Poliția din Germania este obișnuită cu acuzațiile de rasism. Unii vorbesc despre cazuri individuale, alții despre o problemă de sistem. Există și câteva studii în acest sens, fără rezultate clare.  

Unul dintre cele mai recente astfel de studii a fost realizat de Astrid Jacobsen și echipa ei pe care o coordonează la Academia de Poliție din Saxonia Inferioară. Timp de doi ani i-au însoțit pe polițiști vreme de mai multe săptămâni în misiunile acestora. Au fost alături de ei în mașinile de intervenție, la biroul din secție, au fost prezenți la acțiunile poliției, când lucrurile puteau deveni periculoase, când poliția intervenea la un caz de violență domestică, când investiga omucideri sau spargeri, când supraveghea meciurile de fotbal. Acum analizează contextul datelor culese. 

Nu există ”poliția”, la mod general 

Jacobsen constată că există ”o gamă foarte largă de provocări și moduri foarte diferite de lucru”. Într-o conferință de presă organizată de Berlin Media Service Integration, profesoara a subliniat că nu există ”poliția”, ca un corp compact. 

 ”Trebuie să arunci o privire foarte atentă ca să realizezi despre ce este vorba de fapt”. Echipa de cercetare a analizat procesele complexe de lucru și s-a întrebat: ”În ce momente se manifestă discriminarea sau când este ea evidentă?”. Părerea lui Jacobsen este că aceasta ”se poate întâmpla și fără intenția ofițerilor de poliție”. Situația este și mai delicată în cazul unor controale aleatorii, care nu se bazează pe informații de la populație ci pe experiențe anterioare. 

O întrebare tipică a poliției: ”Unde facem verificări?” 

Provocarea pentru poliție este să decidă singură: "Unde mergem? Unde căutăm? Unde facem verificări?". Jacobsen dă un exemplu la care ea și echipa ei au fost prezenți: ”Am putut observa cum au fost verificați la grămadă albanezii care făceau comerț cu cocaină. Această generalizare dictează observația”. Jacobsen critică faptul că polițiștii i-au supravegheat doar pe cei care corespund descrierilor prestabilite. ”Toți ceilalți nu erau urmăriți”. 

Viața de zi cu zi a poliției include situații amenințătoare în care, în cel mai rău caz, ofițerii dislocați trebuie să se teamă pentru integritatea și viața lor. De multe ori, oamenii nu se mai uită la cum este situația la fața locului când apar așa-zișii declanșatori de pericol etnic, spune Jacobsen. Prin aceasta se referă, de exemplu, la evaluarea generală a rușilor percepuți ca fiind deosebit de violenți sau așa-numiții ”sudici”, considerați deosebit de impulsivi și despre care se presupune că sunt imprevizibili. 

Discriminarea prin limbaj 

La misiuni derulate în zone defavorizate social se spune că zona este deja cunoscută și că acolo se află o ”clientelă” deosebită. Au fost folosite și cuvinte precum ”țigan” sau ”clan”. Jacobsen constată că ”evaluarea riscului a fost exacerbată prin etnicizare și rasializare”. 

 Abordarea metodologică a studiului este importantă: accentul nu a fost pus pe atitudinile și valorile individuale ale ofițerilor de poliție: ”Nu a fost vorba despre ofițerii individuali care se comportă inadecvat sau rasist, care acționează eventual incorect din cauza stresului sau fricii – ci despre măsura în care anumite proceduri și rutine din viața de zi cu zi a poliției sunt concepute astfel încât să amplifice riscul de discriminare împotriva anumitor grupuri de oameni”. 

Când aspectul exterior decide 

Analiza vorbește despre pericolul a ceea ce în psihologie se numește privire în tunel, o restrângere a perspectivei din cauza percepției limitate a creierului: suspecții sunt selectați pentru observare la fața locului pe baza aspectului lor exterior. Accentul s-a pus în primul rând pe cei care corespundeau ideilor polițiștilor despre probabila înfățișare a autorilor anumitor infracțiuni. Persoanele cu aspect diferit nu erau suspectate de la început. 

Studiul citează un ofițer de poliție: "Poți recunoaște dealerii după aspectul lor exterior. Asta se bazează pe experiență. Un albanez și un est-european arată așa cum arată". Problema din punctul de vedere al echipei de studiu: oamenii ajung sistematic în vizorul poliției pentru că ”arată așa cum arată” și nu pentru că se comportă suspect. 

Problema percepției selective este bine cunoscută  

Percepția limitată a doar unei părți din imaginea de ansamblu este o evidență cunoscută în cercurile poliției, așa cum se poate citi în studiu: ”Investigatorii în materie de droguri raportează ei înșiși că, odată cu utilizarea câinilor de detectare a drogurilor, cantități relevante de stupefiante au fost confiscate de la persoane pe care nu le-ar fi verificat niciodată pentru că nu se potriveau profilului făptuitorului”. 

Concluziile noului studiu ar putea avea consecințe, relatează Astrid Jacobsen: poliția și Ministerul de Interne din Saxonia Inferioară au semnalat că doresc să colaboreze cu echipa de cercetători la dezvoltarea diferitelor proceduri de lucru. În plus, rezultatele din Saxonia Inferioară pot fi transferate în alte landuri federale. Profesoara specializată în studiul poliției consideră că sunt necesare urgent contramăsuri pe fondul presupusului atac islamist de la Solingen, soldat cu trei morți: ”Oamenii care suferă de discriminare au mai multe șanse să se radicalizeze”.