La numai o lună de la începerea negocierilor de aderare cu Turcia, Comisia Europeană prezintă astăzi primul raport de ţară, o analiză intransigentă a dezvoltării politice a ţării. Concluzia raportului, prezentat de Comisarul Extinderii europene, Ollie Rehn, va demonstra probabil că Turcia nu a întreprins încă nici un pas concret pentru apropierea politică de UE. Un exemplu în acest sens este incidentul mediatizat recent, şi anume pângărirea unor busturi ale erolului naţional Atatürk, de către un tânăr, care a fost condamnat pentru aceasta la 22 de ani de închisoare. Justiţia turcă pare să acţioneze şi în prezent după modelul tradiţional. În UE, un asemenea delict ar fi fost sancţionat cel mult cu o amendă pentru daune materiale aduse comunităţii.

Acesta este doar un exemplu din lunga listă a motivelor de critică. Turcia trebuie să instaureze, în sfârşit, dreptul la libera opinie şi confesiune. Mai cu seamă, Turcia trebuie să desfiinţeze, în sfârşit, tortura. Iar pentru aceste schimbări, UE a acordat Turciei un răstimp de doi ani. Altminteri, negocierile de aderare vor fi sistate. Şi aşa, mulţi parlamentari europeni privesc cu scepticism aderarea Turciei, şi insistă asupra unui control sever al reformelor sale, după cum s-a exprimat, de pildă, creştin-democratul german Elmar Brok:
„Pluralismul, toleranţa şi libertatea religiei sunt valori esenţiale ale Comunităţii Europene. De aceea, ele trebuie să joace, cu atât mai mult în primele luni, un rol decisiv în cadrul negocierilor de aderare”.

Deputatul european Cem Özdemir, care a militat intens pentru demararea negocierilor de aderare cu Turcia, explică de ce reformele sunt greu de aplicat:
„În planul legislaţiei Turcia a progresat enorm. Aplicarea reformelor este însă deosebit de dificilă. Acest aspect este uşor de înţeles, pe fundalul faptului că aparatul de stat este, în continuare, acelaşi. Sunt aceiaşi funcţionari, care, până deunăzi, acţionaseră în mod contrar, şi care blochează acum aplicarea reformelor în mod conştient.”

Cauzele dificultăţilor întâmpinate de Turcia în aplicarea planului ei de reforme, sunt însă multiple. Opoziţia naţionalistă susţine, de pildă, că Ankara a facut, şi aşa, prea multe concesii UE. Extremiştii de dreapta ar stopa procesul de aderare complet, dacă ar putea, şi ar da Turcia înapoi cu câteva decenii. Guvernul de la Ankara duce prin urmare o luptă aprigă în plan intern, şi în aceste condiţii este dificil să menţină ritmul accelerat de reformă. Cât despre direcţia în care vor evolua negocierile de aderare cu UE, aceasta va depinde în bună măsură de atitudinea noului guvern german în această chestiune.