Autoritatea Națională de Integritate a început să funcționeze de facto în Republica Moldova de aproximativ trei ani. O lungă perioadă a fost o instituție amorfă, controlată politic, care doar consuma resurse bugetare fără să livreze nimic. Când, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, a început să emită acte de constatare împotriva funcționarilor și demnitarilor de stat corupți, politicienii aflați la putere au încercat să-i taie din competențe și au lăsat-o cu un buget aproape simbolic, iar la un moment dat s-a încercat chiar lichidarea acesteia prin anexarea la MAI sau Centrul Național Anticorupție – tentativă eșuată datorită prevederilor Acordului de Asociere cu UE. Despre condițiile în care activează astăzi ANI în Republica Moldova, am discutat cu președinta autorității, Rodica Antoci.

DW: Argumentul dizolvării Parlamentului de către Maia Sandu a fost necesitatea alungării de acolo a oamenilor cu probleme de integritate, care, din fotoliul de deputat, controlează schemele și fluxurile financiare ale țării. Am văzut însă listele concurenților electorali, iar cunoscuții coordonatori de scheme criminale sunt acolo, pe primele poziții, chiar dacă le-a fost ridicată imunitatea și chiar dacă unii sunt anunțați în căutare internațională. De ce se intampla asta? De ce nu avem nici un filtru?

Rodica Antoci: Ca șef al unei instituții de prevenire și combatere a corupției, vă spun că noi nu suntem pregătiți. Dacă analizăm cadrul legislativ actual din Republica Moldova, o să constatăm că într-adevăr nu avem filtre pentru viitorii deputați. A fost acea competență cu certificatele de integritate în 2018 (candidații erau obligați să ridice personal de la ANI certificate de integritate), dar atunci ANI era încă o instituție care se forma. Ideea poate că a fost una bună, dar nu a fost gândită până la capăt. ANI a fost o instituție amorfă timp de doi ani, care nu a livrat niciun rezultat, nu a emis niciun act de constatare și fără un registru cu persoane care nu pot ocupa funcții publice și de demnitate publică. Nu era nimic la acel moment.

Acum îl aveți?

Sunt foarte multe acte de constatare emise de inspectorii de integritate și, dacă nu ar fi fost contestarea lor masivă, a 90% din ele, credeți-mă că acest registru avea să fie unul plin astăzi. Un al aspect pe care vreau să-l invoc este că noi nu avem hotărâri definitive ale instanțelor de judecată în privința persoanelor pe care noi le considerăm certate cu legea – toată lumea cunoaște numele acestor persoane.

Aici aș vrea să rămânem un pic ca să înțelegem de ce se întâmplă această tărăgănare? De ce durează aceste procese atât de mult la noi?

Să analizăm de ce oamenii aceștia merg în instanță. Ei merg acolo ca să-și soluționeze anumite situații cu ajutorul judecătorilor. Dacă nu câștigă în prima instanță, merg la apel, de acolo o întoarce la reexaminare în fond. Acest „meci” poate dura 3-4 ani.

Deci, se mizează pe faptul că acești corupți vor reuși să încline instanța în favoarea lor chiar dacă nu au dreptate. Mizează pe faptul că o vor putea corupe. Corect?

Eu văd și analizez ceea ce se întâmplă. Dacă nu se soluționează problema la ANI și este emis un act cu constatarea unei diferențe substanțiale între venituri și cheltuieli, cu declanșarea procedurii de confiscare, imediat merg în instanță și acolo li se face dreptate. Și atunci noi suntem acuzați că a fost un act de constatare slab care nu a rezistat în instanță. (...) Legat de certificatul de integritate - de doi ani solicităm informații de la Inspectoratul Național de Probațiune, pentru că vedem că nu sunt persoane în privința cărora să fie emise hotărâri definitive ale instanțelor. Deși se cunoaște că au avut dosare pe spălare de bani, fraude, etc., deciziile nu sunt definitive și, bineînțeles, el (candidatul electoral) merge în campanie cu un certificat curat, pentru că prezumția de nevinovăție îi asigură acest drept.

Să revenim un pic la filtre. De ce ele funcționează în alte țări și de ce nu funcționează la noi?

Noi suntem în Republica Moldova, iar aici oamenii sunt foarte ingenioși. În Vest, oamenii nu se gândesc cum să ocolească legea sau cum să o facă mai puțin colțuroasă. Noi, dacă le explicăm colegilor noștri din Vest o speță de asemenea anvergură ca la noi, ei n-o să înțeleagă, pentru că ei așa sunt construiți – să respecte legea, nu să caute pe cineva care „închide întrebarea”. (...) Ca filtru în cazul concurenților electorali, limitările ar trebui să apară la nivelul Comisiei Electorale Centrale. Această autoritate ar trebui să aibă anumite cerințe față de candidații care vin pe liste. CEC ar trebui să fie principalul filtru.

În Codul electoral scrie că nu pot fi înregistrate doar persoanele „care au dosare penale nestinse”. Și iarăși ajungem pe cerc, fără a-i putea bloca pe hoți, pentru că dosarele lor stau neclintite ani de zile la Procuratură sau în instanțe.

Da. Asta e unica pârghie. Și, evident, nu e suficient.

Dar cum ar trebui să fie?

