Riscurile unui Brexit fără acord. Ce înseamnă pentru români
19 octombrie 2020Timpul presează, pentru că perioada de tranziție stabilită de cele două părți se termină la sfârșitul acestui an, ceea ce reduce spre zero speranța încheierii unei înțelegeri. Practic, negociatorii mai au două, maximum trei săptămâni pentru a finaliza un acord, având în vedere necesitatea ca acesta să fie ratificat de Parlamentul de la Londra și de cel European.
În concluziile Consiliului European este formulat clar imperativul ca toate statele membre și toate instituțiile UE să fie pregătite pentru scenariul lipsei unui acord cu Marea Britanie la 31 decembrie 2020.
Care sunt însă consecințele?
Primul și cel mai afectat domeniu este comerțul bilateral. În lipsa unui acord, de la 1 ianuarie 2021, se vor reintroduce controalele vamale complete cu birocrația aferentă, declarații vamale, controale fizice la frontieră și nevoia de a prezenta diferite certificate în funcție de natura bunurilor supuse controlului vamal.
Există o perioadă de șase luni în care controalele vor fi introduse treptat. Cu toate acestea, scenariile deja întocmite de guvernul britanic prevăd mii de camioane și cozi de zile întregi la intrările în Regatul Unit.
Tot de la 1 ianuarie 2021, se aplică taxe vamale în mod reciproc conform regulilor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).
Primul domeniu afectat riscă să fie cel al produselor alimentare. Vom asista la creșteri de prețuri pe ambele piețe și, cu siguranță, anumiți exportatori vor trebui să țină cont de posibilitatea ca produsele pe care le tranzacționează să fie lovite de scumpiri care să le facă necompetitive.
Tot domeniului comercial îi aparține și problematica litigiilor comerciale care vor fi supuse și ele regulilor generale ale OMC. În mod normal, părțile ar putea conveni bilateral să reglementeze între ele litigiile comerciale, dar un asemenea acord separat pare improbabil atâta vreme cât Guvernul și Parlamentul britanic refuză să mai recunoască jurisdicția Curții de Justiție a UE în materia interpretării legislației Uniunii.
În strânsă legătură cu sectorul comercial merită menționat sectorul transporturilor atât cel de persoane, cât și de bunuri.
În privința transportului rutier, licențele europene ale transportatorilor britanici își pierd valabilitatea la sfârșitul anului curent. În lipsa unui acord bilateral, aceștia vor trebui să concureze pe piața europeană cu transportatorii turci, ucraineni și toți ceilalți din afara UE pentru a obține permise de transport care vor fi insuficiente ca număr și nu vor permite operațiuni de cabotaj.
Și aici există varianta acordurilor bilaterale dintre Marea Britanie și unele dintre guvernele europene. Dar un asemenea scenariu va crea un coșmar în domeniul și așa destul de tensionat al transporturilor rutiere de marfă.
În ceea ce privește transportul aerian de persoane, dar și de bunuri ne vom trezi într-o situație asemănătoare începând de la 1 ianuarie 2021, iar declarațiile de la Londra și Bruxelles cu privire la intenția de a asigura continuitate operatorilor aerieni după Brexit rămân doar atât, simple declarații.
Puteţi citi articolul integral AICI.