Fermierii români nu sunt organizați economic și de aceea au costuri mai mari, fac investiții fără analize de piață, iar politicul nu are interesul să-i ajute să ajungă autonomi, ca să-i folosească drept masă de manevră electorală, spune fostul premier, ministru al Agriculturii și comisar european pentru Agricultură, Dacian Cioloș.

“Subvențiile pentru fermierii români nu sunt cele mai mici. Polonezii pot să fie mai competitivi pentru că au costurile de producție mai scăzute, sunt mai bine organizați, au importuri mai ieftine, reușesc să aibă capacități de depozitare, de stocare, de depozitare, de distribuție, care sunt mai ieftine, pentru că au un sector de transporturi care e mai eficient și mai performant.

Guvernul discută doar probleme pe care le poate rezolva imediat, ca să capitalizeze politic, folosește banul public ca să își atingă obiective electorale. Nu gândeste economic, structurat pe termen mediu, ci doar electoral pe termen scurt, de pe un an pe altul”.

Dacian Cioloș critică și felul în care a fost pus în practică ajutorul pentru Ucraina în chestiunea tranzitului de cereale.

Este protestul fermierilor o petardă politică, după cum a susținut mult timp puterea, sau are o bază de legitimă?

Cu siguranță o parte din agricultori au probleme economice. De exemplu, producătorii de cereale care de obicei țin cereale pe stoc, în ideea că după 2-3 luni de la recoltare prețurile ar putea să crească.

Din cauza accesului liber al cerealelor ucrainene pe piața europeană, prețurile n-au mai crescut așa cum se așteptau, au rămas cu cereale pe stoc, nu și-au putut rambursa creditele la bancă. Anul următor a mai venit și seceta. Unii nu mai sunt solvabili.

Cu siguranță cineva a zgândărit acolo o rană purulentă care exista.

Din păcate, nu există un dialog structurat între ministerul Agriculturii sau Guvern și organizațiile de fermieri, așa cum există în orice țară cu agricultură importantă. Și dacă el nu există, oamenii, când le ajunge cuțitul la os, ies în stradă.

Sunt multe nemulțumiri formulate în bună măsură nestructurat de fermieri. Cea mai mare este legată de faptul că i-au doborât măsurile luate pentru ajutorarea agriculturii ucrainene.

Dincolo de nevoia de a-i ajuta pe ucraineni, certă și pe care o susțin 100%, modul în care s-a făcut lucrul acesta a fost o greșeală și din partea Comisiei Europene.

Se putea foarte bine lăsa acces liber cerealelor ucrainene pe piața europeană, fără cote, dar să se controleze totuși cantitățile care intră, ca să știm unde se duc ele.

În anumite părți din UE, Spania, Italia, Portugalia, unele țări nordice, e nevoie de aceste cereale în hrana animalelor. Dar țările din vecinătatea Ucrainei sunt și ele producătoare de cereale, iar această situație le creează perturbări pe piață.

Nici azi nu înțeleg de ce CE n-a acceptat să introducă acest sistem de monitorizare a cantităților, ca să poată interveni, să oprească sau să canalizeze mai bine cerealele care ar fi trebuit doar să tranziteze România și Polonia.

Din acest punct de vedere, agricultorii noștri au dreptate. Și nici măcar nu e vorba de compensări. Oricâți bani ai da, nu pot să compensezi o pierdere odată creată.

De ce credeți că au ratat aceste măsuri corecte?

Din păcate, sunt destul de puțini politicieni care înțeleg mecanismele de funcționare a pieței în agricultură și sistemul alimentar. Nu e o marfă ca oricare alta.

Agricultorii lucrează cu condiții naturale și resurse naturale pe care nu le pot controla 100%, cum controlezi factorii de producție într-o uzină. Iar piața de produse alimentare e una mult mai volatilă decât alte piețe.

Pe de altă parte, sentimentul meu e că liderii politici europeni n-au să dea astfel un semnal de slăbiciune Rusiei, care să spună: și europenii le blochează produsele ucrainienilor, au și ei probleme, nu sunt invulnerabili.

Sau n-au vrut să-i descurajeze pe ucrainieni punându-le limite și complicații în plus față de cele pe care le au din cauza războiului.

Cu inteligență politică se puteau face lucrurile acestea fără semnale negative și folosind pârghii administrative care există deja în legislația europeană.

Fermierii se plâng că subvențiile pe care ei le primesc sunt cele mai mici din UE.

