1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăUngaria

Relațiile americano-ungare la un minim istoric

15 aprilie 2023

Pentru prima dată de la începutul războiului rusesc împotriva Ucrainei, SUA sancționează și un aliat: Ungaria. Guvernul Orban reacționează sfidător și vrea să-și continue cursul prorus.

Relații strânse: Viktor Orban și Vladimir Putin la Budapesta, 30 octombrie 2019
Relații strânse: Viktor Orban și Vladimir Putin la Budapesta, 30 octombrie 2019 Imagine: Kremlin Press Office /AA/picture alliance

Cine citește zilele acestea mass-media proguvernamentală din Ungaria s-ar putea întreba unde în Europa se duce de fapt războiul și ce țară poartă vina. Pentru invazia Ucrainei de către Rusia se folosește constant sintagma "criza ucraineană". Statele Unite, în schimb, sunt portretizate drept agresor - nu numai în Ucraina, ci și în Ungaria. Statele Unite vor ataca suveranitatea Ungariei și "vor forța țara să intre într-un război", a scris în unanimitate presa fidelă premierului Viktor Orban.

Astfel de tonuri strident antiamericane nu s-au auzit în Ungaria nici în ultimii ani ai dictaturii socialiste. Motivul acestor mesaje este un pachet de sancțiuni instituite de Guvernul american la adresa Rusiei, anunțate miercuri, 12 aprilie 2023, și care afectează și Ungaria.

La o prima vedere, nu pare foarte grav: Banca Internațională de Investiții (IIB) și personalul său de conducere, inclusiv un cetățean maghiar, adjunct al șefului IIB, Imre Laszloczki, sunt afectați de noile măsuri punitive. Statele Unite au sancționat în mod repetat, în ultimii ani, politicieni și oameni de afaceri din țările aliate, de exemplu din Albania și Bulgaria. Pe listele de sancțiuni s-au aflat și cetățenii maghiari. De data aceasta, însă, Ungaria este prima țară NATO și UE sancționată în contextul războiului rus de agresiune împotriva Ucrainei. 

Banca Internațională de Investiții, BudapestaImagine: Martin Fejer/EST&OST/IMAGO

IIB nu este o bancă oarecare, ci una de stat multinațională, din care fac parte trei țări est-europene, Ungaria, Bulgaria și România (ultimele două se află în proceduri de retragere din structura financiară, pe care o vor abandona vara aceasta), Mongolia, Vietnam și Cuba. Ungaria deține un pachet de aproximativ 25 la sută din acționariat.

Într-un târziu, joi după amiază (13 aprilie 2023), Ministerul Afacerilor Economice de la Budapesta a anunțat că Ungaria se va retrage din IIB. Guvernul ungar a luat astfel primele măsuri după sancțiunile americane. Rămâne de văzut dacă acest lucru va duce și la o schimbare mai profundă politicii externe a Ungariei. De obicei, când au apărut tensiuni în relațiile cu SUA și UE, premierul Orban a făcut pași mici înapoi, dar nicio schimbare fundamentală de curs.

O "bancă de spionaj"

IIB este cunoscută și în Ungaria ca o „bancă de spionaj”, deoarece conducerea sa provine din mediul serviciului secret rus FSB. Șeful băncii, Nikolai Kosov, este descendentul unei familii de ofițeri KGB. Banca, al cărei sediu a fost mutat de la Moscova la Budapesta în 2019, joacă un rol important în legăturile dintre Rusia și Ungaria. Șeful adjunct al IIB, Laszloczki, a coordonat relațiile economice ale Budapestei cu Rusia şi republicile din Asia Centrală.

