1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăFederația Rusă

Putin la Hanoi: Ce speră să câștige Vietnamul?

David Hutt
23 iunie 2024

Vietnamul riscă furia Statelor Unite, primindu-l pe președintele Rusiei. Dar Hanoiul are nevoie de arme moderne și – conform unui acord secret ieșit la iveală anul trecut – urmează să le cumpere de la Moscova.

Vietnam | Vladimir Putin în vizită de stat
Vladimir Putin la sosirea în HanoiImagine: Minh Hoang/AP Photo/picture alliance

Președintele rus Vladimir Putin a sosit în Vietnam unde a fost întâmpinat destul de modest, cel puțin prin comparație cu primirea fastuoasă de care a avut parte în Coreea de Nord, la începutul acestei săptămâni. La aeroport a fost așteptat de miniștri vietnamezi de rang inferior, înainte ca apoi să-i întâlnească pe Nguyen Phu Trong, șeful Partidului Comunist din Vietnam, și pe noul președinte, To Lam. Iar ca bilanț au fost semnate peste o duzină de acorduri privind cooperarea bilaterală, de la educație și medicină la combustibili fosili și tehnologie nucleară. Niciunul dintre documentele care au fost făcute publice nu are legătură cu apărarea, dar președintele vietnamez Lam a precizat că există și alte înțelegeri care vor rămâne secrete.

Vizita a provocat deja reacții din partea Washingtonului. Statele Unite au condamnat normalizarea „încălcărilor flagrante ale dreptului internațional” ale Moscovei, cu referire la invadarea pe scară largă a Ucrainei de către Rusia.

Relații secrete între Vietnam și Rusia?

Hanoi este dornic să arate lumii că nu este un aliat al Statelor Unite și nici un stat vasal al Chinei. Politica externă a Vietnamului clamează neutralitate. S-a abținut în mod constant de la toate rezoluțiile ONU care condamnă războiul Rusiei în Ucraina, pretinzând că aplică această neutralitate și asupra conflictului, și a fost unul dintre cele patru state din Asia de Sud-Est care au refuzat să participe la Summitul pentru Pace în Ucraina, desfășurat weekendul trecut la Bürgenstock, în Elveţia, și la care, desigur, Rusia nu a fost invitată.

Preşedintele Vietnamului, To Lam, l-a primit pe omologul său rus Vladimir Putin cu onoruri militare Imagine: Minh Hoang/AP Photo/picture alliance

"Suntem recunoscători prietenilor noștri vietnamezi pentru poziția lor echilibrată față de criza din Ucraina și dorința lor de a facilita căutarea unor modalități practice de soluționare pașnică. Toate acestea sunt pe deplin în concordanță cu spiritul și natura relațiilor noastre", a spus Putin, joi, potrivit presei de stat de la Moscova.

Analiştii sunt de acord că problemele de securitate au fost motivul primar al vizitei lui Putin, chiar dacă mass-media ruse şi vietnameze se concentrează în principal pe economie. ”Vietnamul poate alege să nu dezvăluie public nicio informație despre potențiale acorduri, pentru a evita îngrijorări ale Occidentului”, a explicat pentru DW Le Hong Hiep, de la Institutul Yusof Ishak de cercetare, subordonat Ministerului Educației din Singapore.

Arme rusești plătite la negru

Până în 2022, Rusia a fost cel mai mare furnizor de arme pentru Vietnam, cu aproximativ 60% din toate achizițiile militare ale Hanoiului din ultimele două decenii, potrivit Institutului de Cercetare a Păcii SIPRI de la Stockholm. Importurile au scăzut după invadarea Ucrainei, deoarece achiziționarea de arme din Rusia atrage repercusiuni majore din Occident și ar expune Vietnamul riscului de a suporta sancțiuni americane, în temeiul legislației care permite administrației de la Washington pedepsirea adversarilor Statelor Unite, CAATSA.

Rămâne Rusia fără tancuri?

02:44

This browser does not support the video element.

Cu toate acestea, un document obținut pe surse de la Ministerul vietnamez de Finanțe în martie 2023 arată că Hanoiul ar intenționa să își modernizeze armata cu arme cumpărate din Rusia, pe care ar urma să le plătească virând bani într-o companie mixtă vietnamezo-rusă Rusvietpetro, care are operațiuni cu petrol și gaze naturale în Siberia.

”Vietnamul trebuie să pună în funcțiune acordul secret din 2023 și un mecanism alternativ de finanțare pentru achiziția armamentului, care să treacă prin bugetul anual de apărare evitând în același timp utilizarea dolarilor americani, pentru a nu intra sub incidența sancțiunilor CAATSA”, a declarat pentru DW Zachary Abuza, profesor la Colegiul Național de Război din Washington.

Anul trecut, New York Times a citat un oficial vietnamez care spunea că acordul secret privind armele cu Rusia are o perioadă de funcționare de două decenii și o valoare de opt miliarde de dolari. Zvonurile sugerează că regimul de la Hanoi încearcă să cumpere de la Moscova avioane de luptă și rachete antinavă BrahMos - rachete supersonice de croazieră proiectate de o societate comună ruso-indiană. Sistemele rusești ar fi ușor de integrat în armata vietnameză, fără pregătire suplimentară, deoarece forțele vietnameze au o experiență de zeci de ani în utilizarea și întreținerea armelor rusești. Autoritățile americane și vietnameze au refuzat să comenteze documentul.

Ce se întâmplă pe măsură ce Moscova se apropie de Beijing?

Dar Vietnamul se teme și să provoace China, cu care este blocat într-o dispută navală de lungă durată în Marea Chinei de Sud.

Probabil un motiv pentru vizita lui Putin este faptul că guvernul vietnamez dorește asigurări de la Moscova „că nu va compromite interesele Vietnamului în schimbul sprijinului Chinei, pe măsură ce Rusia devine din ce în ce mai apropiată de China, în urma invadării Ucrainei”, remarcă Nguyen Khac Giang, tot de la Institutul Yusof Ishak.

De la invadarea Ucrainei, în februarie 2022, Rusia a devenit mult mai dependentă economic și geostrategic de China. Și se presupune că Beijingul a făcut presiuni asupra Rusiei să nu vândă rachete BrahMos Vietnamului. Există acum îngrijorări că pierderea sprijinului rus ar lăsa Vietnamul cu mai puține opțiuni strategice.

Cât valorează relațiile Vietnamului cu Rusia și cu Vestul?

S-ar putea ca Occidentul să fie interesat să nu zgâlțâie prea mult barca, adică să evite presiunile deschise asupra Vietnamului, a cărui greutate geopolitică crește în Asia. Cu toate acestea, Vestul ar putea folosi legăturile economice pentru a încerca să îndepărteze Hanoiul de Moscova.

Sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei?

03:49

This browser does not support the video element.

Vietnamul are un comerț foarte redus cu Rusia, care anul trecut s-a cifrat la aproximativ 3,63 miliarde de dolari, un contrast puternic în comparație cu legăturile comerciale ale Vietnamului cu Statele Unite și Uniunea Europeană, care valorau, tot în 2023, 124 de miliarde de dolari, respectiv 63 de miliarde de dolari.

Înainte de sosirea președintelui rus, un purtător de cuvânt al Ambasadei SUA la Hanoi a declarat agenției de presă Reuters că ”nicio țară nu ar trebui să-i ofere lui Putin o platformă pentru a-și promova războiul de agresiune și, astfel, să-i permită să-și normalizeze atrocitățile”.