1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Revizia tehnică, spaima bucureştenilor

28 august 2023

Denisa Niță, o jurnalistă independentă din București, povestește în presa germană despre cum s-a fript, la propriu, la Berlin. O relatare despre conducte învechite, avarii, revizii și nedorite dușuri reci.

O femeie făcând duş
O femeie făcând duşImagine: Panthermedia/imago images

Mulți străini consideră că Germania este o țară rece. Clima ei, puțin spre deloc fermecătoare, cere unele eforturi de adaptare din partea iubitorului de cer senin. Magazinele se închid relativ devreme, iar vânzătorii, dar și funcționarii de tot felul, rareori vorbesc limba engleză. 

Altora, Germania le prilejuiește îndreptățita bucurie a reîntâlnirii cu apa caldă. 

Jurnalista independentă Denisa Niță a sosit la începutul lunii acesteia la Berlin. Grație Programului Internațional de Jurnalism, ea va lucra în redacția ”Berliner Zeitung” pentru câteva săptămâni. 

În articolul intitulat ”Cincisprezece minute”, Niță relatează că primul lucru pe care l-a făcut după ce a luat în primire mica locuință berlineză, a fost să răsucească robinetul de apă caldă. Rezultatul?

Un robinet de apă caldă într-un hotel Imagine: Bildagentur-online/HRI-McPhoto/picture alliance

”Am așteptat să se încălzească apa suficient de mult pentru a face duș, la fel cum și acasă la București aștept zece sau cincisprezece minute. La scurtă vreme m-am dus să verific temperatura apei. Era să mă opăresc și nu înțelegeam ce se petrece. Ceea ce a urmat a fost primul meu duș fierbinte din ultimele două săptămâni”, scrie românca în ”Berliner Zeitung”. 

”Printre corupție, trafic infernal și un sistem de sănătate eșuat”, scrie Niță, ”cel mai fierbinte subiect din capitala României este lipsa apei calde. Timp de trei săptămâni, în august 2023, în 3951 de locuințe din oraș nu a curs strop de apă caldă. Lipsa apei calde, când afară temperaturile sunt între 35 și 40 de grade, este cauzată de lucrările de reparații și înlocuire a unor conducte vechi de peste 50 de ani. Așadar, dușurile reci sunt la ordinea zilei”. 

Din nefericire, mai spune ea, cele trei săptămâni fără apă caldă veneau după mai bine de trei ani de furnizare sporadică a acesteia. Încă de când era mică, scrie Niță, a aflat de la părinți că apa caldă avea un drum lung de parcurs până să ajungă la etajul 7. Lung cât 20 de minute. 

Conducte din era comunistă

În 2018, când locuia singură, continuă autoarea articolului, lumea a avertizat-o că în cartier sunt probleme cu apa caldă de ani de zile. Conductele datează din era dictaturii comuniste, iar primarii de după 1989 nu au schimbat mare lucru.  

”În 2020, primul an de pandemie, țevile aveau să cedeze pur și simplu la cea mai mică presiune. Apa caldă s-a scurs printre ele în loc să ajungă la consumatori”, citim în intervenția lui Niță din ”Berliner Zeitung”. 

Inevitabil, numeroase părți ale orașului au rămas, de pe o zi pe alta, fără apă caldă și nimeni nu știa când va fi reluată furnizarea ei. 

Noul primar, un matematician care multă vreme a fost și un militant pentru îmbunătățirea orașului, și care tocmai își preluase mandatul, a avut de-a face cu o primărie care fusese declarată falimentară”.

Mii de oameni fără căldură și apă caldă

Lipsa căldurii în locuinţe Imagine: Christin Klose/dpa/picture alliance

Avariile au lăsat mii de oameni fără apă caldă și căldură, nu doar în iarna care a urmat, ci și în sezoanele reci din anii următori, amintește Niță.

”De multe ori m-am spălat la prieteni, am făcut frigul noaptea la mama mea sau pur și simplu am pierdut orice speranță de confort și m-am încumetat să fac duș cu apă rece”. 

Aflată în această vară la Berlin, jurnalista din București încă mai putea urmări dialoguri între prietenii ei din țară, care se întrebau dacă au apă caldă. Pe Facebook, oamenii își promiteau o beție pe cinste pentru momentul revenirii apei calde, ori informau că nu au încotro – își vor îmbăia copiii cu apă din oala încălzită la aragaz.

Relatarea se încheie cu o notă de contrast. Autoarea articolului povestește că, săptămâna trecută, câteva zeci de mii de apartamente din partea de sud a Berlinului au rămas fără apă caldă, între orele 7 și 24.

”Marți dimineață am încercat robinetul în speranța că locuința mea nu face parte dintre cele afectate de întrerupere. A curs apă foarte caldă”, încheie Niță.

Vlad Drăghicescu Jurnalist Deutsche Welle, atent la realităţile germane şi la mersul lumii.
Treceți peste secțiunea următoare Articolul principal la DW

Articolul principal la DW

Treceți peste secțiunea următoare Mai multe articole de la DW