Cine e Putin? Ex-șeful NATO, Rasmussen, l-a numit ”gangster politic”. Mai nou ”Putler” a devenit șef de stat terorist și pentru mulți europeni. Iar președintele american Biden l-a calificat drept ”asasin fără suflet”, pe vremea când Putin nu părea chiar atât de periculos, deși devenise un veritabil criminal de război demult, din al doilea conflict cecen. Apoi, își dăduse ”doctoratul” în asasinat în Georgia și în provinciile ei furate de ruși, Oseția și Abhazia, ori în Siria și Ucraina lui 2014.

Nu e adevărat că n-ar avea suflet. Are. Atâta doar că e un suflet pervertit. E un suflet de violator și de ucigaș al propriul său popor. Căci n-are nicio milă de compatrioți. Pe care-i trimite la moarte în Ucraina cu o indiferență tipică. Or, cu această latură cheie a profilului psihologic al kaghebistului Putin și cu semnificațiile ei practice, Vestul încă nu s-a familiarizat. Spre paguba sa și, dacă nu-și remediază neștiința, spre dezastrul lui. Căci Vestul îl crede un simplu dictator naționalist mai mult sau mai puțin dezaxat.

Agenții lui de influență din Apus îi țes imaginea de patriot și pravoslavnic. L-au tămâiat frecvent, l-au transformat în victimă, l-au eroizat și idealizat. Extrema stângă și dreaptă din Europa și SUA i-a creat o veritabilă hagiografie. Îl descriu ca victimă, erou și mucenic provocat și încercuit de Vest și de NATO. A rostit deunăzi discursul justificativ de ”război metafizic” al patriarhului Bisericii Ortodoxe ruse, Kiril, potrivit căruia America ar fi, chipurile, ”de vină” pentru războiul declanșat de Putin, generalul Iliescu, probabilul ucigaș al revoluționarilor români călcați de taburile sale la baricada de la Inter, în decembrie 1989. Când s-a remarcat ”în fața Hotelului Intercontinental prin cruzimea cu care a executat ordinele ceaușiste de reprimare sângeroasă a mulțimii care cerea o viață si un trai mai bune, Dumitru Iliescu a trecut efectiv cu blindatele peste revoluționari în noaptea de 21 decembrie”, scria ziarul Ziua în 2001 .

Acest individ, ridicat vertiginos la gradul de general, devenit șef al SPP și umbra lui Ion Iliescu, un soi de Putin de România, minte acum de îngheață apele. Dumitru Iliescu încercă să acrediteze o imaginară încercuire a Rusiei de către NATO, când de fapt țările mereu amenințate de Kremlin, între care România, s-au rugat în zadar, timp de mulți ani, de americani, mai întâi să le invite să adere la Alianță, iar apoi să trimită trupe care să le întărească apărarea periclitată de ruși.

Nepriceperea unui Vest care învață. Dar prea lent

De ce s-au lăsat implorați în van, atâta amar de vreme, americanii și vesteuropenii? Pentru că n-au priceput nimic din pericol. Pentru că n-au ascultat de repetate avertismente. Pentru că nu l-au înțeles nici pe Putin, nici parte din cleptocrația kaghebist-naționalist-fascist-totalitară, la cârma căreia se află foștii comuniști sovietici, deveniți capitaliști, oligarhi și multimiliardari. Și care nu vrea doar să câștige bani. Ori să-și crească fiicele în Vest.

Îl înțeleg occidentalii acum pe dictator? Precar. Îi pricep natura prădătoare, dar nu știu cum simte, de fapt. Ce precedente istorice are. Cât de departe va merge, dacă nu e frânat măcar după trecerea primelor trei săptămâni ale monstruosului război pe care Putin l-a dezlănțuit în Ucraina cu belșug de crime în rândul populației civile. Una, pe care, pentru că nu-l vrea, o vrea terorizată, pedepsită, decimată, lichidată, anihilată într-o țară depopulată.

