1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
Fotbal

"Povestea de vară" a Germaniei ia sfârşit

5 iulie 2024

La capătul unui meci plin de tensiune, Germania pierde partida în faţa echipei naţionale a Spaniei şi părăseşte Campionatul European.

Niklas Füllkrug, EURO2024 , Germania
Niklas Füllkrug, în stare de şoc: Germania părăseşte campionatul EURO2024 Imagine: Leonhard Simon/REUTERS

Germania pierde în sferturi împotriva Spaniei și părăsește Campionatul European de Fotbal pe care îl găzduiește. Spaniolii au câștigat, după prelungiri, cu 2-1, partida directă din sferturile turneului final, disputată la Stuttgart.

Julian Nagelsmann a vorbit despre o înfrângere nemeritatăImagine: Titgemeyer/osnapix/IMAGO

"Abia îmi ţin lacrimile. Băieţii au luptat mult în ultimele şase săptămâni. Azi au pierdut nemeritat", a declarat antrenorul echipei naţionale germane Julian Nagelsmann. 

Meciul din această seară reprezintă şi finalul carierei fotbalistului german Toni Kroos. După partidă, acesta a declarat că e bucuros că şi prin contribuţia sa, fotbalul german a redevenit mai bun. "Dar astăzi suntem extrem de trişti. Aveam un ţel, însă acest vis s-a năruit. Când eşti aşa de aproape de atingerea sa, este extrem de dureros", a spus Kroos. 

Pentru Toni Kroos, campionul mondial din 2014, acesta a fost ultimul meci al carierei saleImagine: Kai Pfaffenbach/REUTERS

"Ne-am fi dorit un final mai frumos al carierei sale, pentru că asta ar fi meritat", a spus la rândul său antrenorul Julian Nagelsmann. "Este un om deosebit cu o carieră ieşită din comun, pentru mulţi un exemplu", a adăugat Nagelsmann.

Spania se califică în semifinale unde va întâlni învingătoarea din meciul dintre Portugalia și Franța, care se joacă seara aceasta la Hamburg.

maw/ics