1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăPolonia

Reajustarea politicii externe a Poloniei

27 aprilie 2024

Polonia își schimbă radical politica externă. Șeful diplomației de la Varșovia, Radoslaw Sikorski, și-a prezentat principiile de bază ale mandatului, atacând dur strategiile predecesorilor săi.

Ministrul polonez de Externe, Radoslav Sikorski
Ministrul polonez de Externe, Radoslav SikorskiImagine: Leszek Szymanski/dpa/picture alliance

Guvernul polonez de centru-stânga condus de premierul liberal Donald Tusk a început să reajusteze politica externă imediat după preluarea mandatului, pe 13 decembrie 2023. Cele mai urgente sarcini, abordate deja chiar de la începutul anului, au fost relansarea relațiilor cu Uniunea Europeană, revigorarea Triunghiului de la Weimar, alături de Germania și Franța, și îmbunătățirea relațiilor tensionate cu Berlinul.

Săptămâna aceasta, ministrul polonez de Externe Radoslaw Sikorski a confirmat schimbarea de curs în prima sa apariție oficială în fața membrilor Sejmului, parlamentul de la Varșovia. În afara prezentării propriu-zise a direcțiilor diplomatice, Sikorski a ținut să transmită un mesaj dur anteriorului guvern, condus de partidul național-conservator Lege și Justiție (PiS), al lui Jaroslaw Kaczynski: ”În ultimii opt ani s-au văzut o serie de principii ideologice eșuate, idei proaste și decizii și omisiuni greșite”.

Miniștrii de Externe ai țărilor Triunghiului de la Weimar: Stephane Sejourne, Annalena Baerbock și Radoslaw SikorskiImagine: Sarah Meyssonnier/AP/dpa/picture alliance

Sikorski a dat ca exemplu ”conflictul cronic” cu instituțiile Uniunii Europene pe tema politizării instanțelor poloneze, deteriorarea relațiilor cu vecinii, în special cu Germania și Cehia, dar și cu Franța, și ”speranța greșită a unei alianțe cu America împotriva UE”. Alte păcate identificate la predecesori de politicianul (care a condus deja Ministerul polonez de Externe între 2007 și 2014) sunt o ”alianță ideologică cu populiștii pro-Putin” și aversiunea față de presupusul ”Occident putred”.

Mituri și fantezii ale PiS

Sikorski a acuzat PiS că s-a lăsat ghidat de ”mituri și fantezii dăunătoare” în politica sa externă. În fiecare mitologie, un ”personaj negru” este necesar pentru a genera emoții negative. Conservatorii naționaliști au atribuit acest rol germanilor. Or, în realitate, ”Germania este vecinul nostru democratic, cel mai important partener comercial, un jucător european important și aliatul cheie în NATO”, a punctat Sikorski.

Un pionier al reconcilierii germano-polone: Wladyslaw BartoszewskiImagine: Julien Warnand/dpa/picture alliance

”Varșovia și Berlinul au nevoie unul de celălalt”, a subliniat diplomatul polonez, care a citat din discursul rostit în 1995, în fața Bundestagului, de pionierul reconcilierii polono-germane, ex-ministrul de Externe Władysław Bartoszewski, supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz: "Rememorarea și reflecția istorică trebuie să însoțească relațiile noastre. Cu toate acestea, ele nu ar trebui să fie principala motivație ci să deschidă calea pentru motivațiile actuale și viitoare".

Despăgubirile rămân pe agenda Poloniei

Sikorski a abordat, de asemenea, problema victimelor poloneze ale nazismului dar a evitat cuvântul ”reparații”. Diplomatul polonez a făcut apel la partea germană să dea dovadă de ”sensibilitate și empatie” în această problemă: ”Ne aşteptăm ca Berlinul să facă propuneri de despăgubire” - de la sprijinirea victimelor care încă trăiesc până la reconstruirea monumentelor, investiții în securitatea Poloniei dar și predarea istoriei poloneze.

Sikorski a apreciat că ”investițiile germane în securitatea regiunii” sunt deosebit de importante și pot fi apreciate drept ”o expresie a recunoașterii greșelilor trecute”. Guvernul anterior estimase pierderile de război ale Poloniei la 6,2 trilioane de zloți (1,3 trilioane de euro) și a cerut guvernului federal în octombrie 2022 să înceapă discuțiile despre reparații.

Temă fierbinte: reforma tratatelor UE

Ministrul polonez s-a referit și la problema extrem de sensibilă a modificării tratatelor europene. ”Polonia va sprijini o reformă realistă a UE, care să contribuie la competitivitatea și puterea comunității”, a precizat Sikorski. Șeful diplomației de la Varșovia nu exclude ca unele state membre să condiționeze consimțământul pentru o nouă extindere a Uniunii de această reformă a acordurilor fundamentale. Guvernul din care face parte este ”deschis la argumente”.

Premierul polonez Donald Tusk și președinta Comisiei Europene, Ursula von der LeyenImagine: Dursun Aydemir/Anadolu/picture alliance

Ministrul s-a exprimat în favoarea renunțării la unanimitate în favoarea deciziilor majoritare, de exemplu atunci când se decide asupra sancțiunilor, pentru a evita blocaje precum cel de acum cu Ungaria. Admiterea de noi membri ar trebui acceptată însă cu acordul unanimității. ”Să facem propuneri poloneze inteligente”, a transmis Sikorski. În opinia adversarilor politici, aceste planuri europene sunt dovezi de trădare iar liderul opoziției, Kaczynski, le-a numit chiar o încercare de lichidare a statului-națiune polonez.

Președintele Duda, revoltat de Sikorski

Președintele polonez Andrzej Duda, care a urmărit în Sejm discursul lui Sikorski, a reacționat furios la criticile aduse fostei guvernări PiS. Șeful statului, provenit din tabăra național-conservatoare, a lui Kaczynski, l-a acuzat pe ministrul de Externe că a lansat un atac ”total nefondat” la adresa politicilor guvernului anterior, cu ”multe minciuni, manipulări și neadevăruri care îi divizează pe polonezi și creează un conflict inutil”.

Președintele Poloniei, Andrzej DudaImagine: Hannes P Albert/dpa/picture alliance

Duda a mai acuzat Comisia Europeană de ”ipocrizie extraordinară” în problema statului de drept iar pe Sikorski că a încurajat Berlinul să preia conducerea Europei înainte de 2015, când Germania și Rusia au construit împreună gazoductele Nord Stream 1 și 2. Președintele se referea la o afirmație a lui Sikorski din timpul vizitei sale la Berlin, în noiembrie 2011: ”Astăzi îmi este mai puțin frică de puterea germană decât de inacțiunea germană”.

Conservatorii naționaliști polonezi văd în Germania cea mai mare amenințare la adresa suveranității Poloniei. Kaczynski l-a descris public de multe ori pe actualul prim-ministru Tusk ca agent german, în vreme ce despre partidul liberal al acestuia, Platforma Civică, susține că este o forță controlată din exterior.

Polonia: Mari aşteptări

02:51

This browser does not support the video element.

O etapă importantă pe calea îmbunătățirii relațiilor germano-polone vor fi consultările guvernamentale de la începutul lunii iulie. Ultima întâlnire a avut loc în noiembrie 2018, în mandatul fostei cancelare Angela Merkel. Acordul de vecinătate germano-polonez prevede de fapt consultări anuale.