Poate că ar trebui să se lase mai mult spațiu pentru interpretare. De exemplu, dacă are probleme la ANI, dacă se află într-un proces de control... De exemplu, noi, la ANI, angajăm un inspector de integritate la finalul unui adevărat purgatoriu. Ei sunt verificați de toate instituțiile statului, inclusiv de Serviciul de Informații și Securitate, iar la final trec și testul Poligraf. Lor, candidaților la funcția de deputat, de ce le deschidem atât de ușor calea spre banii publici?

Mai devreme ați lăsat cumva să se înțeleagă că cei certați cu legea își găsesc scăpare în instanțele de judecată. Cât pot dura aceste proceduri judiciare în privința lor?

Primele acte de constatare au fost emise în ianuarie 2018. Ulterior au fost contestate, pe rol au început să fie abia puse de vreo 7 luni, iar până la această oră nu avem acte judiciare definitive nici pe un caz. Lipsește continuitatea. Și pentru că nu avem acte definitive, nu putem avansa nici cu confiscarea averilor dobândite ilicit. De exemplu, dacă sesizăm Procuratura, cerând să examineze conform competențelor îmbogățirea ilicită, primim refuz sau se suspendă.

Deci, procurorii nu sunt prea cooperanți?

Numai în anul curent am primit refuzuri de la procurori în peste 20 de dosare. Dacă ar intra în competența ANI, noi am face un efort și am duce până la capăt, inclusiv ca acuzatori de stat, dar atâta timp cât aceasta ține de competența Procuraturii, ei ar trebui să fie buni și să le examineze. Pentru că noi vedem: dacă este o procedură împotriva unui consilier simplu, Procuratura e mai curajoasă, dar dacă este vizat vreun demnitar, atunci ne blochează din start.

Cât de des primiți refuzuri din partea procurorilor?

Din 25 de cazuri câte le-am trimis în ultima jumătate de an, 21 au fost refuzate.

Clar.

Dar noi avem aceeași problemă și cu organele fiscale. Pentru că suntem un stat foarte „bogat”, avem stabilit un prag foarte înalt de la care pornește riscul evaziunii fiscale – de la 300.000 de lei (aproximativ 15 mii de euro). Deci, dacă emitem un act de constatare când există o diferență substanțială, dar suma este de 200.000 sau de 180.000 de lei, cel care a comis abaterea nu cade sub incidența controlului din partea Inspectoratului Fiscal. Și noi vedem aici o problemă.

Dar nu aveţi impresia că toată legislația vizând prevenirea și combaterea corupției e făcută așa ca să vă lege practic mâinile și să-i ajute pe corupți?

Eu simt asta din 2018. Toți așteaptă de la ANI rezultate palpabile. Noi suntem o instituție de prevenire. În Vest, ANI informează, instruiește și are grijă ca funcționarii publici să nu uite să-și declare averile. Noi nu suntem nici Inspectorat Fiscal, nici CNA ca să putem merge pe la hoți și să le batem la ușă.

Înseamnă că nici la capitolul cooperare cu celelalte instituții nu e în ordine situația... Nu înțeleg de ce instituțiile statului nu vor să coopereze contra corupților.

Atunci când instituțiile statului vor fi conduse de oameni care nu vor asculta niște "dumnezei", care își vor exercita atribuțiile și vor răspunde pentru ceea ce fac, va fi altfel. Dar atâta timp cât unui conducător de instituție nu-i place culoarea roșie, verde sau violetă, nu vom putea vorbi de combatere. Noi am ajuns că nu mai putem sta la o „masă rotundă”, pentru că nu înțelegem că fiecare dintre noi, ca instituție, are atribuțiile sale. Eu m-aș bucura, dacă aș fi procuror general, dacă mi-ar veni informații de la Serviciul de Prevenire a Spălării Banilor, de la Agenția de Recuperare a Bunurilor sau de la ANI... Altfel de ce au apărut instituțiile acestea? Partenerii de dezvoltare ne-au susținut ca să le creăm pentru a-i ajuta pe procurori și judecători să fie mai eficienți.

Despre confiscări aș vrea să vorbim un pic, pentru că hoții de asta se tem cel mai mult. Maia Sandu vorbeste despre nevoia schimbarii Legii cu privire la ANI în sensul simplificarii procedurii de confiscare a averilor dobândite ilegal prin procedură civilă. Dvs cum vi se pare ideea aceasta?

În procedură civilă noi nu prea avem experiență. Nici instanța încă nu are o practică cristalizată în acest sens pentru a se expune.

Ce v-ați dori cel mai mult să se întâmple în activitatea ANI?

Aș vrea ca ANI să fie auzită și susținută în interiorul țării, nu doar de partenerii din exterior, pentru că nu mi se pare normal când partenerii de dezvoltare sunt nevoiți să intervină de fiecare dată când cineva încearcă să ne blocheze.

Când s-a întâmplat asta?

Au fost mai multe cazuri. De exemplu, în 2019, când ANI urma să fie lichidată și să devină fie o direcție în cadrul MAI, fie în cadrul CNA. Partenerii de dezvoltare le-au zis celor de la Chișinău că autonomia ANI este o condiționalitate a Acordului de Asociere cu UE. Și ne-au lăsat în pace.

O clasă politică mai curată în Moldova vedeți peste câți ani?

Nu-mi place să vorbesc despre politic, pentru că ne-am confruntat în 2018 când i-am văzut cam pe toți politicienii pe la ANI. Eu vreau ca echipa de la ANI să prindă curaj, inspectorii să fie corecți, să ignore bârfele și să aibă încredere în ei. Clasa politică va fi mai curată atunci când ei vor fi mai curajoși.