„Regele prafului de copt” şi al „puddingului” s-a stins din viaţă
17 ianuarie 2007Cel care a ridicat din ruină firma după cel de-al doilea război mondial, transformînd-o într-un superconcern rămas totuşi în proprietatea familiei, Rudolf August Oetker s-a stins din viaţă în vîrstă de 90 de ani.
A fost nepotul farmacistului care pusese în secolul trecut bazele firmei, un spirit întreprinzător şi clarvăzător, un miliardar modest, un mecena angajat şi pe tărîm social? La fiecare dintre aceste întrebări – scrie cotidianul NEUE WESTFALEN din Bielefeld - răspunsul este „categoric Da!”.
Oraşul Bielefeld a crescut odată cu afacerea Dr. Oetker
Venerabilul şi regretatul Rudolf August Oetker a dăruit şi oraşului Bielefeld, unde a început istoria de succes a fabricii de praf de copt înfiinţată de bunicul său framacist – o notorietate internaţională. Aplicînd o deviză înţeleaptă – aceea de a nu pune toate ouăle în acelaşi coş, cum îi plăcea să spună, Rudolf August Oetker şi-a extins treptat aria de afaceri: concernul dispune azi de o flotă comercială, de berării, de pivniţe de vinuri şi de o bancă.
Familia doctorului Oetker
Patriarhul şi-a transferat averea asupra următoarelor trei generaţii ale numeroasei sale familii. A fost căsătorit de trei ori, are opt copii, s-a retras din conducerea concernului la 65 de ani dar a rămas în consiliul de administraţie veghiind cu stricteţe şi înţelepciune la bunul ei mers. Economist de profesie şi expert în finanţe a enunţat şi cîteva reţete cu reuşită sigură: afacerile se fac din instinct dar cu cap. A fost un mare iubitor şi colecţionar de artă, a înfiinţat o fundaţie ce-i poartă numele, cu programe in domeniul cercetării ştiinţifice a culturii şi artei. A fost modest, chibzuit, econom, fin, generos a rămas legat de ţinutul său natal, Westfalia.
Concernul în prezent
Azi, concernul ce-i poartă numele, are o cifră de afaceri de peste 7 miliarde de euro şi operează în întreaga lume. Dacă s-ar lăsa rezumată la un dicton îndelungata şi atît de spornica viaţă a lui Rudolf August Oetker atunci, potrivit pare a fi, din perspectiva specialităţilor cu care firma ce-i poartă numele a delectat şi delectează papilele gustative ale mai marilor zilei şi ale cetăţenilor de rînd, străvechea formulă latină” utile cum dulci miscuit „ – a îmbina utilul cu plăcutul.
O umbră asupra biografiei sale
Asupra unui singur episod al vieţii şi activităţii celui care a fost Rudolf August Oetker adagiul nu poate fi transferat: în timpul celui de-al Treilea Reich, cînd el s-a înrolat benevol în Waffen SS, firma, condusă pe-atunci de tatăl său vitreg Richard Kasselowsky se numea: ” Nationalsozialistischer Musterbetrieb”. . . Dar - acest episod al tinereţii sale - Rudolf August Oetker nu l-a abordat public niciodată.