Explicația provine din faptul că, probabil, atașamentul populației și cel al statului pentru minoritatea română în afara granițelor este ușor ipocrit.

Principala eroare pe care o fac politicienii nu este că nu comunică despre Ucraina, ci faptul că nu comunică despre viitorul cetățeanului român. Iar pe fondul aceasta, pe percepția haosului politic, un scor mare al AUR la viitoarele alegeri parlamentare este probabil.

După an de la începerea războiului, PRESShub a discutat cu Andrei Tiut, director de programe la Global Focus, care în acest timp a monitorizat propaganda pro-rusă în România, să explice care narațiuni favorabile Kremlinului au prins la români și care nu au avut succesul scontat.

PRESShub: După un an în care ai monitorizat propaganda rusă, ce ai descoperit?

Andrei Tiut: Nu este întotdeauna propagandă rusă. Propaganda care vine, de exemplu, de la Ambasada Rusiei este foarte plicticoasă. Este mai degrabă propagandă pro-rusă sau aliniată cu mesajele Kremlinului. Ce mi s-a părut mie mai interesant după un an de monitorizare este să înțeleg care mesaje prind și care nu.

Mesajele care sunt de proveniență rusă cunoscută nu prind întotdeauna, de pildă avem narațiunea că România ar putea să ia o bucată din teritoriul Ucrainei – acesta nu a avut succes. Ce prind sunt temele fricii.

De exemplu, dacă țineți minte, la începutul războiului, au fost discuții despre penurii: lipsă de benzină, lipsă de iod, lipsă de hârtie igienică, lipsă de ulei, lipsă de grâu. Toate acestea au prins, au avut un succes mai mare sau mai mic. Apoi pe partea de energie, nu doar pe lipsă de benzină, propaganda a prins destul de bine. A beneficiat și partidul AUR de aceste mesaje, unele promovate chiar de ei.

În ultimele luni, a apărut mesaje de genul – indiferent cu cine ținem, hai să ne temem de Rusia.

Ok, zic propagandiștii, Rusia este actorul rău, dar ce căutăm noi să susținem acest război? Rușii, zic ei, oricum nu mănâncă bătaie niciodată, iar Occidentul nu ne va ajuta la greu. Acesta este genul de mesaje spre care s-a făcut tranziția după ce Rusia a început iarăși să bombardeze civili (după explozia din Strâmtoarea Kerci).

Este vorba de un pacifism toxic care nu prezintă o cale spre pace, doar cere ca Occidentul să semnalizeze (inutil) dorința de pace, ceea ce ar servi propaganda rusă.

Este greu de spus în ce măsură a avut succes această narațiune deoarece nu au avut curajul să mențină această serie de mesaje care pe substanță demonizau Rusia.

Așadar vorbim de mesajele care exploatează anumite frici umane, cel mai adesea justificate și legitime?

Da. Statul român nu a făcut o treabă extraordinară în a preveni aceste aspecte. Este comunicarea Ministerul Energiei, care este așa cum este.

A fost comunicare de criză în momentul știrilor alarmiste despre benzină și care iarăși nu a fost ideală. Astfel, ai această poveste în care cetățeanul român are o frică, care este bazată pe fapte; în plus n-are o deosebită încredere în politicieni; iar politicienii oricum nu comunică – această combinație este o vulnerabilitate.

Citește și: 3 mari minciuni despre folosirea insectelor în alimente, în UE

A avut statul român o politică de comunicare strategică în perioada războiului, astfel încât să combată mai puternic mesajele alternative?

Statul român, ca pisica lui Schrodinger, are și nu are o strategie de comunicare strategică, în sensul că documentul există de peste un an, dar nu a fost operaționalizat. Dacă nu mă înșel, lipsesc normele metodologice și atunci, dacă ești un birocrat care ar vrea să se alinieze la politica statului român, nu știi cum să procedezi.

Noi am avut interviuri cu oameni din birocrația română și ce am observat este că adeseori nu simți nevoia, ca birocrat, să lupți cu dezinformarea rusă până când nu îți spune politicul ce și cum să faci.

Asta deși aceiași oameni sunt extrem de conștienti de nevoia de a răspunde cumva încercărilor de manipulare externă.

În mod particular, acest lucru se simte la acele birocrații care sunt militarizate. În acele sisteme se sugerează o idee de tipul „eu, ca militar, n-aș vrea să definesc care este interesul național vizavi de Rusia”.

Nu este treaba noastră și nu vrem să fie treaba noastră. O poziție onorabilă pentru cadrele militare, dar nimeni nu obligă ministerele de forță să militarizeze total, inclusiv partea de comunicare.

Dacă ne uităm la scena politică, partidele nu și-au dat în cap pe tema războiului, dar nici nu au avut o strategie foarte clară. Această inacțiune vine poate și din teama post-pandemie, unde comunicarea a fost groaznică și foarte multă lume a avut de suferit.

În afară de narațiunile care speculează temerile românilor, ce alte narațiuni au prins? Cea referitoare la minoritatea românilor în Ucraina?

Tema minorităților nu a avut un succes masiv la public, deși a fost des discutată între elite.

Iar acest lucru provine din faptul că (probabil) atașamentul populației și (cu siguranță) atașamentul statului pentru minoritatea română în afara granițelor este ușor ipocrit. Ne place să fim cei cărora le pasă de minorități, dar dacă te uiți ce facem pentru ei, nu facem mare lucru.

Este în continuare de urmărit, este în continuare o posibilitate ca această temă să explodeze, dar nu mi se pare că a avut succesul scontat.

În schimb, în acest an au început să se miște niște narațiuni care sunt de succes și nu sunt ale fricii.

Partea de Schengen, care nu este explicit anti-Ucraina, dar este anti-occidentală, a prins foarte bine.

Vedem pe datele noastre cum discursul public, cel puțin în social media, a fost dominat de către George Simion și de către AUR prin diversele site-uri ale lor. Ei erau cei care dădeau tonul. Iar politicienii nu au avut un discurs anti-austriac moderat dar cu totul prodemocratic. N-au știut să ofere o alternativă de critică robustă a Austriei, care în același timp să arate fără compromis, că este dedicată alinierii cu valorile democratice și cu statul de drept.

Și mai prinde în prezent tema canalului Bîstroe.

Toată discuția despre Ucraina este stagnantă. Din când în când mai scade, după care stagnează pe un platou. Dar discuția despre canalul Bîstroe a sporit volumul discuției despre Ucraina și nu știm cum se va poziționa populația pe aceste teme sau dacă se va schimba ceva în opinia față de război. Dar în același timp, dacă ne uităm la discursul public, vedem că acesta are valențe anti-Ucraina.

Citiți articolul integral pe Presshub.ro.