La Berlin ajung zilnic aproximativ 200 de refugiați. Aceștia ar trebui să rămână doar pentru scurt timp în centrele de primire, precum este cel de la fostul aeroport Tegel, înainte de a fi repartizați într-unul din locurile de cazare din oraș. Din cauza lipsei locuințelor libere, unii refugiați au rămas blocați la Tegel de mai bine de un an. Ceea ce fusese plănuit ca un centru de tranzit s-a transformat într-un mic oraș. Sunt 4000 de oameni cazați în prezent acolo și extinderea continuă. Guvernul landului Berlin anticipează că se va ajunge la 8000 de locuri ocupate.

O situație similară afectează comunități locale din întreaga Germanie. Anul acesta, până în octombrie au fost depuse aproximativ 220.000 de cereri de azil. În Republica Federală mai trăiesc și aproximativ un milion de refugiați de război ucraineni. Majoritatea au ales să se cazeze privat, dar, după o vreme, tot mai mulți au solicitat autorităților să le ofere cazare în locuințe ale statului.

Comunități în stres administrativ

Mulți primari și administratori de district nu mai știu unde să-i găzduiască pe refugiații care le sunt alocați în baza unei chei de distribuție fixe, stabilite la nivel federal.

Conform unui sondaj pe care Integration Media Service l-a realizat împreună cu cercetătorii în migrație de la Universitatea din Hildesheim în octombrie, aproape 60% dintre municipalitățile chestionate au descris situația ca fiind „solicitantă, dar (încă) fezabilă”. Pentru 40 la sută, pe de altă parte, situația este „supraîncărcată” și plasează autoritățile „în modul de urgență”.

Chiar dacă doar 600 din aproximativ 11.000 de municipalități germane au participat la sondaj, ceea ce nu face neapărat reprezentativ studiul, „cifrele permit cu siguranță o evaluare federală de ansamblu”, explică cercetătorul Boris Kühn, din echipa de la Hildesheim.

„Administrarea și îngrijirea multor unități rezidențiale mici pot fi, de asemenea, consumatoare de timp iar în cazul în care o municipalitate mai și suferă de lipsă de personal poate apărea, desigur, un nivel ridicat de stres sau suprasolicitare”, spune Kühn.

Lipsa locuințelor este doar una dintre probleme

Studiul a căutat să afle în primul rând motivele supraîncărcării. Au fost menționate în cele mai multe cazuri lipsa opțiunilor de cazare, a locurilor în grădinițe, dar și a personalului administrativ. Au mai fost enumerate și alte probleme: școlile suprasolicitate, cursurile de limbi străine prea puține, serviciile de consiliere depășite de situație și, în general, instrumentele superficiale de „integrare”.

Aproape jumătate dintre municipalități folosesc în prezent pentru persoanele imigrate containere pe post de adăposturi de urgență. În săli de sport îi cazează 6% dintre autoritățile chestionate. Evaluarea propriei situații depinde de cine a completat sondajul. Primarii sau administratorii de district, adică persoanele responsabile din punct de vedere politic, tind să evalueze situația mai degrabă negativ: 53% dintre aceștia își văd propria municipalitate „supraîmpovărată”. Dacă, în schimb, chestionarul a fost completat de angajați din departamentele specializate, lucrurile au fost privite mai ceva mai relaxat - doar 37,5 la sută s-au plâns că situația este extremă.

Ce soluții există?

Miriam Marnich de la Asociația Germană a Orașelor și Municipalităților reclamă nemulțumiri tot mai mari ale populației față de politica de migrație. Cetăţenii se întreabă „dacă acest stat mai poate face faţă presiunii migraționiste. Integrarea nu mai este posibilă în multe comunități, în acest moment, pentru că s-au epuizat resursele - atât în ceea ce privește personalul, dar și capacitatea de absorbție”.

Trei direcții de rezolvare a acestei crize au fost menționate în mod frecvent de-a lungul dezbaterilor purtate în ultima vreme: limitarea imigrației în Germania (și, prin urmare, alocările cât mai mici către municipalitățile supraaglomerate), mai mulți bani pe termen lung pentru autoritățile locale de la guvernele federale și de land, pentru a putea face față sarcinilor la fața locului, precum și sprijin în asigurarea refugiaților cu spațiu de locuit. Se mai solicită simplificări ale reglementărilor legale, o mai mare responsabilitate federală și de land pentru cazare, dar și promovarea locuințelor sociale.

Deportările nu rezolvă problemele administrative

Aproape o cincime dintre reprezentanții locali care au răspuns la sondaj ar dori mai multe deportări. Cifra nu este mare, apreciază cercetătorul în migrație Kühn, subliniind că doar o minoritate dintre refugiații cazați au de fapt un statut de tolerare limitată a șederii sau sunt chiar obligați legal să părăsească Germania. Aceasta înseamnă că, de fapt, o asemenea procedură nu ar aduce multe beneficii.

Se mai discută în prezent și despre limitarea beneficiilor sociale pentru refugiați, dar și despre reducerea până la eliminare chiar a plăților în numerar. Persoanele care locuiesc în centrele de primire inițială primesc oricum doar maxim 150 de euro bani de buzunar, restul serviciilor fiind incluse în costurile cazării și îngrijirii la fața locului. Dar, spune Miriam Marnich de la Asociația Orașelor și Municipalităților, „dacă trecem exclusiv la servicii oferite refugiaților, nu înseamnă că mai puțini oameni se vor îndrepta în Germania”.