1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comitetul pentru Est speră în păstrarea cursului reformist

13 decembrie 2016

Schimburile comerciale bilaterale româno-germane au crescut cu peste 10% în 2016. În România sunt înregistrate peste 8.000 de firme germane.

Comitetul pentru Est al economiei germane (aici la conferința de presă anuală din iunie 2016)
Comitetul pentru Est al economiei germane (aici la conferința de presă anuală din iunie 2016)Imagine: DW/N.Jolkver

După alegerile parlamentare de duminică din România, se prefigurează o schimbare de guvern. Din perspectivă germană, este o evoluție de mare importanță, având în vedere că România este una din țările cu cele mai mari rate de creștere pentru exporturile germane.

"Avem încredere că vom reuși și cu noul guvern român să continuăm dialogul și să îmbunătățim condițiile-cadru pentru schimburile comerciale și investițiile bilaterale", a declarat șeful Comitetului pentru Est, Michael Harms, după aflarea rezultatelor alegerilor parlamentare din România. România s-ar fi dezvoltat economic foarte bine în anii care au urmat crizei financiare mondiale din 2009/2010, sub diferite guverne. La aceasta ar fi contribuit în ultimii ani o luptă consecventă împotriva corupției. "Noi sperăm că acest curs reformist de succes va continua într-un mod la fel de hotărât", a afirmat Harms. România ar fi primit numeroase impulsuri pozitive în urma aderării la UE în 2007. "Țara este un exemplu pozitiv de integrare reușită pe piața comună a Uniunii și în rețelele internaționale de distribuție. Este rentabilă continuarea pe această direcție."

Schimburile comerciale dintre Germania și România au atins un nou record în 2015, ridicându-se la valoarea de 22,6 miliarde de euro."Acest record va fi depășit clar în 2016", a arătat șeful Comitetului pentru Est al economiei germane, Michael Harms. Deja în primele nouă luni din 2016, schimburile comerciale bilaterale s-au ridicat la 19,2 miliarde de euro, un plus de peste 13% față de perioada similară a anului trecut. Exporturile germane în România au sporit cu 13%, la peste 10 miliarde de euro, în timp ce importurile din România s-au majorat cu 14%, la peste nouă miliarde de euro.

"Economia germană este un partener important al României, cu cele peste 8.000 de firme cu capital german în această țară și cu cele 350.000 de locuri de muncă create de aceste companii", potrivit lui Harms. România ar reprezenta azi pentru întreprinzătorii germani un loc atractiv pentru producție, cercetare și dezvoltare, precum și investiții în sectorul IT.

SPD salută victoria PSD

Deputatul social-democrat Rainer ArnoldImagine: picture-alliance/dpa/M. Kappeler

Rainer Arnold, președinte al grupului parlamentar de prietenie germano-român: „Cu toate indiciile dinaintea alegerilor, care prefigurau un succes al PSD, este suprinzător cât de clar au fost câștigate aceste alegeri de către social-democrați. Aceștia pot guverna acum cu majoritate absolută. Pozitiv este și faptul că naționaliștii de dreapta din România nu au reușit să își creeze o poziție solidă în urma acestui scrutin. Un semn de întrebare este rezultatul partidului USR, care se angajează pentru transparență și combaterea corupției. 9% reprezintă o prestație de succes, dar pentru o formațiune cu astfel de teme centrale în program, ne-am fi așteptat poate la mai mult“.