Asta, desigur, în cazul în care chiar are un prezent real. Convenit în 1997, în oraşul japonez Kyoto, reprezintă singurul document internaţional acceptat prin care statelor le este impusă o limită superioară în ce priveşte emisia de noxe. Doar că valabilitatea actualelor plafoane expiră anul viitor. Ce urmează - în condiţiile experienţelor deja acumulate - seamănă mai degrabă a coşmar. În orice caz, conferinţa care a debutat la începutul săptămânii la Durban figurează ca ultima şansă de a nu lăsa protocolul în stare inaplicabilă.

Numeroase state cer înlocuiera actualelor convenţii cu un acord nou, dat fiind că precedentul se adresa ţărilor industrializate şi nu instituia norme pentru ţările în plină dezvoltare. Între acestea, Japonia sau Statele Unite - care americani, deşi au semnat protocolul de la Kyoto, nu l-au ratificat niciodată. Sven Harmeling, de la Germanwatch, vorbeşte, însă, despre riscul de a avea un viitor în care fiecare ţară în parte îşi va alege singură relaţia cu mediul înconjurător. Dovadă că Harmeling nu vrea doar să se facă auzit aduce chiar blânda şi de regulă prietenoasa Canadă, care, de data aceasta, cochetează cu ideea de a denunţa unilateral un set de angajamente pe care ţări precum China au promis să nu şi le asume oricum, pe parcursul actualului deceniu. Or, dacă producătorii a 40% din emanaţiile globale de noxe (Statele Unite şi China) ignoră mediul înconjurător, viitorul nu miroase deloc bine.

China şi naţiunile din emisfera sudică, aflate acum în plin progres, se pot apăra invocând metodele deloc curate folosite de statele din partea nordică a planetei în răstimpul scurs de la începuturile industrializării. Nivelul de trai al Occidentului a fost atins murdărind suprafaţa pământului. Între timp, Malaezia sau Africa de Sud emană mai mult gaz toxic decât Franţa, iar pe cap de chinez revine mai mult dioxid de carbon decât pe cap de român - ceea ce la performanţele economice ale României nu este chiar aşa de complicat dar fiind vorba despre un stat membru al Uniunii Europene, comparaţia rămâne în picioare.

Autori: Johannes Beck/ Cristian Ştefănescu
Redactor: Medana Weident