Procurorii de la TPI îl acuză pe fostul lider al armatei bosniace de a fi responsabil de cea mai mare atrocitate produsă în Europa, după cel de-al Doilea Război Mondial. Lui Mladici i se impute faptul că ar fi dorit o "purificare etnică" a unor teritorii din Bosnia şi apoi alipirea acestora la Serbia, soldată cu moartea şi strămutarea a sute de mii de musulmani. Mulţi dintre sinistraţi continuă să trăiască şi astăzi în adăposturi special create pentru ei.

Victimele

Aşezările din Drafnici, oraş situat în nord-estul Bosniei par de-a dreptul idilice. E incredibil că aici locuiesc cu precădere femei în vârstă, forţate de împrejurări să îşi părăsească vechile case. Ele sunt refugiate de război. Soţii şi copiii lor au fost ucişi.

Drafnici este rareori vizitat de străini, iar atunci când cineva se aventurează să ajungă aici este întâmpinat cu cafea tradiţională bosniacă - neagră, cu zahăr.

Chiar şi la 73 de ani, Ajsa Hukic este o femeie activă. S-a obişnuit să îşi poarte singură de grijă după ce a rămas văduvă. Acest lucru s-a întâmplat încă înainte de război, pe vremea când locuia în satul Sase lângă Srebrenica.

Acolo trăia cu cei şase copii ai săi - cinci băieţi şi o fată. În 1992, când armată bosniacă a încercat, sub conducerea lui Mladici, să cucerească estul Bosniei şi să-i strămute pe musulmanii din regiune, Ajsa a fost dusă cu forţa la un internat, iar copiii au fugit în Srebrenica.

"O lună de zile nu am avut apă de băut sau pentru a mă spăla. Când am ajuns aici m-au bătut. Au fost condiţii greu de suportat", spune femeia. Şi mai oribil a fost întoarcerea acasă, când a aflat că toţi cei cinci băieţi ai ei au murit în mai puţin de două luni în luptele de la Srebrenica.

8000 de victime în Srebrenica

În iulie 1995, soldaţii comandaţi de Mladici au pus stăpânire pe oraşul Srebrenica şi au ucis circa 8000 de bărbaţi musulmani, tineri şi bătrâni. Ajsa a trebuit să părăsească oraşul. Alături de Hajra şi nepotul Fuad a ajuns într-o tabără de refugiaţi, unde locuieşte şi astăzi, la 17 ani de la încheierea războiului.

Traiul în tabăra de refugiaţi este unul de pe azi pe mâine. Oamenii de aici supravieţuiesc doar datorită ajutoarelor umanitare aduse de diverse organizaţii şi din ajutorul social. Tabăra nu este conectată la reţeaua de apă, iar în zonă nu există străzi asfaltate. Cu toate acestea, multe femei "cazate" aici nu vor să se întoarcă la Srebrenica. Acolo, spun ele, nu ar putea supravieţui.

Doar fiul cel mic, Fuad, s-a încumetat să plece. Locuieşte în capitala Sarajevo. A început studiile la teologie şi vrea să devină "hafiz", după cum este numită o persoană care a citit din scoarţă în scoarţă Coranul.