Preşedintele Bush reafirmă politica “dolarului forte”
6 iulie 2008Premierul nipon Yasuo Fukuda a declarat astăzi după întâlnirea avută cu preşedintele SUA George Bush la Toyako, unde mâine începe Reuniunea la nivel înalt a celor mai dezvoltate state G8, că accentul se va pune pe ajutorul pentru Africa şi combaterea eficientă a modificărilor nocive ale climei. Preşedintele Bush a avertizat faţă de pericolele ce decurg din neglijarea combaterii foametei în Africa, unde “există multă suferinţă”. Astăzi în Japonia preşedintele Bush a reafirmat politica “dolarului forte”, şi şi-a esprima încrederea în redresarea economiei americane. În ultimii doi ani dolarul a pierdut 30 la sută din valoare faţă de moneda unică europeană.
Tot astăzi, preşedintele Organizaţiei ţărilor exportatoare de petrol, Chakib Khelil a precizat într-un interviu că prăbuşirea dolarului va face ca preţul petrolulului să crească în săptămânile următoare. Această tendinţă se datorează cursului slab al dolarului, o reducere de 1% a dolarului însemnând o scumpire cu 4 dolari a preţului petrolului, ca şi crizei dintre Iran şi lumea occidentală privind programul nuclear al Iranului.