Aproape că nu există alt general american care să-şi fi petrecut, ca David Petraeus, timpul în Irak aproape fără întrerupere de la invazia din primăvara anului 2003. Şi nici un altul nu se poate lăuda că a reuşit întrucâtva să stabilizeze situaţia la Tigru şi Eufrat. Generalul cu patru stele evită însă triumfalismele şi afirmă că războiul din Irak este departe de a fi câştigat. El se îndoieşte chiar că s-ar putea vorbi vre-o dată de victorie. Oricât de încurajatoare ar fi evoluţia din ultimele 19 luni, de când Petraeus a preluat comanda, nu există nicio garanţie că situaţia nu s-ar putea deteriora din nou.

Nici acum Irakul nu este o ţară paşnică, atentatele zilnice fiind o dovadă în acest sens. Totuşi, de când a trecut Petraeus la comandă, actele de violenţă au scăzut cu 80 la sută, la Bagdad viaţa aproape că s-a normalizat şi aceeaşi evoluţie poate fi constatată şi în alte părţi. Ar fi desigur exagerată afirmaţia că toate acestea se datorează unei singure persoane, decizia de a se întări cu alţi 30.000 de soldaţi contingentul american din Irak fiind luată înainte de numirea lui Petraeus în funcţia de comandant suprem. Totuşi, generalul a făcut tot ce se putea în condiţiile date.

De mare ajutor i-a fost ofiţerului superior pregătirea sa de jurist specializat în drept internaţional. Astfel, el a reuşit să-l completeze ideal pe ambasadorul american la Bagdad, Ryan Crocker, care nu numai că vorbeşte araba şi persana, dar înţelege şi mentalitatea oamenilor din regiune. Desigur, ambii au trebuit să execute ordinele venite de la Casa Albă, dar au făcut-o mai bine decât predecesorii lor. De aceea există şi temerea că nu se vor găsi prea curând succesori pe măsură.

Calmarea situaţiei din Irak se datorează în principal colaborării mai strânse cu autorităţile irakiene şi respingerii oricărei ingerinţe din exterior. Irakienii par să fi înţeles că sunt responsabili pentru viitorul lor şi ocupantul nu va pleca mai curând dacă este combătut. Această constatare a determinat retragerea armatei lui Mehdi, condusă de predicatorul şiit Muktada el Sadr, şi trecerea dintr-o tabără în alta a unor grupări sunnite, care împreună cu americanii luptă acum împotriva vechilor lor aliaţi din reţeaua al Qaida. Iranul a înţeles la rândul său că dacă se implică mai mult în Irak, şederea americanilor se va prelungi iar Turcia a văzut că atacurile împotriva infrastructurii PKK din nordul Irakului destabilizează această regiune relativ liniştită, ceea ce nu poate fi în interesul nimănui.

Ceea ce nu a putut Petraeus să le dea irakienilor fiindcă nu a intrat în atribuţiile sale, este un calendar concret al retragerii trupelor americane din Irak. Aceasta va fi sarcina viitorului preşedinte american, care va fi ales în noiembrie.