Populiştii europeni, finanţaţi de ruşi?
29 noiembrie 2014Partidul extremist Frontul Naţional din Franţa a respins acuzaţiile apărute într-un material publicat în presă, conform căruia, formaţiunea urma să împrumute 40 de milioane de euro de la o bancă rusească. "Este o invenţie, o nebunie", a declarat şefa partidului, Marine Le Pen. "Am cerut nouă milioane de euro, prin urmare nouă milioane de euro am primit", a adăugat aceasta.
Frontul Naţional are nevoie de aceste fonduri în special pentru organizarea congresului de la Lyon. De altfel, formaţiunea lui Le Pen nu este pentru prima oară acuzată că este finanţată cu bani ruseşti. Însuşi şeful băncii căreia i-a fost solicitat creditul este un apropiat al lui Putin. Cele nouă milioane, spune ancheta din presă, ar fi fost deja viraţi către partid.
Trupa lui Marine Le Pen se confruntă momentan cu mari probleme financiare, după ce băncile franceze ar fi decis să nu mai acorde credite Frontului Naţional. Or, în acest context, susţinerea sosită din Rusia este binevenită. Parlamentarul european francez din partea FN, Jean-Luc Schaffhauser, spune că ruşii au aprobat creditul de 9 milioane de euro doar pentru că şefa partidului are relaţii foarte bune cu oamenii apropiaţi lui Vladimir Putin.
Marine Le Pen este de altfel unul dintre cei mai vocali critici ai sancţiunilor impuse Rusiei. În interviurile pe care le oferă, nu se sfieşte să îşi exprime admiraţia faţă de Vladimir Putin şi să acuze UE că forţează declanşarea unui Război Rece cu marele vecin din est. În plus, ea a criticat fără echivoc guvernul francez, care a decis să nu mai livreze Moscovei nava de război Mistral.
Nu e prin urmare de mirare că Le Pen este la rândul ei foarte criticată în Franţa. "Este uimitor că un partid din ţara libertăţii este finanţat de cercuri apropiate lui Putin, care este cel mai mare duşman al Europei", a declarat pentru DW Reinhard Bütikofer, parlamentar european german din partea ecologiştilor. Putin, spune acesta, combate cu orice mijloace valorile europene. "A fost atins un nou apogeu. Duşmanii Europei de la Moscova şi-au dat mâna cu radicalii europeni". Germanul s-a arătat deranjat nu doar de declaraţiile lui Le Pen, ci şi de cele ale britanicului Nigel Ferage. Şeful UKIP, dar şi reprezentanţi ai formaţiunii germane "Alternativa pentru Germania" au făcut în ultima vreme, în repetate rânduri, declaraţii foarte prietenoase la adresa Rusiei.
Stilul autoritar de a conduce al lui Putin găseşte adepţi nu doar în rândurile Frontului Naţional, ci şi în Partidul Jobbik din Ungaria, de asemenea suspectat că ar fi susţinut de Kremlin. De altfel, referendumul din Crimeea este considerat "exemplar" de către Jobbik, un model care ar putea fi folosit şi în procesul de modificare a graniţelor României sau ale Slovaciei, spun unii membri ai acestei formaţiuni.
Radicalii europeni nu neagă faptul că vor să slăbească UE. De altfel, aceasta a fost şi deviza cu ajutorul căreia au câştigat voturi importante la recentele alegeri europarlamentare. Oricum, scandalul privind finanţarea FN pică într-un moment foarte nefavorabil. La sfârşitul săptămânii, Marine Le Pen ar urma să fie realeasă preşedintele partidului.