E adevărat că, scurtcircuitat, în confortul și comoditatea sa, de agresiunea rusă și de crimele de război comise de trupele invadatoare în Ucraina, Vestul se schimbă. Și se schimbă în bine. Dar o face prea lent și insuficient de aplicat, dat fiind pericolul acut care trebuie oprit și înlăturat încă din Ucraina, dacă e să se evite să plouă cu bombe ca peste Harkiv și Mariupol și peste casele, copiii și spitalele bucureștenilor, berlinezilor, și parizienilor. Sau americanilor.

Mai bine par să-l fi înțeles pe tiran cetățenii apuseni de rând, decât dregătorii lor. Șocați de atacul hitlerist al Rusiei lui Putin, cetățenii occidentali sunt uniți și, culmea, de acord în majoritatea lor, chiar și în Germania, să suporte greutăți financiare și economice suplimentare pentru a i se seca lui Putin banii din exporturile de gaze și țiței. Bani cu care-și finanțează războiul terorist și, în opinia mea, genocidar.

Ce-ar mai trebui în afară de un ajutor militar occidental mai consistent pentru Kiev și de sancțiuni dure cu adevărat, care încă, din păcate, n-au fost adoptate, de vreme ce mai curge gazul spre Germania, iar SWIFT n-a divorțat încă de toate băncile rusești?

Mize și urgențe mari

E nevoie de o conducere mai adecvată în Vest. Mă întreb: de ce trebuie ca liderii occidentali să iasă mai întâi din funcție, înainte de a manifesta un minim de voință, de a realiza ce e de făcut și de a explica în mod deslușit faptele și opțiunile potrivite pentru o lume liberă altminteri rău debusolată și abulică?

De când știm, sau ar trebui să știm, dar preferăm să ridicăm din umeri și să ne prefacem ignoranți, că războiul Rusiei nu e doar cu Ucraina, ci în primul rând împotriva valorilor ei, care sunt și valorile occidentale? De când intuim ceea ce președintele Ucrainei, Zelenski, a avertizat, mai nou, în clar? Că și NATO ”va fi atacată în curând, de vreme ce ofensiva Rusiei țintește spre vest”!

Ce așteptăm înainte de a impune zona de interdicție de survol în Ucraina? Și de a livra armele de care Ucraina are nevoie ca să se apere mai eficient? Nu știm că, dacă Putin se impune în Ucraina, urmează restul Europei?

Rasmussen despre Putin și greșelile Vestului

A ieșit mai nou un fost secretar general al NATO și a spus în mare măsură, public, lucrurilor pe nume. Lucruri pe care nu le-a articulat deschis pe când era în funcție. Europei Libere, Anders Fogh Rasmussen i-a declarat explicit că „Rusia e un paria internațional condus de un gangster”. Iar ”Putin nu se va opri în Ucraina”.

Are dreptate cu ambele aserțiuni. De asemenea, e just că vestul i-a transmis semnale greșite, de appeasement, în 2008, și că Putin, cel obsedat de reconstituirea măreției sovietice, s-a schimbat de-a lungul anilor.

Doar că această schimbare i se datorează mai puțin, cum crede Rasmussen, fricii tiranului de revoluțiile portocalii care au cuprins la mijlocul anilor 2000 și Georgia și Ucraina, pe care, cu mentalitatea sa kaghebistă, le-a atribuit ”mașinațiunilor” vestului, cât trufiei, siguranței de sine și cocoloșirilor împăciuitoriste ale Occidentului. Care, administrate intens, – din prostie, lașitate și lăcomie apuseană, – dictatorului asasin, dar bogat în petrodolari, după repetatele lui încălcări flagrante ale dreptului internațional, l-au convins pe Putin că poate scăpa nepedepsit după orice crimă și infamie, oricât de odioasă.

Rasmussen își amintește bine de repetatele încercări ale Vestului de a îmbuna Rusia și a-i calma temerile prin repetate legi și instituții destinate întăririi încrederii mutuale și dezvoltării unui parteneriat strategic. N-au ajutat la nimic nu pentru că NATO ar fi ”înconjurat Rusia”, ci pentru că dictatorul a respins și disprețuit mâna perpetuu întinsă de Alianță. Și pentru că Vestul a uitat de principiul disuasiunii.

