Cosmin Popa, iată că avem o nouă campanie electorală în care, previzibil sau nu, vorbim iarăși despre tema Securității, despre dosare, despre declarații date la Securitate. De data asta, speța are legătură cu Crin Antonescu. Dar, de fapt, întrebarea este care sunt temele aici, declarația dată de Crin Antonescu sau felul în care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a procedat în toată această speță?

Eu cred că ambele. Cred că cea mai importantă este aceea că putem spune cu certitudine că acest Consiliu Național al Studierii Arhivelor Securității a eșuat în misiunea de a fi un curator imparțial și obiectiv al acestei moșteniri otrăvite a Securității, al acestei moșteniri toxice.

De ce? Pentru că Securitatea și-a exercitat influența și puterea bazându-se pe violență, pe minciună, pe șantaj, pe constrângere și, în cele în urmă, înșelătorie.

Asta a generat o moștenire toxică în societatea românească și există trei motive fundamentale pentru acest eșec al CNSAS-ului.

1. Primul și cel mai important dintre ele este reforma insuficientă a serviciilor speciale din România, care, fiind reconstruite practic pe structura vechii Securități care, în toate departamentele sale, avea o componentă de poliție politică, lucru care este foarte important de subliniat, ceea ce a permis practic replicarea unei culturi organizaționale specifice Securității în serviciile speciale românești ale perioadei democratice.

2. Al doilea lucru important care a predeterminat eșecul CNSAS este algoritmul politic care este pus la baza administrării acestei arhive. Este un algoritm politic care predispune la manipularea documentației, care oricum este manipulată de serviciile speciale și de necesitățile interne ale acestor instituții. Și peste această manipulare, să-i spunem funcțională, se așază manipularea politică dictată de algoritmul care guvernează CNSAS, ceea ce face ca în bună măsură CNSAS să fie un loc al luminilor, al umbrelor și al fumului.

3. Din acest punct de vedere, al treilea motiv, poate cel determinant, este absența unei componente morale în această acțiune de administrare a moștenirii otrăvite a Securității. Absența unei componente morale, împreună cu absența unei transparențe totale a desecretizării acestei arhive, a făcut să avem o serie de situații absolut bizare, în care ofițeri ai Securității să aibă hârtie de necolaboratori ai Securității și oameni constrânși de securiști, în diverse circumstanțe, să figureze ca fiind colaboratori ai poliției politice.

La toate acestea se adaugă încă un factor, și anume apariția unei garnituri de istorici care pretind că scriu istoria comunismului românesc bazându-se aproape exclusiv pe arhivele Securității.

Or, acest lucru, în condițiile în care aceste arhive sunt în cel mai bun caz manipulate, face ca mare parte din moștenirea toxică și mare parte din minciunile și legendele Securității să fi fost perpetuate de data aceasta nu doar prin cultura organizațională a celor care au format serviciile secrete, ci și prin autoritatea profesională a unor oameni, unii dintre ei de foarte bună calitate profesională.

Deci aceste trei mari explicații au determinat practic eșecul fundamental al acestui organism.

Cine exercită conducerea, dacă vreți, politică, a CNSAS-ului este mai puțin important.

Întâmplarea face să-i fi cunoscut și să-i cunosc personal pe mulți dintre cei care au condus și conduc CNSAS. Unii dintre ei sunt istorici, politologi remarcabili, respectabili, inclusiv actualul președinte este un istoric important, aș spune, din cărțile căruia am învățat foarte multe.

Deci nu e o chestiune de persoane, este o chestiune de arhitectură instituțională, la baza căreia a fost pusă în mod voit o fractură care să o facă nefuncțională încă de la începutul acestei instituții.

Legat de speța noastră, a domnului Crin Antonescu, eu cred că trebuie să asemănăm foarte bine situația dânsului cu aceea a unui soldat în prizonierat.

De ce? Pentru că mulți dintre soldații armatelor sunt instruiți să spună practic tot ceea ce știu celor care îi dețin, astfel încât să-și salveze viața și să evite chinurile.

Sigur că domnul Antonescu nu pare a fi o mostră de curaj, dar întrebarea este câți dintre noi am fi avut curajul acesta?

Eu am luat destule palme de la securiștii deghizați în milițieni în timpul liceului ca să-mi dau seama că, dacă m-ar fi dus la arest, m-ar fi așteptat lucruri mult mai contondente. Deci, din punctul acesta de vedere, sigur că domnul Crin Antonescu teoretic părea că-și exprimă disponibilitatea de a colabora cu Securitatea, însă este evident că nu a făcut-o.

Dar, repet, toate aceste lucruri n-ar fi posibile fără acest eșec structural fundamental al CNSAS ca administrator, curator și, mai nou, și ca interpret al arhivelor Securității.

Pentru că mai este o problemă fundamentală, și anume că, așezându-se temeinic asupra arhivelor Securității, domnii și doamnele de la CNSAS, oricât de buni istorici, politologi sau specialiști în diverse domenii ar fi, nu-și pot aroga în deplin temei rolul de interpreți oficiali ai Arhivelor Securități, așa cum pretind astăzi mulți dintre ei.

