1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Rol modest al Parlamentului European

Victor Iulian Tucă11 martie 2008

Un sondaj publicat de Eurobarometru la 5 martie 2008 arată ca, la nivel general, cetăţenii europeni ştiu foarte puţin despre Parlamentul European.

Parlamentul European - vedere din interiorImagine: Photo European Parliament/Architects : Architecture Studio

Astfel, numai 24% se declară bine informaţi despre activităţile PE în timp ce 73% consideră că nu sunt informaţi deloc sau sunt informaţi în mod necorespunzător.

La întrebarea „aţi citit recent în presă, internet sau aţi auzit la radio sau la televizor informaţii despre Parlamentul European, 54% au răspuns că nu au citit nimic în timp ce 42% au răspuns afirmativ. 75% au răspuns că nu ştiu când vor fi următoarele alegeri pentru PE, 14% au indicat alte date în timp ce numai 10% au răspuns corect (iunie 2009).

Dar ce pare surprinzător este reacţia cetăţenilor europeni asupra importanţei deosebite a parlamentului în comparaţie cu alte instituţii europene. Astfel, deşi mult mai importante la nivelul politicilor publice, Comisia Europeană numără un procent de 14%. De şi mai puţin se bucură Consiliul Uniunii Europene (10%) deşi statele membre şi nu UE realizează în bună măsură politica publică la nivelul fiecărei ţări. În schimb, marea majoritate a persoanelor chestionate (43%) consideră că Parlamentul European este instituţia cu cea mai mare putere de decizie în Uniunea Europeană. Probabil, acest fapt se datorează în mare parte scandalului Santer când întreaga Comisiei a fost obligată să demisioneze în martie 1999 datorită ameninţării cu veto-ului PE.

Mai mult de jumătate celor intervievaţi consideră că Parlamentul European a jucat un rol important in adoptarea legislaţiei pentru roaming (55%), listă neagră a companiilor aeriene (65%) şi REACH (70%) legea europeană privind produsele chimice.

Majoritatea cetăţenilor au descris Parlamentul ca „democratic“ (69%) dar ca fiind nu foarte cunoscut“(55%). 42% au răspuns că PE „ascultă vocea cetăţenilor europeni“.
.
Susan Baducci, Universitatea din Exeter:

„Ştim, după ce am decodat aceste date, că posturile naţionale de televiziune au mai multă vizibilitate decât televiziunile comerciale. Ştim că tabloidele au mai puţină vizibilitate în alegerile europene decât are presa serioasă. În termenii de competiţie între partide, în ţări unde sunt viabile partidele eurosceptice, atunci vizibilitatea alegerilor europene creşte. La fel se întâmplă şi atunci când polarizarea partidelor politice pe teme europene este mare.”

Sondajul a fost realizat în toamna anului 2007. El este valabil pentru toate cele 27 de state membre şi se bazează pe reacţia a 26.768 de respondenţi, adică circa 1000 din fiecare ţară.