Reporteri Fără Frontieră: România, poziţia 47 în clasamentul privind libertatea presei
26 ianuarie 2012Noul „index“ al RFR, care acoperă 178 de ţări, dat publicităţii la Paris, miercuri, plasează în fruntea clasamentului, deloc surprinzător, ţări nordice precum Finlanda şi Norvegia, cărora li se alătură pe podium Estonia şi Olanda.
Este pentru a zecea oară consecutiv când nordul european îşi adjudecă titlul de regiune în care presa se bucură de cea mai multă libertate de exprimare. „Clasamentul arată clar cât de interconectate sunt democraţia şi libertatea presei“, scrie organizaţia „Reporteri Fără Frontieră“ pe site-ul propriu.
România, alături de SUA şi Argentina pe locul 47
Germania ocupă locul 16, situându-se pe un loc „stabil, de mijloc“, după cum se exprimă varii ziare germane şi agenţii internaţionale de presă. RFR observă că în Germania accesul la informaţiile oficiale ale instituţiilor de stat continuă sa fie dificil, iar protecţia surselor nu este optimă.
Indexul organizaţiei sus-numite plasează România pe locul 47, alături de SUA şi Argentina.
Bulgaria ocupă un loc mult inferior, fiind „declasată“ pe poziţia 80 a clasamentului. RFR spune că jurnaliştii de investigaţie din ţara vecină continuă să fie ameninţaţi, urmăriţi şi intimidaţi. Şi mai grav afectată este libertatea presei în Belarus (poziţia 178), ţară al carei preşedinte, Alexander Lukaşenko, sub presiunea protestelor populare masive de acum câteva luni a ordonat arestarea a 100 de blogări şţi numeroşi jurnalişti critici faţă de regim.
Organizaţia spune că poziţia 47 pe care o ocupă Statele Unite – în cădere cu 27 de locuri faţă de anul 2010 – se explică prin numărul mare de arestări în rândul jurnaliştilor care au acoperit protestele mişcării „Occupy Wall Street“.
Primele 10 locuri ale clasamentului întocmit de Reporteri Fără Frontiere arată astfel:
1. Finlanda / Norvegia
3. Estonia / Olanda
5. Austria
6. Islanda / Luxemburg
8. Elvetia
9. Insulele Capului Verde
10. Canada / Danemarca
Lanternele roşii ale topului sunt China, Eritreea, Coreea de Nord, Turkmenistan, Siria şi Iran.
Autor: Vlad Drăghicescu / ag
Redactor: Medana Weident