Ce spuneți este că, dacă rămânem la dosarele Securității, practic dăm Securității rolul de narator și al perioadei post-comuniste. Controlează agenda.

Sigur că da, așa și se întâmplă.

De aceea, avem această recrudescență a nostalgiilor totalitare în România, o recrudescență a nostalgiilor ceaușiste.

Pentru că este practic un fenomen de contagiune a acestor stări mentale în întreaga societate. Iar aceste stări mentale au câteva origini foarte precise și câteva puncte de unde sunt alimentate și răspândite în întreaga societate, iar de acest fenomen, moștenitorii Securității ceaușiste, care au activat copios și în perioada de după 1989, nu sunt deloc străini.

Mai degrabă sunt legați organic de acest fenomen.

Problema de fond - am văzut și în cazul președintelui Traian Băsescu, care totuși a candidat de două ori, deși dacă am fi avut toate informațiile, candidatura lui nu ar fi fost cu putință -  este aceea a dosarelor care nu sunt la Colegiul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Mă refer la Ministerul Apărării.

Asta și urma să completez, și anume că, dincolo de faptul că CNSAS-ul este obligat să tragă concluzii de parcurs bazându-se pe o arhivă incompletă, acest control netransparent al organismelor militare s-a extins asupra tuturor celorlalte arhive din România.

Și aici vorbesc inclusiv despre arhivele Partidului Comunist Român, despre arhivele diverselor institute care au gravitat în jurul CC, deci despre arhivele diverselor secții ale Comitetului Central, ca să nu mai vorbesc despre arhivele diverselor ministere.

Din acest punct de vedere, lucrurile stau foarte grav, iar situația aceasta se așază peste deficiențele majore și extrem de periculoase ale organizării sistemului de arhivă din întreaga țară și accesul pe care îl avem.

Este prea târziu totuși să ne mai punem această problemă, pentru că ghilotina funcționează în anii imediat Revoluției, dacă voiam să facem un proces al comunismului? Ar trebui să dăm la o parte această chestiune a dosarelor Securității, mai are sens?

Ea nu poate fi dată la o parte, pentru că este ca și cum ți-ai pune o bombă sub tine.

Mai devreme sau mai târziu, ea va exploda.

Pentru că aici este și o chestiune de ordin politic, dar este și o chestiune de ordin moral. Or, principala problemă a cetățenilor onești ai acestei țări este că ei percep faptul că trăiesc într-o țară cu o moralitate distorsionată.

Cu istoria nu te împaci ascunzând-o sub preș, cu istoria te împaci scoțând-o la lumină, de abia atunci poți vorbi despre o închidere, despre o încununare a unui proces istoric, atunci când îi cunoști toate consecințele. Atunci când știi cine sunt responsabili, cine sunt eroii, cine sunt ticăloșii și care sunt motivele, atunci da, te poți împăca de fapt cu istoria, dar nu te poți împăca cu istoria ascunsă sub preș.

Suntem în aceeași atmosferă toxică, pestilențială a Securității din toată perioada existenței sale.

Toată această chestiune cu Crin Antonescu nu a compromis, de fapt, instituția care studiază arhivele? Pare, iar, că totul e aranjat, cineva are niște dosare, le aruncă pe piață, adică acest sentiment de înșelăciune generalizată.

Este foarte greu să nu ai acest sentiment în momentul în care ai și secretizarea documentului în perioada inițială.

Apoi, faptul că este incomplet, că nu este un dosar întreg în care se urmărește prestația lui Crin Antonescu din acea perioadă sau nu se urmăresc raporturile sale cu Securitatea, îți arată că de fapt avem o intervenție în jocul politic din partea unei instituții.

Aici știți care este, de fapt, marea dramă? Că noi nu reușim să spunem dacă instituția care a intervenit în acest joc este CNSAS sau SRI, pentru că cele două trăiesc într-un soi de simbioză bolnavă, în care nimeni nu mai știe unde începe CNSAS-ul și se sfârșește SRI-ul și invers. Este o situație similară cu cele din comisiile parlamentare de așa-zis control al serviciilor speciale, nu știu cine pe cine controlează.

Deci, din punctul acesta de vedere, eu cred că de foarte multe ori CNSAS-ul a fost folosit pe post de paravan pentru intervenția altor instituții în jocul politic, lucru care până la urmă a dus și la discreditarea acestei instituții, dar și mai rău, la eșecul ei structural, funcțional, și la discreditarea întregului sistem al partidelor politice din România.

Deci, din acest punct de vedere, existența acestui permanent fond manipulativ din subsolul jocului politic românesc este responsabilă, din punctul meu de vedere, pentru discreditarea întregului sistem al partidelor politice și, în bună măsură, a democrației din România. Cum ar veni, ne-am încurcat în planuri machiavelice.

Citiți materialul integral AICI.