Declinul presei din România postdecembristă a început odată cu preluarea, rând pe rând, a majorității publicațiilor și a posturilor de radio și televiziune de către rechinii din apele tulburi ale tranziției afiliați afaceriștilor veroși din fostul activ al PCR și al Securității ceaușiste. Presa independentă și-a pierdut busola în urma comandamentelor subterane ale patronilor informației destinate unui public needucat, tributar propagandei ceaușiste. Ziarele „Adevărul“, numele de cod al fostei „Scânteia“, și „România liberă“, publicate în milioane de exemplare în regimul comunist, au continuat să apară pe piața media în tiraje de masă. Numai că, pe când „România liberă“ a suferit o schimbare la față radicală după decembrie ’89, „Adevărul“ s-a constituit în primii ani după căderea regimului totalitar în portavocea comunismului cu față umană declamat de Ion Iliescu.

În timp ce sediul de la Casa Scânteii al ziarului condus de Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu și Mihai Creangă a fost devastat de justițiarii huilei din Valea Jiului în timpul minderiadei din 13-15 iunie, jurnaliștii de la Adevărul au fost vârful de lance al manipulării și instigării minerilor la violențe de o brutalitate greu de imaginat.

La câteva luni după mineriada din iunie, IRSOP a realizat un sondaj de opinie din care a rezultat că 84% dintre români dezaprobau manifestația maraton din Piața Universităţii, 76% aprobau evacuarea violentă a manifestanților şi 55% salutau venirea minerilor în București. Se înțelege că o mare parte dintre ei au aplaudat și violențele acestora. Agenții manipulării din presa fesenistă și-au făcut datoria.

Cîinele de pază al democrației s-a metamorfozat într-un lup flămând după prada a tot ceea ce însemna valoare umană, fie ea și în scutece. Pe de altă parte, mogulii de presă și-au adjudecat cu bani cash strecurați în buzunarele jurnaliștilor fără scrupule  contorsionarea informației sau trecerea sub tăcere a acelor informații care ar fi incriminat afacerile necurate de milioane de euro ale gulerelor albe printr-o simplă semnătură de la pupitrul de comandă al falimentării întregii industrii.

Trebuie să recunoaștem că România ieșită din comunism a avut și o serie de întreprinderi care, prin infuzie de capital, autohton sau străin, ar fi putut să facă față pieții concurențiale europene. Dar moștenitorii Securității și ai activului PCR au procedat conform  sloganului „Nu ne vindem țara“ al poporului imeghebist, pe care tot ei îl puseseră în circulație, pentru a putea să căpușeze în voie industria energofagă.

Dacă presa ceaușistă era controlată de securiști pe care colegii de breaslă de regulă îi știau, presa postdecembristă, în bună parte a ei, este tributară infuziei de agenți acoperiți care, dacă ar fi deconspirați, ar oferi mari surprize colegilor de breaslă.

Închei cu o declarație a fostului președinte turnător Traian Băsescu din septembrie 2006, nume de cod „Petrov“: „Unul dintre obiectivele majore ale serviciilor secrete este ca în presa românească să nu se infiltreze ofiţeri acoperiţi ai altor servicii care să deturneze opinia publică.“ Se înțelege din declarația fostului președinte că presa poate fi împânzită de ofițeri acoperiți, dar să fie „de-ai noștri“.