Revenirea la fundamentalism
29 aprilie 2013La începuturile mişcării lor glorioase, care a coincis cu emanciparea stângii vest-europene în siajul revoltelor studenţeşti din 1968, ecologiştii germani s-au împărţit în două grupuri distincte, mutual ostile şi aparent ireconciliabile.
Unii, zişi „fundamentalişti”, cochetau cu terorismul extremei stângi şi exludeau orice posibilă „coabitare” cu establishmentul. Ceilalţi, numiţi „realişti”, considerau că se impunea ideea unei proxime cooperări cu stânga moderată, precum cea reprezentată de social-democraţi.
Într-un târziu, fundamentaliştii au pierdut bătălia, iar ecologiştii, încăpuţi pe mâna moderaţilor şi întăriţi democratic, după 1990, de includerea foştilor apărători ai drepturilor omului şi a militanţilor pentru drepturi civice din RDG au ajuns să formeze cu social-democraţii prima lor alianţă guvernamentală.
Coaliţia dintre SPD şi verzi s-a dovedit de succes, devreme ce electoratul a reales-o la conducerea Republicii Federale. Acest arc a rămas de altfel la cârma ţării ani buni, până la accesul la putere al Angelei Merkel, la mijlocul anilor 2000.
Pentru viitor, ecologiştii ar vrea să reediteze această alianţă cu social-democraţii. Or, în conformitate cu alunecarea spre stânga a unei mari părţi a electoratului, în siajul crizei economice şi financiare izbucnite în 2008 şi cu sentimentele virulent anticapitaliste iscate de această criză, ecologiştii s-au mutat cu arme şi bagaje în tabăra anti-liberalismului radical.
Programul electoral al Partidului Alianţa 90/Verzii, după cum îşi spun, oficial, ecologiştii, e o colecţie de teze şi poziţii care ar putea stârni şi aplauzele stângii extremiste.
Se cere nu doar limitarea exporturilor de arme, desfiinţarea infiltrărilor de agenţi ai serviciului secret intern şi degrevarea chiriaşilor în dauna proprietarilor ci, mai cu seamă, băgarea până la cot a mâinii statului în buzunarele bogaţilor. Se reclamă în speţă sporiri masive ale impozitelor şi dărilor şi taxarea net mai accentuată a segmentelor prospere.
În fine, ecologiştii au mai arătat la congresul partidului lor de la Berlin că doresc reglementarea severă a pieţii muncii. Iar cireaşa de pe tortul programului ecologiştilor actuali, a căror origine este burgheză, iar nu muncitorească, precum a SPD, este excluderea, după scrutinul din toamnă, a oricărei posibile alianţe cu burghezia de centru-dreapta, reprezentată de creştin-democraţi, cea pe care stânga extremistă o califică drept reacţionară. N-ar mai lipsi decât ca ecologiştii să vrea să declanşeze revoluţia...
Chiar dacă unele teze fundamentaliste corespund modei apusene şi Zeitgeistului european, revelat de sondajele de opinie, cu ele va fi greu de câştigat viitorul scrutin legislativ german în faţa Angelei Merkel, a creştin-democraţilor şi a liberalilor din coaliţia condusă de cancelară.
Nu doar pentru că Merkel, cea mult criticată la Bruxelles şi rău hulită în sudul Europei e percepută de o bună parte din electoratul Republicii Federale ca un lider solid şi de mare succes, numai bun să conducă ţara în vremi de criză. Ci şi fiindcă social-democraţia germană nu dă semne să poată ieşi din prelungita ei impopularitate, iar în vest alegerile se câştigă de regulă la centrul spectrului politic şi nu la extremele lui.