Renault are planuri mari pentru Dacia
30 aprilie 2007Pentru anul 2009 sunt deja prevăzute 900.000 de unităţi Dacia Logan oferite spre vânzare potenţialilor clienţi din întreaga lume. Anunţul a fost făcut de şeful concernului, Luc-Alexandre Menrad, în interviul publicat astăzi de „Die Welt”. În 2006, numărul total al autoturismelor produse la Piteşti şi vândute sub egida Renault a fost de 247.000 de unităţi.
Succesul i-a ambiţionat pe managerii francezi, care au planificat pentru anul în curs nu mai puţin de 400.000 de unităţi oferite spre vânzare, din care 80.000 sunt detsinate cumpărătorilor din Europa. Pentru Dacia Logan Renault planifică cucerirea de noi pieţe, precum Brazilia, India sau Iran.
Nu doar volumul unităţilor produse va creşte ci şi oferta se va diversifica. Dacia Logan va mai exista în alte patru variante, pe lângă modelul limuzină şi cel combi care pot fi achiziţionate în momentul de faţă.