Șirul lung al unor greșeli care încă n-au luat sfârșit

A omis să-l descurajeze pe Putin în 2008, după invazia sa în Georgia, ori să-l bombardeze pe aliatul său Assad, care a omorît în masă, cu arme chimice, în august 2013, aproape 1400 de oameni, cu tot cu nu mai puțin de 426 de copii. Și Vestul l-a lăsat practic nepedepsit pe Putin, în ciuda unor sancțiuni de fațadă, după violarea insolentă a tuturor principiilor conviețuirii civilizate, prin anexarea Crimeei și segregarea Donbasului. Ba l-a răsplătit și răsfățat cu parteneriate, contracte, gazoducte, averi fabuloase dăruite pe importuri de țiței, amplificându-și astfel, constant, aservirea energetică de Moscova.

Nici măcar acum Germania, grevată de o dependență ca a toxicomanului tutelat de drog, n-a reușit să se despartă de servitutea importurilor de gaze rusești, care finanțează războiul lui Putin și, deci, asasinatul de copii, femei și bătrâni, depopulatul Ucrainei și un genocid de tip cecen și sirian.

Iar asta, deși Germania, vinovată pentru refuzul preluării în NATO a Ucrainei, și-a suplimentat masiv bugetul militar și a expediat și arme la Kiev, arătând că înțelege și pericolul și parte din propria contribuție pacifistă la dezastru.

Chiar dacă Germania, pe a cărei prietenie eternă mizase eronat tiranul, dă semne să fie unul din eșecurile majore ale planului său de divizare a Vestului înaintea invaziei în Ucraina, Berlinul continuă să creadă în cai verzi pe pereți, de vreme ce cancelarul Scholz a rămas cantonat în idolatria diplomației.

Fetișul dialogului și lecțiile neînvățate ale istoriei

Luni, Scholz l-a vizitat pe dictatorul turc Erdogan, un bun prieten al tiranului rus, dar și al Ucrainei. Cei doi lideri de state NATO au căzut de acord, cu acest prilej, că ”eforturile diplomatice trebuie continuate”.

Or, a le perpetua după ce Putin a demonstrat repetat că e mai interesat într-un genocid, decât într-o aplanare negociată a războiului, e ca și cum SUA ar fi decis, după declarația de război a Germaniei din decembrie 1941, să mai ceară nu capitularea ei necondiționată, ci o soluționare diplomatică a litigiului cu Hitler.

Tocmai din istoria nazistă ar fi trebuit să extragă Angela Merkel lecția-cheie, care s-o împiedice să comită poate cea mai gravă eroare politică a noului mileniu. Și ea și ceilalți lideri apuseni s-au făcut vinovați de nepricepere, când Putin a părăsit summitul alianței furios, în 2008, numind Kievul ”mama tuturor orașelor rusești” și Crimeea nu tocmai independentă. Dar, după cum regretă Rasmussen, n-a fost luat în serios.

Or, sângele deja vărsat de Putin și crimele pe care avea să le mai comită ar fi trebuit să le fie de mult avertismente suficiente. Nimic n-o împiedica pe Merkel să ia exemplu de la israelieni. Care au învățat, după Holocaust, să acorde întreaga lor atenție celor ce-și manifestă intenția de a extermina evrei.

Și tot cel de-al Doilea Războiul Mondial oferă cheia evitării greșelilor comise acum de Apus. Care se ferește să se implice mai consistent în ajutorarea militară a Ucrainei. Ceea ce amintește fatal de ”drole de guerre”, pasivitatea anglo-franceză din primele șase luni ale războiului, când occidentalii n-au tras niciun foc de armă, în timp ce Hitler îi masacra pe polonezi, cotropiți exact ca Ucraina de către rușii lui Putin, cea lăsată de Vest să lupte fără armele necesare unei victorii.

