Dacă vi se pare că e prea devreme pentru un bilanț de sfârșit de an, stați să vedeți cum e să îl faci patru decenii mai târziu. Atât timp i-a trebuit unei generații de foști elevi ai unui liceu din București să-și încheie socotelile cu adolescența. O adolescență trăită într-o vreme și sub un regim politic în care ideile libere erau îngrădite, creativitatea era suspectă iar aripile tinerilor, pur și simplu interzise.

Anul 2025 a fost ca un joben magic pentru cei care au trecut pe băncile școlii germane din capitala României în deceniul opt al secolului 20, ultimul al dictaturii comuniste. În rolul jobenului: o cutie plimbată prin lume, timp și viață și uitată într-un pod din Sibiu. În cel al magicianului: un fost profesor al actualului colegiu Goethe. Iepurii-surpriză au fost niște texte scrise cu 40 de ani în urmă pentru revista școlii, intitulată 2000, apărută între 1968 și 1980, an în care cenzura a decis că nu mai e cazul să dai voie unor tineri elevi să își pună pe hârtie și să își împărtășească gândurile, aspirațiile și micile lor libertăți de care partidul unic, puterea politică din acea vreme, se temea cel mai tare.

Neconvenționalul profesor Saftu

Inițiativa apariției revistei i-a aparținut profesorului Nicolae Saftu. Era anul în care, de la Paris și Praga până dincolo de Ocean, tinerii păreau convinși că pot schimba lumea iar străzile se umpleau de proteste pentru drepturi civile și împotriva războiului.

Despre profesorul Saftu, amintirile foștilor elevi și colegi - dar și arhivele Securității, poliția politică a regimului de la București, prin care a răscolit regizoarea Anca Berlogea-Boariu - rețin nu doar că era un profesor remarcabil și mai puțin convențional dar și ”suspect” ideologic. Își încuraja elevii să crească într-o atmosferă de ”intimitate, încredere, tandrețe și stimulant intelectual”, cum aveau să-i scrie doi foști absolvenți, câțiva ani mai târziu. Unul dintre acești ”stimulanți” a fost tocmai revista 2000, inițiată și coordonată de profesorul de română Saftu care, rememorează regizoarea, ”protesta împotriva muncii patriotice și a scosului elevilor de la ore”, practici obișnuite în sistemul românesc de învățământ din vremea aceea.

La începutul deceniului 8 revista încetează să mai apară. Profesorul Saftu moare în 1981 iar menghina dictaturii se strângea din ce în ce mai tare. Elevii de la Goethe continuă să exploreze lumea în care trăiau. Mergeau la teatru, citeau, consumau artă, dansau, iubeau.

Iubeau și revista care nu mai avea să apară dar pentru care au luat interviuri, au scris texte literare, au conceput eseuri. Și le-au pus la sertar. Cândva, dictatura ar fi putut, totuși, să cadă. Ceea ce, știm astăzi, avea să se întâmple. Așa că, în 1990, într-o lume nouă, cu libertatea de a fi tu însuți recâștigată, elevii și profesorii liceului german au reușit să reia tradiția revistei. Cel puțin pentru un număr.

Un plus, dincoace de 2000

Revista publicată în urmă cu decenii bune a fost un act de curaj cultural și educativ: un mic balon de libertate, un loc pentru tineri dornici să gândească și să scrie, într-o vreme când ideile libere erau rare și periculoase. ”Acești oameni au scris minunat dintr-o pornire normală. Fiecare elev, fiecare elevă, la un moment dat, are tendința să se exprime într-un fel: să scrie, să deseneze, să facă o critică, o recenzie”, povestește Robert Schwartz, primul director de după Revoluție al Liceului German din București.

Poate fi un motiv suficient să o readuci la viață după 35 de ani, cu textele vechi și noi, cu implicarea a, de data aceasta, trei licee, nu unul singur. De aici și un plus adăugat, peste decenii, titlului revistei: 2000+. În iulie 2025, la Criț și Viscri, în timpul tradiționalei Săptămâni Haferland, în satele din așa-zisa Țară a Ovăzului, cu ”iepurii-surpriză” la subraț, Schwartz a strâns o mână de elevi de la școala în care a predat, care se cheamă astăzi Deutsches Goethe Kolleg (Colegiul German Goethe); alături de tineri de la Colegiul Național Johannes Honterus din Brașov și Colegiul Național Samuel von Brukenthal din Sibiu. Acolo a luat naștere noua redacție, într-o școală de vară din ruralul Transilvaniei săsești. Elevele și elevii au stat de vorbă, au scris și au publicat.

”Este în primul rând un act de jurnalism activ într-o societate liberă. Este un act de memorie pentru că am recuperat revista din cutie. Sunt articole, sunt texte, sunt poezii care au fost scrise în anii 80, care nu au fost publicate pentru că a existat cenzura. Și la revistele școlare exista această cenzură. Idioată!”, spune Schwartz. ”Este un act de justiție: repunem în drepturi articole care, în sfârșit, au văzut lumina tiparului după 40 de ani. Autoarele de atunci, autorii de atunci sunt, acum, profesori, jurnaliști, ingineri, cercetători, doctori. Am luat contactul evident cu ei și și-au dat acordul să publicăm textele scrise de ei în urmă cu decenii. Au venit toți la lansare, foarte emoționați cu toții. Așa că revista 2000+ este cumva, un act de memorie, de recuperare, dar și un act de justiție, pentru că se face o dreptate”, consideră fostul director ajuns între timp, la rândul lui, jurnalist, meserie pe care a practicat-o peste trei decenii.

