Prof. Coșea a explicat că România are o producție agricolă mare, dar nu are industrie alimentară. "Indiferent dacă avem sau nu producție de floarea soarelui sau de grâu, prețurile la raft vor crește, pentru că sunt din import. Iar stocurile imense de care se vorbește nu sunt ale statului. Ele aparțin privaților, în mare parte proprietari străini".

Oricât am crește economic, 7-8%, vom crește în favoarea altora, cât timp importăm 70% din nevoile noastre de consum, spune prof. Coșea. Riscăm să ne blocăm pe termen lung, dacă nu facem saltul spre o altă structură a economiei. Saltul putea fi făcut prin PNRR.

Spotmedia: Suntem în criză economică?

Mircea Coșea: Da, e o criză cu totul specială pe fundalul unei schimbări profunde a modelului global de funcționare și dezvoltare a economiei mondiale. Se schimbă raporturile de forțe.

La nivelul individului se simte criza de la raft, dar în substrat e una de sistem, care nu văd cum se va rezolva.

În locul unei reașezări economice, au apărut și elementele de natură militară care schimbă cu totul datele problemei. Nu e numai o invazie la nivel local într-o țară sau alta. Este un atentat la 35-40% din circuitul de materii prime și alimente al lumii.  

E o criză foarte serioasă pe care nu o conștientizăm la dimensiunea ei. Tot încercăm să reparăm pe ici, pe colo, să cosmetizăm niște costuri, dar problemele sunt structurale și niciunde nu se iau măsuri, nu se întrevede o metodă de ieșire.

Deci simpla încetare a războiului nu înseamnă finalul crizei. Care ar fi atunci ieșirea despre care spuneți că nici măcar nu se întrevede?

Ar însemna o regândire a funcționării economiei globale. Noi am crezut mult timp că suntem într-o globalizare din care toată lumea câștiga, mai mult sau mai puțin.

Țările dezvoltate duc capital în Asia-Pacific, unde creează locuri de muncă și suntem într-o pace economică generală. Dar există zone în care modelul capitalist a fost „altoit” cu niște măsuri foarte statale. Așa cum a făcut China un capitalism comunist.

Supremația economică și tehnologică a celor care au trimis capitalul acolo a fost pierdută în favoarea celor care au folosit know-how-ul în propriul lor interes. Nu mai este fabricat în China, ci este fabricat de China.  

Obama nu a avut puterea să intervină la Organizația Mondială a Comerțului, unde China nu prea respecta regulile comerțului liber, Trump a făcut-o pentru a păstra leadershipul Americii.

Iar UE nu a putut să țină pasul și a rămas pe dinafară. Și-a propus lucruri utile, generoase, dar greu de realizat: green deal și digitalizarea.

De ce așa greu de realizat?

Pe de-o parte, pentru că modelul de dezvoltare a Europei, condus de Germania, se baza pe energie foarte ieftină de la Gazprom. Competitivitatea era asigurată, pentru că în costuri energia reprezenta foarte puțin.

Pe de altă parte, nu toate țările UE au același nivel de dezvoltare și nu pot suporta tranziția rapidă de la energia bazată pe cărbune la cea regenerabilă sau verde. Ceea ce a devenit și mai evident în timpul războiului din Ucraina.

Europa încearcă să găsească mijloace de rupere a dependenței de Rusia. Este extrem de dificil și sunt extrem de circumspect, chiar pe termen mediu. Gazul lichefiat american nu rezolvă problema, energia nucleară costă foarte mult. E un blocaj.

Am dat cu 15 ani înapoi, toți ne anunță că va fi foarte greu, chiar penurie de mâncare, dar nimeni nu are soluții.

Suntem doar la începutul crizei și ea se va agrava?

Da, pentru că a mai apărut un lucru periculos. Aproape 30% din cantitatea de cereale pe care o mănâncă planeta venea din Rusia și Ucraina și mergea mai ales în Asia și nordul Africii, unde va fi foarte greu de suplinit această piață.

De aici un pericol de migrare economică. Milioane de oameni vor încerca să scape de acolo spre o zonă mai bună, în condițiile în care și așa Europa face greu față migrației ucrainene.

Prețurile alimentelor de bază urcă, din factori care acționează de mai mult timp, și nu e nicio garanție că vor putea fi stabilizate.

Într-o societate bazată pe consumerism, în care fast-food-ul consumă cantități enorme de alimente de bază, făină, ulei, carne, resursele nu sunt pe măsura cererii.

Oamenii vor fi forțați să-și schimbe comportamentul de consum, vor consuma mai puțin, pentru că prețurile vor fi mari și anumite categorii ale populației nu vor avea acces.

Chiar dacă va fi o creștere a producției alimentare în anumite zone, ea nu va fi pe baze naturale, pentru că nu se mai poate. Vom merge spre o alimentație semiartificială și o depreciere a calității vieții. Asta e direcția, chiar dacă pare apocaliptică.

Toate acestea țin de faptul că resursele nu ajung ritmului de dezvoltare. Revine problema anilor '70, creșterea economică este văzută în mod corect de către umanitate?

Este posibil ca umanitatea să intre într-o perioadă de recesiune care poate va obișnui întreaga lume cu altceva.

În ce măsură România, cu producția ei, e în pericol să intre în criză alimentară?

Da, noi avem producție agricolă mare, în 2021 am fost pe primele locuri în Europa. Dar nu avem industrie alimentară. Adică nu avem capacitatea prelucrării. De aici pierdem foarte mult, aruncăm pe câmp.

Iar 70% din mâncarea de bază, nu somon fume sau icre negre, este din import. Deci prețurile mari din exterior vor veni și în România.

Indiferent dacă avem sau nu producție de floarea soarelui sau de grâu, prețurile la raft vor crește, pentru că sunt din import.

Ar trebui să facem în așa fel încât prelucrarea în țară a resurselor agricole să fie din ce în ce mai mare, mai bună. Adică pe piață să apară mărfuri românești care să micșoreze importurile, dar și prețurile.

Importul acesta imens de mâncare e o vulnerabilitate, iar stocurile imense de care se vorbește nu sunt ale statului. Ele aparțin privaților, în mare parte proprietari străini.

Ei nu pot fi obligați să piardă profitul acum, când prețurile cresc foarte mult, pentru că statul dorește să aibă o rezervă pentru anul viitor. Cât timp statul nu e jucător pe piața cerealelor, nu are cum să determine ceva.

Degeaba avem excedent, cât timp el poate fi vândut oricând și nu poți condamna pe nimeni, asta e piața.

Deci România este vulnerabilă, iar lecția istorică de învățat este că șansa noastră de a fi o țară dezvoltată e agricultura. E o resursă cu mult mai importantă decât gazul din Marea Neagră.

Iar modul de a valorifica agricultura este industria alimentară. Astfel încât România să producă cu valoare adăugată mare. În loc de grâu să vândă panificație, în loc de porumb, să vândă carne de porc.

E nevoie de un program care să creeze o legătură funcțională între producția agricolă și industria alimentară.

Citiți interviul integral AICI.