Un agitprop de asemenea edificator

În fine, paralelele tulburătoare cu experiența hitleristă nu se opresc aici. Limbajul agitpropului rusesc amintește fatal de cel nazist. Cătălin Avramescu a avut perspicacitatea de a detalia exemple edificatoare: ”Ce este o „operațiune specială”? Acesta este termenul orwellian pe care Putin îl folosește pentru a masca realitatea războiului de cucerire colonială din Ucraina. Termenul își are originea în vocabularul…național-socialist și stalinist. Pentru naziști, „Sonderaktion” erau…operațiunile care de regulă implicau armata, formațiuni SS și, eventual, voluntari și autorități locale, prin care ținteau pentru deportare și exterminare o întreagă comunitate. Astfel, Sonderaktion Krakau („Acțiunea specială Cracovia”) a fost operațiunea prin care intelectualitatea poloneză din Cracovia a fost decapitată, în 1939-1940. Sonderaktion 1005 (1942-1944) a fost infama manevră prin care naziștii au încercat să înlăture urmele crimelor în masă comise în timpul altei „operațiuni speciale”, Operation Reinhard, când au fost exterminați circa 2 milioane de evrei. Grossaktion Warsaw a fost numele de cod pentru lichidarea ghetoului din Varșovia, începând din Iulie 1942. Termenul de „operațiune” a descris și acțiunile concertate ale NKVD-ului, de lichidare a unor grupuri care intraseră în vizorul conducerii de la Moscova. Spre exemplu, Operațiunea Greacă (Grecheskaya Operatsiya), din 1937, a dus la moartea a 50.000 de persoane. În 1937-1938 în „Operațiunea poloneză” s-au înregistrat peste 100.000 de morți. Nu este o coincidență. Este vocabularul standard al instituțiilor din regimurile totalitare însărcinate cu crimele în masă și genocidul”.

Acesta este Putin și iată ce va face dacă e lăsat

Ceea ce a omis să spună Rasmussen este că gangsterul e și ucigaș în masă. Iar față de Ucraina, asasinul se comportă ca un violator care, după ce și-a abuzat soția, fiindcă vrea să se despartă de el, o amenință cu moartea și, după ce vede că n-a reușit s-o intimideze, încearcă s-o facă să dispară, întrucât i se pare că nu merită să trăiască. Căci, spălată pe creier cum e, ucraineanca ”necredincioasă” refuză să aprecieze șansa pe care i-a dat-o, generos, asasinul violator, de a se simți rusoaică. Deci, ”frumoasa” lui Putin căreia, fie că-i place, fie că nu, i s-a cerut să suporte sovietic siluirea tiranului, trebuie, fiindcă nu s-a lăsat pălmuită, scuipată și maltratată, să fie bombardată, terorizată, exterminată, iar țara ei depopulată prin moarte de om și prin emigrație. E acesta un comportament fără precedent?

Și ce anume ar face oare Putin cu popoarele care ar urma la rând, după Ucraina, dacă invadatorii ar obține capitularea Kievului, această inobedientă urbe eroină a ”tuturor orașelor Rusiei”?

Modul de a fi și de a se comporta al violatorului și al asasinului totalitar, exterminator de popor propriu, nu e nou defel. Hitler a gândit, s-a exprimat și s-a comportat tot astfel, în finalul dictaturii și existenței sale abominabile.

Căci el, austriacul care se considera neamț, a stabilit în bolnavul său creier, care ordonase exterminarea evreilor, că nici germanii n-ar mai fi meritat să trăiască. Pentru că nemții n-ar fi fost la înălțimea lui și a istoriei care le-a dăruit, prin el, o șansă epocală, de bună seamă unică, de vreme ce au pierdut războiul împotriva inamicilor lor. Încât Hitler a dat SS-ului noi ordine scelerate, menite să distrugă nu doar baza industrială a Germaniei, ci și să trimită și poporul în exil intern. Ceea ce, în condițiile de frig, de foame și de război ale primăverii anului 1945, echivala cu o condamnare la moarte a restului încă nedecimat de război al poporului german.

Vai deci de națiunile care ar mai putea încăpea pe mâna gangsterului politic și terorist. Dacă pe ”rușii” săi din Ucraina tiranul îi supune fără jenă genocidului, ce soartă ar avea oare, la rigoare, niște venetice popoare? Când, deci, vor începe liderii lumii libere să ia măsurile necesare, să împiedice efectiv distrugerea Ucrainei?