Potrivit Comitetului Director al Premiului Charlemagne, cele trei doamne reprezintă un "model unic împotriva dictaturii, a opresiunii și a unui stat nedrept". Femeile primesc premiul pentru "angajamentul lor curajos față de libertate, democrație, apărarea drepturilor omului și, prin urmare, față de valorile europene".

Mitingurile lor electorale au atras mii de oameni din toată țara. Svetlana Tihanovskaia, Maria Kolesnikova și Veronika Zepkalo au devenit simboluri ale luptei pentru democrație în Belarus și în întreaga lume. Simultan, ele au devenit și cei mai importanți adversari ai liderului Alexander Lukașenko.

La începutul anului 2020, părea încă de neimaginat ca Lukașenko, care deja conducea Belarusul de 26 de ani, să nu rămână la butoanele puterii pentru un al șaselea mandat după alegerile din august 2020. Însă în ianuarie a început pandemia, ale cărei pericole Lukașenko le-a ignorat cu desăvârșire, iar nemulțumirea față de politicile sale a crescut.

În cele din urmă, în mai 2020, bancherul Viktor Babariko, bloggerul și antreprenorul Serghei Tihanovski și Valeri Zepkalo, fostul director al unui parc de înaltă tehnologie, și-au anunțat intenția de a candida la președinție. Însă niciunul dintre ei nu a avut sorți de izbândă. Babariko și Tikhanovski au fost arestați și condamnați la mulți ani de închisoare. Zepkalo a reușit să părăsească țara. 

În locul celor trei bărbați, în arena electorală au intrat trei femei: Maria Kolesnikova, o asociată a lui Babariko, și Svetlana Tihanovskaia și Veronika Zepkalo reprezentându-și soții. De atunci, acest trio și-a dedicat eforturile candidaturii prezidențiale a Svetlanei Tihanovskaia, cu scopul de a aduce schimbări democratice în Belarus.

Represiune în loc de libertate

La mitingurile electorale, Svetlana Tihanovskaia a promis eliberarea deținuților politici și noi alegeri corecte. Iar Kolesnikova a subliniat necesitatea unei schimbări democratice - un mesaj pe sufletul susţinătorilor ei.

Când comisia electorală a anunțat, în seara zilei de 9 august 2020, că Lukașenko a obținut 80% din voturi iar Tihanovskaia doar 10%, bielorușii au ieșit în stradă în mai multe orașe din țară. Au fost cele mai mari mitinguri din istoria țării. Timp de trei luni, oamenii au cerut demisia lui Lukașenko și au protestat împotriva violențelor și fraudelor electorale.

Însă Lukașenko a reprimat cu brutalitate protestele, acțiune care continuă și în prezent, cu 1200 de prizonieri politici, peste 300 de ONG-uri lichidate și cu o presă independentă care nu-și poate continua activitatea decât din străinătate.

Tihanovskaia: "Nu sunt politician și nu am nevoie de putere"

Până în 2020, Svetlana Tihanovskaia nu a fost o figură publică și, potrivit spuselor proprii, nu a făcut politică. După ce a absolvit Universitatea Pedagogică din Mosir, în sud-estul Belarusului, femeia de 39 de ani a lucrat ca traducător de limba engleză și a crescut doi copii. Familia a fost întotdeauna cel mai important lucru pentru ea, spunea ea odată.

Când soțul i-a fost arestat, Tihanovskaia a decis să îl susțină candidând ea însăși la președinție. Spre surprinderea ei, candidatura i-a fost acceptată. "Nu sunt un politician și nu am nevoie de putere. Însă soțul meu este în spatele gratiilor. A trebuit să duc copiii în siguranță și am renunțat la o viață liniștită pentru noi toți", a declarat ea în fața a peste 60.000 de oameni în timpul campaniei electorale din Minsk, în iulie 2020.

Cu toate acestea, în august 2020 Tihanovskaia a fost nevoită să părăsească țara sub presiunea serviciilor secrete belaruse. De atunci, ea locuiește în capitala lituaniană Vilnius, de unde continuă lupta împotriva regimului Lukașenko. Astăzi, este considerată liderul forțelor democratice din Belarus.

Kolesnikova și-a rupt pașaportul pentru a rămâne în Belarus

Maria Kolesnikova este flautistă profesionistă. În 2007, a plecat la Stuttgart, unde și-a continuat studiile muzicale. Zece ani mai târziu s-a întors în Belarus. La Minsk, a lucrat pentru un centru cultural creat cu sprijinul lui Viktor Babariko. În 2020, ea a condus sediul de campanie al acestuia.

Însă Babariko a fost și el împiedicat să candideze iar Kolesnikova a decis să o susțină pe Svetlana Tihanovskaia. În câteva luni, din muzician și manager cultural, Kolesnikova s-a transformat într-un politician carismatic. În septembrie 2020, ea a fost răpită de persoane necunoscute în mijlocul orașului Minsk iar a doua zi a apărut la granița dintre Belarus și Ucraina. 

La fel ca și Tihanovskaia, Kolesnikova a fost obligată să părăsească țara. Pentru a împiedica acest lucru, femeia și-a rupt pașaportul la graniță, a coborât din mașină și s-a întors în partea belarusă. Un an mai târziu avea să fie arestată și condamnată la 11 ani de închisoare. Kolesnikova nu regretă defel decizia luată. "Este o onoare pentru mine să parcurg acest drum spre libertate și schimbare alături de poporul meu", a subliniat femeia de 40 de ani într-un interviu pentru DW, scris din închisoare. 

La 24 mai, serviciul secret belarus KGB a inclus-o pe Kolesnikova pe așa-numita "listă a teroriștilor", după ce, doar cu un an mai devreme, o declarase pe Tihanovskaia "persoană implicată în activități teroriste"

Zepkalo: De la IT la politică

Anterior evenimentelor din 2020, Veronika Zepkalo a fost manager al unei companii internaționale de IT și responsabilă pentru activitatea acesteia în țările CSI. După ce soțul ei și-a anunțat intenția de a deveni președinte, ea l-a însoțit în călătorii și la conferințe de presă. Când și el a fost împiedicat să candideze, a decis - în numele soțului ei - să o sprijine tot pe Svetlana Tihanovskaia. 

"A fost o zi fericită când ne-am unit forțele", a declarat Veronika Zepkalo pentru "Radio Liberty". Un moment care a arătat că, dincolo de viziunile diferite despre viitorul țării, oamenii pot lăsa deoparte propriile ambiții și pot colabora pentru a face posibilă schimbarea în Belarus, a explicat Zepkalo. În prezent, ea lucrează din nou ca manager IT și este implicată în Fundația Femeilor din Belarus.

Predecesori proeminenți

Premiul Carol cel Mare este acordat din 1950 pentru servicii aduse în favoarea unificării Europei. Printre primii laureați s-au numărat Winston Churchill și Konrad Adenauer. De-a lungul anilor, distincția a fost acordată unor oameni politici și personalități publice bine cunoscute: Vaclav Havel, Angela Merkel, Emmanuel Macron, Papa Francisc și alții.

Svetlana Tihanovskaia și Veronika Zepkalo, care trăiesc în exil, se deplasează personal la Aachen pentru a le fi înmânat premiul. În schimb, Maria Kolesnikova, care se află în închisoare, va fi reprezentată la eveniment de sora sa Tatiana Homici.