Ministra Culturii Raluca Turcan mărturisește că, în carierele lor politice, femeile sunt nevoite să treacă „cel puțin prin situații de agresiune verbală, grotescă până în măduva oaselor”. Cu ani în urmă, fostul lider al liberalilor Ludovic Orban descria în fața organizației de femei Alba sistemul prin care unele femei ar fi avansat în ierarhie, asigurându-le, totuși că n-ar fi nevoie „să treacă prin patul unui șef pentru a obține o promovare”. În lumea politică și jurnalistică a Bucureștiului sunt cunoscuți prădătorii, la fel cum sunt știute victimele, atât cele care se complac și avansează pe verticala puterii, cât și cele intransigente, care preferă să plece din politică. Foarte rar ies la suprafață numele abuzatorilor. Anul trecut, au apărut informații despre europarlamentarul PSD Mihai Tudose, care, pentru a-și cuceri asistenta de la Bruxelles, a încercat să-i ofere, potrivit Europei Libere, „o carieră unde vrea”, „o mașină de lux”, „un telefon sigilat”, „un apartament în bloc cu el”, apoi o presa să iasă la masă cu el sau să vină seara să joace șah, în vreme ce ea îi spunea că a fost angajată „să facă discursuri, muncă legislativă, nu să fie damă de companie”. Potrivit ziarului Libertatea, pentru a-l apăra, partidul a făcut o strategie, a trimis punctaje tuturor social-democraților care ies la televizor, să spună că asistenta care a plecat exasperată de la cabinetul lui Tudose a fost, de fapt, dată afară, fiindcă europarlamentarul nu mai avea încredere în ea, să explice că ar fi umflat cheltuielile cabinetului, că nu s-ar fi achitat de responsabilitățile pe care le avea, că ar fi făcut activități ilegale de lobby în numele europarlamentarilor. Ca de obicei, în astfel de cazuri, victima e de vină. 

Cel puțin două deputate PSD s-au plâns că au fost asaltate de fostul ministru al Muncii Marius Budăi în ieșirile organizate de partid. Potrivit relatărilor din presă, pe una dintre ele a sunat-o insistent noaptea, până când soțul acesteia s-a enervat și s-a dus să-l caute. Cei din jurul ministrului au dat vina pe alcool pentru hărțuielile lui sexuale, iar în PSD s-a mușamalizat totul. 

Deputatele și senatoarele care sunt agresate „cel puțin verbal”, după cum recunoaște ministra Culturii, nu spun niciodată cine sunt agresorii și nu se plâng niciodată de situațiile care apar, de teamă să nu-și piardă pozițiile atât de greu câștigate. Din două studii succesive despre femeile din politica europeană rezultă că un sfert dintre femeile parlamentare intervievate au fost ținta hărțuirii sexuale comise de colegii parlamentari bărbați, atât din propriul lor partid politic, cât și din partide opuse celui al lor. 

În România, misoginismul politic verbal e acceptat ca și cum ar fi ceva normal, iar asaltul fizic, ca și cum ar fi o boală de care te aperi în tăcere. Fostul președinte Traian Băsescu făcea spontan și dezinvolt glume de acest fel: a rămas celebră replica adresată unei fost colege de partid, „în politică e ușor să ajungi pe centură”. Toată lumea știe că „pe centură” stau prostituatele care își așteaptă clienții. Tot Băsescu, după ce a participat la un curs de resuscitare, a fost întrebat de o ziaristă în ce constă noua tehnică pe care a văzut-o. După ce i-a spus că nu are un manechin să-i explice, ziarista a insistat, iar președintele, pe jumătate nervos, pe jumătate amuzat, i-a spus „Dacă te întinzi pe masă, îți arăt cum se face”.

Ministra Culturii se plânge de agresiunile din politică, dar când a fost vorba să le ajute pe femeile de la Muzeul Național de Artă a României, unde au fost sesizate acte de hărțuire sexuală comise de directorul lor, nu a făcut mare lucru. Șapte memorii ajunse la minister în aprilie au băltit printre proceduri. Reacțiile femeilor ministre sunt întârziate, inconsistente și lipsite de empatie. Ministra Educației, care este și profesoară la SNSPA, Ligia Deca, aproape că s-a făcut că știe despre ce e vorba. Liderii USR o acuză însă că știa dinainte despre abuzurile celor acuzați că le hărțuiau pe studente: sociologii Alfred Bulai și Marius Pieleanu.

În toate aceste cazuri care ies la suprafață, pare uimitoare lipsa de solidaritate a femeilor cu funcții importante și a profesoarelor de la SNSPA cu victimele.