Generații care și-au dat mâinile

Pe 12 septembrie 2025, la Goethe-Institut din București, a avut loc lansarea numărului nou al revistei, apărută într-un concept grafic glossy, dar păstrând spiritul publicației originale și, desigur, caracterul bilingv al navei-mamă. Au fost prezenți elevii care au contribuit la renașterea proiectului dar și tinerii cărora revista se adresează. Au venit, unii din colțuri îndepărtate ale lumii, și mare parte din tinerii din urmă cu 40 de ani, cei care au scris istoria revistei. ”Au avut reacții diferite”, povestește Schwartz.

”Doi foști elevi și o fostă elevă au plâns. Un altul a uitat ce a scris și nu i-a venit să creadă că a fost atât de talentat, acum 40 de ani. Alții și-au recunoscut unicul text scris vreodată și-l știau încă, acum, aproape pe de rost, pentru că i-a marcat atunci. Interviul cu Cătălina Buzoianu despre cum a pus în scenă Maestrul și Margareta a lui Bulgakov, interviul cu Ovidiu Iuliu Moldovan despre Caligula - două interviuri foarte bune care nu au apărut la vremea aceea. Autoarea interviului cu Ovidiu Iuliu Moldovan este Brândușa Apostolescu, astăzi Brândușa Predescu, ambasadoarea României la Sofia. Autorii interviului cu Cătălina Buzoianu sunt regizoarea Anca Berlogea-Boariu, atunci elevă, cred că în clasa a șaptea sau a opta, și doi foști elevi dintr-a 11-a atunci, Radu Mendrea, acum fotograf în Israel, și Andrei Constantinescu, ajuns profesor universitar de matematică la Paris”.

Au lucrat, în echipa de recuperatori culturali, printre alții, Bianca Știubea, profesor și redactor șef al revistei 2000+, actrița Ozana Oancea sau videojurnalistul Tiberiu Stoichici, fostul profesor Gerhard Schullerus. Toți au avut, în anii de liceu, de-a face cu publicația liceului german.

O revistă cu viață și dincolo de pagini

Revista 2000+ vine, în afară de prezența fizică, și cu un site dedicat, care oferă, prin contrast cu posibilităție din deceniile trecute, posibilitatea unor creații jurnalistice multimediale. Sunt, acolo, mult mai multe articole, podcasturi, fotoreportaje sau relatări video de la acțiunile echipei care s-a ocupat de revista recuperată. Și nu este vorba doar despre lansarea revistei 2000+ ci și despre întâlniri ale elevilor din liceele germane cu personalități care, într-un fel sau altul, sunt relevanți pentru realitatea culturală româno-germană.

Muzicianul și jurnalistul Hanno Höfer, absolvent al liceului german din București, a fost protagonistul unui atelier în care i-a provocat pe tinerii de la colegiul Brukenthal să descopere schimbările Sibiului pornind de la fotografiile de arhivă ce păstrează trecutul orașului.

Scriitoarea română stabilită în Elveția Dana Grigorcea-Monioudis, de asemenea absolventă a liceului german din București, premiată în spațiul germanofon pentru creațiile sale, și-a prezentat noul roman, "Cei care nu mor", într-o discuție cu tinerii aceluiași liceu din București, și, apoi, la Roșia, într-un dialog despre a pleca sau a rămâne purtat cu pastorul Eginald Schlattner, scriitor german din România.

Un atelier de scriere creativă și jurnalism a avut loc la colegiul Honterus din Brașov. Alexandru Bulucz, poet născut la Alba Iulia și stabilit la Berlin, cu premii literare importante în Germania, a vorbit la o întâlnire despre cum poezia poate fi purtătoare a memoriei și act de vindecare. La întâlnirea găzduită de galeria "Inspiratio", dramaturga multiplu premiată Elise Wilk le-a vorbit elevilor despre procesul de creație, oferindu-le perspective valoroase asupra teatrului contemporan.

I-am întrebat, la o astfel de întâlnire, pe elevii de astăzi ai colegiului Goethe cum se raportează generația online/scroll (și acuzată de nerăbdare) la o revistă printată, cu conținut consistent. ”Probabil că, la o primă vedere, niciun copil din generația noastră nu ar fi tentat să o ia în considerare, dar dacă află, de exemplu, colegii noștri din Goethe, că are legătură cu noi, vor fi cel puțin interesați să o ia în mână. Și ar putea chiar să contribuie cu texte. Ar ieși o revistă interesantă, care să aibă impact asupra copiilor din ziua de azi. Și o să fie citită și de ei”, crede Pavel. ”Atrage, de la bun început, din curiozitatea de a vedea ce este în interior, mai mult decât un site pe care intri și ieși. Mi se pare că ai mai multă răbdare să răsfoiești pagini decât să stai să scrollezi”, spune, cu convingere, Noemi. ”Textele revistei”, completează tânăra, ”trădează o libertate de exprimare poate chiar mai mare decât a noastră, mai ales că autorii erau expuși cenzurii, puși sub presiunea de a le ține ascunse”.

Și, ne-au mai mărturisit cei doi elevi, nu este vorba doar despre sentimentul de a ține în mână o revistă printată: ”Ceea ce este scris pe hârtie are cumva suflet. Eu, când îmi scriu textele, când scriu poezii, le scriu de mână, înainte de a le transcrie pe calculator și pune pe internet. Când scrii cu un stilou, cu un condei, cu orice ar fi, îți pui sufletul, acolo, pe foaie. Pe calculator pare cumva mai fals”.

Proiectul, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), se va încheia cu o festivitate la Goethe-Institut București pe 16 decembrie, la ora 18:00, în prezența unor elevi și profesori din cele trei colegii cu limba de predare germană.