Donald Trump și Viktor Orban la Washington, 2019Imagine: Imago Images/UPI Photo/K. Dietsch

Sancțiunile împotriva Ungariei marchează cea mai profundă prăbușire a unor relații de mult timp tensionate iar de acum chiar deschis ostile între Washington și Budapesta. Premierul ungar nu și-a ascuns niciodată antipatia față de democrații americani și de președintele Joe Biden și este încă prieten și fan al lui Donald Trump. A fost primul lider al UE care l-a felicitat pe Trump pentru alegerea sa î  funcția prezidențială. Recent, la deschiderea procesului împotriva fostului șef al Casei Albe, Orban a postat pe Twitter: "Luptă în continuare, domnule președinte! Suntem alături de tine, @realDonaldTrump!".

Ministrul de externe al Ungariei, din nou la Moscova

Oficialii americani au criticat în mod repetat starea democrației și a statului de drept în Ungaria, practicile de corupție din jurul premierului Orban și relațiile îngrijorător de strânse dintre Ungaria și Rusia.De fapt, Ungaria este singura țară din UE care încă menține oficial relații de prietenie cu Rusia și până în prezent a condamnat doar cu jumătate de gură agresiunea împotriva Ucrainei. Marți (11 aprilie 2023), ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a călătorit la Moscova și a purtat acolo discuții despre aprovizionarea cu gaze naturale și investițiile rusești în industria nucleară maghiară. În aceeași zi, ministrul de externe din Belarus, Serghei Alejnik, a vizitat Budapesta.

Ungaria a susținut până acum sancțiunile antirusești ale Uniunii Europene cu câteva excepții. Ca atare, Moscova a clasificat recent Ungaria drept "țară neprietenoasă". Cu toate acestea, premierul ungar Orban s-a exprimat în repetate rânduri în favoarea încetării sancțiunilor și a susținut chiar că războiul nu ar fi avut loc dacă Donald Trump ar fi fost încă președintele Statelor Unite. În plus, despre Uniunea Europeană a spus că este o militantă prorăzboi.

La sediul IIB din Budapesta, august 2021: Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, cu omologul său rus, Serghei Lavrov, și șeful IIB, Nikolai KosovImagine: Russian Foreign Ministry/Tass/IMAGO

La escaladarea relațiilor dintre Ungaria și SUA a contribuit și persoana ambasadorului SUA la Budapesta, David Pressman. Gay declarat, diplomatul este țintă ideală pentru Guvernul homofob al Ungariei. Când a preluat mandatul în capitala Ungariei, Pressman s-a confruntat cu atacuri sălbatice împotriva homosexualilor din partea activiștilor proguvernamentali și a presei.

Campania antiamericană a Ungariei continuă

Guvernul Orban, pe de altă parte, l-a acuzat de mult timp pe Pressman că sprijină partidele de opoziție și complotează pentru a răsturna actuala putere. Ambasada SUA sprijină în prezent o campanie de afișe proucrainene pe care scrie, în  maghiară, "Rușii pleacă acasă!", un mesaj folosit de Partidul Fidesz al lui Orban în urmă cu peste trei decenii, în timpul luptei politice pentru prăbușirea blocului sovietic.

Pressman are un ton critic dar prietenos în evaluarea regimului Orban. Uneori, însă, nu poate rezista tentațiilor sarcastice: toamna trecută, de exemplu, ambasada pe care o conduce a postat un joc online în care publicului i se cerea să ghicească cine a făcut anumite declarații antiamericane și proruse. Fără excepție, acestea proveneau de la politicieni și publiciști maghiari - nu de la Vladimir Putin.

După ce Pressman a făcut publice sancțiunile țării sale împotriva Ungariei, miercuri după-amiaza, reprezentanții partidului de guvernământ Fidesz al lui Orban au declarat că Ungaria își va apăra suveranitatea și nu își va schimba poziția. Mass-media proguvernamentală, pe de altă parte, și-a continuat campania stridentă antiamericană. Portalul tabloid de mare audiență Origo a titrat: "SUA din nou distrusă: își trădează aliații și îi înjunghie pe la spate". Iar cunoscutul publicist Zsolt Bayer, prieten al lui Orban, i-a transmis un mesaj lui Pressman: "Tacă-ți gura, înțelegi?".
 

Keno Verseck Redactor, autor și reporter la DW Programs for Europe.