„Proiectul Basarabia”
23 iunie 2015Administrația de la Tiraspol uită că între regiunea transnistreană și Rusia este Ucraina, iar guvernator al regiunii ucrainene Odesa, care are „hotar” comun cu autoproclamata republică separatistă transnistreană, este ex-președintele georgian, Mihail Saakașvili – un oponent dur al Kremlinului, sprijinit de Occident.
O declarație făcută de așa-zisul șef-adjunt al pretinsei diplomații transnistrene, Vitali Ignatiev, este intens mediatizată de presa de la Chișinău, Tiraspol, Odesa și Moscova. Potrivit lui Ignatiev, „situația din jurul Transnistriei capătă un caracter tot mai periculos”, iar pretinsul deputat transnistrean, Dmitri Soin (anunțat în căutare internațională pentru omor de către autoritățile de la Chișinău), a adăugat că „în aer, din nou adie a război”: „La graniţele Transnistriei au fost concentrate forţe armate, inclusiv artilerie grea, tancuri şi sisteme antiaeriene”, a menționat Soin. La rândul său, Vitali Ignatiev susține că „filtrele la granița transnistreană cu Moldova și Ucraina” s-au înmulțit, iar sancţiunile economice impuse Rusiei de comunitatea internațională şi ceea ce el a numit „blocada economică” impusă regiunii transnistrene de Ucraina și Moldova ar fi prejudiciat semnificativ industria, agricultura şi sectorul financiar din regiunea transnistreană.
Analiștii politici cred că semnalele alarmiste lansate de exponenții regimului separatist de la Tiraspol sunt destinate mai degrabă populației din Transnistria și au scopul de a alimenta repulsia localnicilor față de Republica Moldova, Ucraina (care, chipurile, ar intenționa să atace Transnistria), sprijinite de UE și SUA, pe de o parte, iar pe de altă parte – de a victimiza Rusia care, chipurile, ar fi nevoită să se apere pe sine, dar și Transnistria contra unui scenariu prin care s-ar urmări sugrumarea economică a Transnistriei și zdruncinarea economiei ruse – un scenariu care există, de fapt, doar în capul propagandiștilor pro-ruși de la Tiraspol și Moscova.
Prin numirea lui Saakașvili la Odesa, planul a fost dejucat
În legătură cu situația din jurul Transnistriei, guvernatorul regiunii Odesa, Mihail Saakașvili, a atenționat că „Rusia lucrează în secret asupra elaborării 'proiectului Basarabia' – un proiect care este aproape definitivat”. Potrivit portalului podrobnosti.ua, care îl citează pe Saakașvili, terenul pentru acest „proiect” este deja pregătit, deoarece majoritatea locuitorilor din regiunea Odesa urmăresc aproape exclusiv posturi TV ruseşti. „Mi-e rușine să recunosc asta, dar la 'proiectul Basarabiei ucrainene' s-a gândit până acum mai mult Vladimir Putin decât guvernul nostru. Ei (autoritățile ruse – n.n.) se pregătesc. Acolo ceva se pune la cale”, – a menționat Saakașvili. El a precizat că oamenii din regiune sunt izolați şi văd Ucraina doar prin prisma imaginii create de propaganda rusă: „birocrați lacomi” și „drumuri teribile”.
Totuși, Saakașvili a recunoscut că la Odesa sărăcia este totală: „Cele mai rele drumuri nu doar din Ucraina, dar şi din Europa... Și nu este un simplu drum, ci este drumul strategic din Ucraina în România, adică în Uniunea Europeană", a menţionat guvernatorul regiunii Odesa. El a vizitat recent acele raioane şi a recunoscut că unii localnici cu adevărat văd Ucraina doar în nuanțe gri, în special din cauza corupției: "Oamenii de acolo sunt izolaţi. Unicul lucru pe care îl văd sunt funcţionarii lacomi, drumuri oribile, care nu au fost reparate demult, procurorul regiunii Odesa, care blochează trecerea peste Dunăre – aceasta fiind o sursă de venit pentru localnici, judecătorul raionului Ismail, care a interzis ţăranilor să ia recolta...", s-a revoltat Saakaşvili.
Cu aproximativ o lună în urmă, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a blocat tentativa de popularizare a mișcării „Adunarea populară a Basarabiei”, dirijată de serviciile speciale ale Rusiei. Potrivit SBU, ucrainenii au deconspirat şi blocat contactele coordonatorului mişcării care ghida acţiunile grupului separatist din Moscova. Acesta este cetăţean al Federaţiei Ruse şi activa în calitate de şef de departament din cadrul aşa numitului minister al apărării de la Tiraspol. Iar la începutul lunii aprilie, la Odesa, a avut loc congresul de constituire a așa-numitei „rade populare a Basarabiei”, care, de asemenea, a intrat imediat în vizorul SBU, din cauza sloganelor pro-ruse pe care le promova.
Mark Tkaciuk, parte a „planului Basarabia”?
Într-un interviu apărut în ediția de Chișinău a ziarului Komsomolskaia Pravda, Mark Tkaciuk, fost consilier al ex-președintelui comunist al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, alimentează ostilitățile față de administrația lui Mihail Saakașvili la Odesa. Tkaciuk susține că prin intermediul lui Saakașvili, SUA este cea care administrează, de facto, regiunea Odesa. El susține că „autorităţile civice ale Odesei, pe fundalul unui posibil conflict, întotdeauna vor simpatiza Transnistria sau Moldova”. (...) „Mii de relaţii unesc această regiune, mii de relaţii personale, de afaceri, de producere! Saakaşvili a fost numit pentru ca, în caz de conflict, să mobilizeze elitele într-un mod diferit", presupune Tkaciuk. Potrivit lui, există forţe care planifică unirea Moldovei cu România şi transmiterea Transnistriei Ucrainei, parte a cărei a fost până în 1940.