1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Premieră la München: primar general din partea Verzilor

Ovidiu Suciu dpa, ZDF
23 martie 2026

Dominik Krause, în vârstă de 35 de ani și anterior al doilea primar al metropolei bavareze, a câștigat detașat turul doi al alegerilor locale cu 56,4% din voturi.

Bărbat cu păr blond, sacou negru și cămașă albă râde în fața camerei, în spatele lui se vede o mulțime de oameni care sărbătorește: Dominik Krause la petrecerea electorală a Partidului Verzilor la München
Dominik Krause, 35 de ani, de la Partidul Verzilor, este noul primar general al metropolei München Imagine: Sven Hoppe/dpa/picture alliance

Krause l-a învins pe social-democratul , care a deținut timp de 12 ani funcția de primar general al capitalei Bavariei. Reiter a fost preferat de doar 43,6% din alegători.

Krause a declarat imediat după anunțarea rezultatelor că se simte onorat de încrederea acordată și că orașul ar traversa un moment de „înnoire și spirit de nou început”, atmosferă pe care a spus că o resimte puternic în rândul locuitorilor. 

O schimbare politică de amploare în capitala bavareză

Victoria lui Krause reprezintă o ruptură de tradiția politică a Münchenului, unde Partidul Social-Democrat (SPD) a deținut funcția de primar timp de 42 de ani consecutiv.

Reiter, considerat mult timp favorit și un lider imposibil de învins, a intrat în campania electorală cu un capital politic solid, dar impactul negativ al scandalului privind remunerațiile primite pentru un post consultativ la FC Bayern München a erodat încrederea alegătorilor.

Presa locală notează că Reiter nu ar fi solicitat aprobarea consiliului municipal pentru aceste activități, așa cum impune protocolul administrativ, fapt ce a declanșat critici intense.

Dieter Reiter a pierdut alegerile locale din München, după ce a fost primar general timp de 12 aniImagine: Michael Bihlmayer/CHROMORANGE/picture alliance

În seara înfrângerii, Reiter și-a asumat responsabilitatea deplină pentru rezultat, afirmând că a fost vina sa și a anunțat că își încheie cariera politică. În plus, alte incidente din perioada campaniei – precum utilizarea unui termen rasist în plenul consiliului municipal, urmată de scuze – au amplificat controversele din jurul său. 

Profilul noului primar și stilul său de campanie

Dominik Krause, născut la München, fizician de profesie, este activ în politica locală din 2014. Campania lui s-a remarcat prin tonul moderat și lipsa atacurilor personale, inclusiv în momentele în care adversarul său era puternic contestat.

Krause a pus accentul pe teme programatice – în special pe criza locuințelor – promițând construirea a 50.000 de noi locuințe, una dintre cele mai presante chestiuni ale orașului. A mizat pe sloganul „Weil mehr geht” („Pentru că se poate mai mult”), în contrast cu abordarea lui Reiter, axată în principal pe continuitate.

La doar 35 de ani, Krause este perceput ca un lider politic matur, iar susținătorii săi subliniază activitatea eficientă pe care a desfășurat-o în 2025, când a preluat temporar atribuțiile de primar în absența lui Reiter, gestionând administrația fără incidente.

În plan personal, Krause este deschis cu privire la orientarea sa homosexuală, folosind uneori autoironia pentru a se descrie drept „Bürgaymeister”, și locuiește împreună cu logodnicul său Sebastian, de profesie medic.

Presa germană îl caracterizează drept un politician ancorat în oraș atât instituțional, cât și social, conectat la viața culturală și la identitatea urbană a capitalei bavareze. 

Priorități și perspective pentru noua administrație

După confirmarea victoriei, Krause a anunțat că intenționează să înceapă rapid consultări politice pentru formarea unei majorități de guvernare în consiliul municipal. Discuțiile ar urma să includă și opțiunea unei cooperări cu Uniunea Creștin-Socială (CSU), o soluție neobișnuită în peisajul politic al Münchenului, dar considerată posibilă având în vedere distribuția voturilor.

Unul dintre primele obiective declarate este accelerarea procedurilor administrative privind locuințele și infrastructura, zone în care administrația locală a fost frecvent criticată pentru ritmul lent. Totodată, Krause a transmis că dorește să păstreze caracterul deschis și divers al orașului, promițând continuitate în politicile sociale și culturale.

Scena politică bavareză privește cu interes modul în care noul primar va gestiona relația cu liderii Verzilor la nivel federal, mai ales că sprijinul primit de acesta în campanie din partea unor figuri naționale, precum Robert Habeck, a fost considerat un pariu riscant într-un land aflat tradițional sub influența CSU.

Analizele post-electorale indică faptul că votul exprimă și o schimbare în mentalitatea electoratului urban, mai deschis către politici ecologiste și modernizare administrativă. 

Treceți peste secțiunea următoare Explorează oferta noastră
Treceți peste secțiunea următoare Articolul principal la DW

Articolul principal la DW

Treceți peste secțiunea următoare Mai multe articole de la DW