În jur, sunt destule urme ale prezenței rusești. Unele mai vechi, umbre ale altei lumi, care înainte de a închide ușa în urma ei, vrea să tragă după ea cât mai multe victime și altele mai noi, înșirate într-o rețea care mai poate face servicii Moscovei.

O foarte recentă invesitgație publicată de Rise Project scoate la iveală, de pildă, incapacitatea Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de a rezolva problema imobilelor pe care diplomații Moscovei și alți oficiali ruși în misiuni speciale le ocupă cumva la limita legalității. Este vorba despre proprietăți pe care Rusia ar fi trebuit să le partajeze cu statele care s-au desprins din fosta Uniune Sovietică: Ucraina, Azerbaidjan, Georgia, Armenia plus statele din Centrul Asiei. Ancheta Rise demonstrează cum ani la rând diplomați de rang înalt au vrut să ajute Rusia să intre în posesia mai multor imobile din centrul Bucureștiului în defavoarea celorlalte republici devenite independente. Practic, Moscova continuă să ocupe aceste clădiri, mici palate dintr-o zonă rezidențială. A primit sprijin de la Ion Diaconu un fost ambasador al României la Moscova (1997-2001), devenit ulterior secretar general al Ministerului care a ajutat Moscova la trecerea unei clădiri din zona Kiseleff din proprietatea URSS în cea a Rusiei. Apoi, misiunea de sprijin a fost preluată de Bogdan Aurescu, actualul ministru de Externe, care în 2003, din funcția de director general al MAE continuă operațiunea tot în favoarea Moscovei. Rusia câștigă bani buni din închirierea caselor boierești cumpărate pe nimic în prima perioadă a comunismului autohton. Astfel, o clădire de patrimoniu nu prea bine îngrijită e închiriată pentru milioane de euro. Sunt și situații încâlcite cu moștenitori ai imobilelor care se bat cu justiția autohtonă de ani de zile să fie despăgubiți, dacă nu li se pot da înapoi clădirile, pe care altă dată România le-a vândut URSS.

Felul în care statul român s-a lăsat mai mereu intimidat de Moscova sugerează nu doar un mod de lucru, ci și o tendință. De altfel, abia la finele lui septembrie și doar la un singur minister a început o analiză privind cadrul juridic de cooperare cu Federația Rusă și Republica Belarus: Ministerul de Interne, unde se discută despre denunțarea unor acorduri. Nu e clar dacă și la Externe s-a făcut un exercițiu similar și nici care ar fi rezultatele. În același timp, instituțiile de forță, nu au găsit nicio soluție împotriva pensionarilor lor patrioți care fac în mod deschis propagandă pro-rusă pe rețele sociale sau în jurul populiștilor extremiști de la AUR, adesea declarațiile lor apar în presa rusă ca exemple de bune practici. Sunt rezerviști care se consideră suveraniști și care încearcă să demonstreze că nu sunt pro-Putin, ci anti-UE sau anti-SUA, făcându-se că nu înțeleg că în acest moment orice mișcare anti-occidentale e un impuls pro-rusesc, că e război și dezinformarea poate afecta în mod fatal și România. Alegerile din 2024 vor arăta în ce măsură românii sunt rezistenți la propagandă și cât de mulți se vor alinia în spatele AUR.

O analiză făcută înainte de începerea războiului de Center for Strategic & International Studies (CSIS) cuprinde un studiu de caz privind influența rusă în România, iar concluzia sugerează că țara era încă fragilă, cu toate că potrivit autorilor avea „cele mai slabe legături politice și economice cu Rusia din statele regiunii”: „influența malignă a Rusiei poate încă submina autoritatea statului, prin exploatarea slăbiciunilor instituționale, politice și societale (în special corupția).” Printre tacticile menționate în descrierea influenței ruse apar și „facilitatorii influenței negative rusești”, care îi ajută pe aceștia să-și atingă „scopurile strategice” fără probleme. În acest rol apare, spre exemplu, compania austriacă OMV, despre care Traian Băsescu spunea în primul său mandat că printre deținătorii de acțiuni cumpărate la bursă, ar fi majoritari investitorii ruși. Practic, 43% din OMV, deținătoarea Petrom, reprezintă acțiuni care se tranzacționează pe bursă, aproape 25% din companie e deținută de o societate din Abu Dhabi, iar restul de OBAG, compania de stat austriacă.

Analiza CSIS insistă asupra intermediarilor occidentali, dar nu numai, prin care rușii au penetrat economiile europene, fără să poată fi depistați. Au cumpărat favoruri oficiale, firme occidentale, administratori cu nume vestice sau arabe și nu e prea clar, de fapt, cât de mult s-au înșurubat în economiile UE. În România, capitalul rusesc este insignifiant: 0.25%. E vorba, însă, doar de cel al firmelor care-și asumă identitatea rusă. Nu există estimări ale investițiilor făcute prin intermediari, așa cum nu există nici indicatori preciși care să ne arate punctele de distribuție a dezinformărilor și propagandei. Între timp, există consecințe ale acestor fenomene, așa cum se văd de altfel în cele mai proaspete studii sociologice: cu toate că populația țării rămâne majoritar pro-NATO și pro-UE, totuși 70% dintre cetățenii României vor să vadă sfârșitul războiului din Ucraina chiar cu prețul unor concesii din partea Kievului. Mai puțin de 30% dintre cei intervievați cred că războiul trebuie dus până la capăt (Barometru de Securitate, noiembrie 2022).

Acest paradox, în care mulți români vor să profite de avantajele Vestului, dar în același timp sunt gata să cedeze în fața Rusiei, scoate la iveală pragmatismul pe care l-au folosit ani la rândul oficialii autohtoni: declarativ au fost mereu pro-occidentali, dar pe dedesubt au lucrat în folosul lor personal, subminând mereu instituțiile statului, sacrificând adesea fără să clipească avantajele de care s-ar fi putut bucura România, dacă ar fi fost servită cu patriotism.