1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Recomandările Comisiei Baker, ultima şansă pentru Bush?

Daniel Scheschkewitz / Ovidiu Suciu7 decembrie 2006

Aşa numita Comisie Baker a făcut, în raportul prezentat la Washington, o analiză fără menejamente a politicii administraţiei Bush în Irak.

George Bush, alături de James Baker (dr.) şi Lee Hamilton
George Bush, alături de James Baker (dr.) şi Lee HamiltonImagine: AP

Comisia independentă a recomandat retragerea trupelor din Irak, până în 2008 şi începerea de negocieri cu Iranul şi Siria. Preşedintele Bush a respins de fiecare dată un calendar precis de retragere a soldaţilor americani din Irak, dar şi convorbirile cu Teheranul şi Damascul. Rămâne acum de văzut ce va face şeful de la Casa Albă cu cele aproape 80 de propuneri făcute de Comisia Baker, pe care nu este obligat să le pună în aplicare.

Critici dure la adresa strategiei aplicate în Irak

Poziţia generală a raportului este mai critică decât se aştepta. Haosului din prezent din Irak i se adaugă alte dureri de cap pentru preşedintele Bush – negocieri directe cu Iranul şi Siria şi o retragere în etape din Irak.

Recomandările Grupului de Studiu pentru Irak reprezintă un compromis. Nu presupun un calendar strict de retragere din Irak, dar arată clar că poziţia de până acum a administraţiei americane, de păstrare a trupelor în Irak pe termen nelimitat, nu mai este acceptabilă pentru America. Victoria în alegerile parlamentare intermediare din noiembrie a democraţilor a dovedit şi ea acest lucru. Deocamdată, însă, Bush s-a dovedit rezistent la sfaturi.

Bush jr. continuă pe acelaşi curs

Chiar şi secretarul apărării, Donald Rumsfeld, unul dintre artizanii războiului din Irak, i-a cerut, înainte de a-şi părăsi funcţia, să reducă numărul militarilor din Irak. Degeaba. Bush continuă să creadă într-un succes posibil în Irak, chiar dacă generalii săi şi viitorul secretar al apărării îi spun că Statele Unite mai degrabă pierd războiul din Irak.

Republicanii moderaţi, din tabăra lui George Bush senior, încearcă acum să salveze ce mai e de salvat în Irak. Nu prea mult. Ţara se află în război civil, iar o înţelegere între cele trei grupuri etnico-religioase majore, suniţi, şiiţi şi kurzi, nu se întrevede. Ceea ce se poate încă evita şi trebuie să se evite este izbucnirea unui conflict major în întreaga regiune, care ar avea consecinţe grave asupra Orientului Mijlociu şi asupra lumii întregi.

Recomandările Comisiei trebuie puse în aplicare

Din aceste motive, preşedintele Bush trebuie să pună în aplicare recomandările Comisiei Baker. Inclusiv dialogul direct cu cei mai importanţi vecini ai Irakului, Siria şi Iranul, cu care poate aborda toate problemele din regiune, inclusiv programul nuclear al Teheranului.

Refuzul administraţiei americane de a discuta cu aceste ţări s-a dovedit neproductiv şi coplirăesc. Experimentatul fost secretar de stat, James Baker, ar fi fost chiar omul potrivit pentru aceste dialoguri, după ce în timpul mandatului său de şef al diplomaţiei americane a reuşit să atragă Siria de partea coaliţiei anti-irakiene din primul război din Golf, de eliberare a Kuweitului.

Raportul nu este o soluţie universală

Totuşi, recomandările Comisiei Baker nu pot fi privite ca o soluţie universală la toate problemele din Irak şi Orientul Mijlociu. S-ar putea să fie prea târziu pentru a mai salva ceva, după ce Bush a respins toate avertismentele experţilor şi ale Naţiunilor Unite.

Propunerile pline de bun-simţ ale Comisiei Baker sunt poate o ultimă şansă de a evita ca Irakul să cadă într-un haos total. Germania trebuie să-şi folosească greutatea diplomatică pentru a ghida lucrurile spre un astfel de curs. Nu pentru a salva politica externă a preşedinţiei americane, ci pentru a împiedica extinderea flamei din Orientul Mijlociu.