Nu sunt cele mai mici, nu sunt nici cele mai mari. Sumele alocate României în politica agricolă comună cresc de la un an la altul, spre deosebire de alte state membre.

Când vorbim de sprijin financiar nu ne gândim doar la subvențiile la hectar. Sunt și alte instrumente financiare pe care România le are și pe care alte state membre nu le au.

Sunt puține state membre din Europa de Vest unde fermierii să-și poată cumpăra tractoare și utilaje agricole sau să-și construiască ferme de creștere a animalelor cu 40-70% cofinanțare din fonduri publice. Și asta e un ajutor.

Productivitatea crește în România, spre deosebire de alte țări unde ea stagnează, pentru că au ajuns la un nivel de tehnologie care-i plafonează.

În România însă, agricultura e mult mai puțin organizată economic decât în țări din Europa de Vest. Și atunci fermierii din România au mai multe probleme, inclusiv de costuri.

Fermierii din Europa de Vest își achiziționează aproape 100% input-urile prin structuri cooperative, asociative. Își comercializează sau procesează produsele aproape 100% prin structuri asociative.

Costurile de producție în România sunt mai ridicate decât costurile de producție în Vest, ceea ce sigur că afectează și beneficiul final.

Cine ar trebui să facă aceste structuri asociative? Cine nu le constituie?

Pe de o parte, noi suntem încă într-o societate în care există foarte multă neîncredere. Oamenii n-au încredere unii în ceilalți, fiecare caută să se descurce pe cont propriu și cu atât mai puțin sectorul economic.

Încă sunt folosite instituții ale statului ca factori de influențare politică, se trimit controale la anumiți agenți economici ca să le determine orientarea politică într-o direcție sau alta.

Avem încă numiri politice în fruntea unor instituții care ar trebui să se ocupe de agricultori și să-i ajute. Sunt numiți oameni fără competență sau care au obiective politice și condiționează sprijinul de o anumită culoare politică.

Și atunci oamenii n-au încredere în instituțiile statului, ceea ce face că agricultorii să fie mai mai reticenți la organizare.

Dar sentimentul meu e că nu există nici interesul partidelor mari, care au bazine electorale în mediu agricol, să-i organizeze prea mult pe agricultori. Dacă ei sunt organizați și mai autonomi, nu vor mai fi dependenți de deciziile politice ca să-și mai dea votul în schimbul lor.

În 2008, când am plecat de la Ministerul Agriculturii, am lăsat o lege de organizare a camerelor agricole, unde agricultori ar fi trebuit să își aleagă reprezentanții.

Ele urmau să-i reprezinte în relația cu statul, să le asigure consiliere economică, pentru că ei să se poată organiza după model care funcționează în nu numai în Europa de Vest, dar și în Polonia.

A început implementarea legii până când dl. Dragnea și-a dat seama că dacă agricultorii se organizează în camere agricole autonome, ei pot să aibă influență mai puternică decât consiliul județean în rândul populației și riscă să-i scape din mână pentru alegeri.

Și atunci a eviscerat legea, eliminând toate instrumentele prin care agricultorii s-ar fi putut organiza și ar fi putut avea bani publici ca să poată funcționa.

Mai sunt alte forme de organizare economică, organizații de producători, grupuri de producători, forme cooperative, care ar trebui să aibă facilități fiscale din partea statului, măcar în eliminarea dublei taxări produselor.

Pentru că produsele sunt taxate când trec de la fermieri la cooperativă și în unele cazuri sunt taxate încă o dată când cooperativa le vinde mai departe. Deci fermierii sunt descurajați să vândă produsele prin cooperative.

Ar trebui să aibă și facilități să-și angajeze la cooperative măcar în primii 2-3 ani oameni care să-i ajute: angajați pe marketing, pe servicii de inginerie economică, de organizare.

Ei îi ajută pe fermieri să își gândească și structura de producție, dar și să-și vândă mai bine produsele. Nu pot fermierii în același timp să și producă, să și conducă astfel de organizații.

Astfel de forme de organizare funcționează în Polonia, nu vorbim de Occident care de multe ori spunem că e mult mai avansat decât țările din Europa de Est. 

Polonia a devenit un jucător cheie în sectorul agroalimentar în Europa, pentru că acolo funcționează genul acesta de structuri de organizare a agricultorilor.

Acesta să fie motivul pentru care într-o localitate la 30 de km de Voinești - Dâmbovița, patria merelor, în supermaket sunt aproape doar mere poloneze? 

