Ilona, care trăiește în SUA și își amintește încă de "bunicul Eilert cu pipa". Abia cu puțin timp înainte să moară i-a povestit mama ei îngrozită că bunicul ar fi fost vinovat de moartea unei familii întregi. "A fost foarte tulburată și cuprinsă de o mare rușine", a scris Ilona. Ea crede deci că ambele fiice ale lui Dieken au luat la cunoștință conținutul plicului lăsat de istoricul Szpytma.

Eilert Dieken a comis și alte infracțiuni în Polonia - dar Centrala pentru clarificarea crimelor național-socialiste din Ludwigsburg s-a interesat de el abia în anii 1960. În anii 1970, procuratura din Dortmund a deschis două anchete împotriva criminalilor familiei Ulma și împotriva altor polițiști germani. Dar era prea târziu pentru o condamnare: Eilert Dieken murise în septembrie 1960.

Caz de precedent pentru Biserica Catolică

La 63 de ani după moartea lor, Biserica Catolică a beatificat duminică 10.09.2023 familia Ulma ucisă de naziști. Papa Francisc a recunoscut în decembrie moartea martirică a celor doi soți și a copiilor lor. Viața familiei Ulma ar fi un exemplu pentru lumea creștină, și-a argumentat Vaticanul decizia beatificării. "Familia Ulma era credincioasă. Decizia de a-i ajuta pe evrei a fost luată în lumina poruncii de a-ți iubi aproapele și a exemplului bunului samaritean, după cum arată paragrafele subliniate în Biblia lor. Copiii fuseseră botezați și erau implicați în credința activă a părinților lor", potrivit Vaticanului.

Din două motive, cazul este o noutate în Biserica Catolică: este prima familie cu copii beatificată și primul caz de beatificare a unui copil născut, dar încă nebotezat. S-a aflat că Viktoria era gravidă în șapte luni la momentul morții. După uciderea familiei, când trupurile neînsuflețite au fost puse în sicrie, s-ar fi constatat, potrivit martorilor oculari, că femeia s-ar fi aflat în durerile nașterii. Prin martiriul părinților, copilul abia născut ar fi primit "botezul sângelui", a explicat autoritatea de sanctificare a Vaticanului.

Familia Ulma este considerată în Polonia un simbol al ajutorului pentru evrei și al supliciului ocupației germane. Memorialul israelian Yad Vashem i-a acordat familiei în 1995 titlul de onoare "Drepți între popoare", în 2016 s-a deschis la Markowa un Muzeu al Familiei Ulma. Din 2018, ziua uciderii familiei este comemorată ca zi națională a salvatorilor evreilor.

Nepoata lui Eilert Dicken este impresionată să afle de beatificarea familiei Ulma. Crimele comise de bunicul ei le descrie drept "inumane" și "barbare". "Îmi pare foarte rău", spune ea printre lacrimi.

Textul este o versiune actualizată a unui articol din seria "Vinovați fără pedeapsă" ("Schuld ohne Sühne"), un proiect al redacției poloneze a DW și a portalelor poloneze de Internet "Interia" și "Wirtualna Polska".