Miniştrii de Externe ai UE au explicat vineri, în cadrul unei reuniuni extraordinare desfăşurate la Bruxelles, că avionul de pasageri ucrainean a fost probabil doborât miercuri din greşeală de o rachetă iraniană sol-aer în apropiere de Teheran. Între timp, această temere a fost confirmată oficial de către partea iraniană. Luxemburghezul Jean Asselborn a estimat că tragedia regretabilă s-a produs pe fundalul nervozităţii războinice din regiune.

Omologul său olandez, Stef Blok, a declarat că această explicaţie este plauzibilă iar şeful diplomaţiei germane, Heiko Maas, a vorbit despre "un accident tragic, înfricoşător." În opinia sa, Iranul trebuie să elucideze complet circumstanţele tragediei, fără a muşamaliza nimic, fiindcă altminteri "apare un sol fertil pentru noi neîncrederi".

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a împărtăşit această variantă, dovedită între timp corectă. El a subliniat că "nu are motiv să se îndoiască de relatările diverselor state membre." De aceea este necesară o cercetare amănunţită a cazului "şi de aceea este necesară obţinerea cooperării depline a Iranului."

Disponibilitate limitată de cooperare?

Seriozitatea cu care Iranul va cerceta circumstanţele producerii tragediei aviatice şi modul în care îi va trage la răspundere pe cei vinovaţi va fi pentru UE un test în funcţie de care va reintra sau nu în dialog cu Republica Islamică. Dacă Iranul se va decide pentru netransparenţă, aşa cum a făcut Rusia în iulie 2014, după doborârea cursei aeriene MH17, atunci ar putea să-şi piardă şi puţinii susţinători rămaşi în rândul europenilor.

Este posibilă reîntoarcerea la prevederile acordului nuclear? 

Ţelul Franţei, Marii Britanii şi Germaniei este să determine Teheranul să se reîntoarcă la regulile stabilite prin acordul nuclear încheiat în 2015. Europenii se află însă în situaţia ingrată de a trebui să medieze între o administraţie SUA care nu-i ia în serios şi un regim iranian care se simte încolţit cu spatele la perete.

Dar cât de periculoasă este de fapt denunţarea, de către Iran, a acordului care limitează îmbogăţirea substanţelor radioactive, împiedicând astfel ţara să se doteze cu arma atomică? Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, a avertizat că Republica Islamică ar putea dispune în interval de un an sau doi de arme atomice dacă denunţă într-adevăr acordul, aşa cum a anunţat la începutul săptămânii. Până acum însă statul teocratic nu a plecat pe un drum fără întoarcere, iar inspectorii autorităţii de control de la Viena au în continuare acces în Iran.

Ministrul leton de Externe, Edgars Rinkevic, e de părere că declaraţia iraniană de intenţie trebuie mai atent analizată. "Eu cred că lasă o mulţime de loc pentru eforturi diplomatice", a declarat responsabilul pentru DW. El consideră că pot fi făcute două lucruri: pe de-o parte trebuie asigurate contacte diplomatice între cele două părţi şi pe de alta trebuie adusă o contribuţie la aplanarea prezentei crize astfel încât să devină posibil un proces politic mai amplu. Rinkevic recunoaşte însă că "fără SUA este aproape imposibilă resuscitarea înţelegerii atomice".

Un dialog politic amplu cu Iranul ar presupune, pe lângă întoarcerea la prevederile acordului nuclear şi abordarea sistemului balistic iranian, rolul militar al ţării în învecinatul Irak, în Siria sau în cadrul Hezbollah. Jean Asselborn a amintit că s-a reuşit în 1975, în toiul Războiului Rece, semnarea Acordului de la Helsinki şi de aceea ar trebui şi acum să fie posibilă aducerea la masa negocierilor a tuturor părţilor implicate în conflictul din Orientul Mijlociu.

Libia, un focar de criză

Concomitent, la Berlin şi Roma se depun eforturi pentru aplanarea crizei din Libia, care se tot agravează. Ţara ameninţă să devină "o a doua Sirie", a declarat Heiko Maas. De aceea este necesar un dialog cu state terţe care au influenţă în Libia, astfel încât să se ajungă la un embargo pentru livrările de arme în statul nord-african şi la o încetare a focului.

Recent, Turcia s-a alăturat militar şi politic premierului libian cu recunoaştere internaţională, Fayez al-Sarraj, în timp ce Rusia şi alte state îl sprijină pe generalul Haftar, comandantul unor miliţii care câştigă tot mai mult teren în faţa trupelor guvernamentale. Zilele trecute guvernele de la Moscova şi Ankara au anunţat un armistiţiu începând de duminică, 12 ianuarie, dar respectarea sa pare îndoielnică.

Şi cancelara germană Angela Merkel va aborda situaţia din Libia în cursul vizitei pe care i-o face la acest sfârşit de săptămână preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, pledând pentru detensionarea situaţiei. Guvernul de la Berlin îşi propune organizarea în curând a unei conferinţe internaţionale consacrate Libiei şi speră că astfel se va putea ajunge pe termen mediu la o soluţie politică sub egida ONU.