Da, suntem în situația în care noi avem producție și ea nu e comercializată corespunzător. Și supermarket-urile se plâng că nu au aprovizionare constantă, că producția din România nu e suficient de competitivă în raport cu produse care vin din alte state membre.

Concluzia fermierilor e că merele poloneze sunt mai ieftine, pentru că polonezii primesc mai multă subvenție. Eu nu cred asta, pentru că sunt aceleași instrumente europene de sprijin al fermierilor peste tot în Europa.

Ei pot să fie mai competitivi pentru că au costurile de producție mai scăzute, sunt mai bine organizați, au importuri mai ieftine, reușesc să aibă capacități de depozitare, de stocare, de distribuție, care sunt mai ieftine, pentru că au un sector de transporturi care e mai eficient și mai performant.

Tot lanțul acesta, de la producător până la raftul de pe hipermarket, poate să fie mai performant decât e la noi, unde lanțul acesta e mai puțin organizat decât în altă parte.

Și legat de ceea ce discutăm și până acum, o altă nemulțumire a fermierilor este că nu reușesc să-și recupereze investiția sau fac un foarte mic profit. De ce?

Atunci când tu faci o investiție fără să ai o minimă predictibilitate a comercializării, pe ce piață vei comercializa produsul, la ce preț, cu ce constanță poți să-ți vinzi produsul?

Încă mai sunt în România fermieri care fac investiții pentru că au auzit ei că produsul respectiv s-ar vinde bine și că e cerere pe piață, dar fără să aibă neapărat o analiză de piață, fără să știe ce fel de produs vor face, pentru ce fel de piață.

Vorbeam de mere, una-i să faci mere pentru consum direct, pentru rafturile supermarket-ului, alta e să faci mere ca să le vinzi direct în piață, alta e să faci mere pentru sucuri sau pentru dulceață, să le vinzi la export sau la procesare. Sunt produse diferite, sunt soiuri diferite, sunt tehnologii diferite.

Când faci o investiție fără predictibilitate clară a comercializării, evident că riști să ai astfel de probleme. Dacă fermierii nu sunt ajutați să se organizeze, dacă structuri publice nu intervin ca să acopere nevoia respectivă de consiliere pe lanțul respectiv.

Dacă la noi, fiecare ministru al Agriculturii  vine cu altă prioritate... Azi e oaia, mâine e tomata, poimâine e mărul, răspoimâine e vinul.

În agricultură ai nevoie de predictibilitate multianuală, pentru că faci o investiție pe care o acoperi după ce vinzi producția mai mulți ani  la rând.

Imaginile pe care le vedem în România acum, cu fermierii care au venit cu tractoarele în Capitală sunt noi pentru România, dar nu în Europa. Există o nervozitate a fermierilor europeni în general și un risc ca ei să alunece din cauza acestei nervozități spre zone suveraniste?

Există această nervozitate în creștere deja de vreo 2 - 3 ani, inclusiv din cauza altei greșeli care s-a făcut la nivelul CE.

Noi am finalizat reforma politicii agricole comune (PAC) în 2019-2020, după care CE a venit cu un pachet legislativ pe Green Deal, pe mediu, care se adaugă la regulile și normele PAC.

Evident că asta a pus presiune suplimentară pe agricultori, amplifică impredictibilitatea despre care discutăm. S-au adăugat războiul din Ucraina, creșteri de prețuri de energie, creșterile prețurilor carburanților, fluctuația prețului alimentelor.

Partide de extremă dreaptă din Europa au speculat aceste dificultăți și nemulțumiri ale fermierilor la care nu s-a răspuns la timp prin dialog structurat și prin oferirea unei perspective.

În Olanda, fermierii și-au făcut în cele din urmă partid, care se duce mai degrabă spre extrema dreaptă. Acuma văd că încep să vină mai degrabă spre conservatorism, pentru că își dau seama că ei trebuie să găsească soluții.

La fel se întâmplă în Germania, văd nemulțumiri și în Franța, nu mai vorbim de Polonia, unde, la fel, agricultorii au fost folosiți ca masă de manevră de PIS, partidul care era la guvernare, tot vizavi de războiul din Ucraina.

Și la noi, AUR și Șoșoacă au încercat să capitalizeze. Eu știu că sunt lideri informali, cu influență,  ai fermierilor din România, care au un discurs tot mai extremist, în parte bazat pe nemulțumiri justificate.

Citiți interviul integral pe Spotmedia.ro.