Acolo tocmai au intrat șase nave amfibii aparținând flotei nordice și care potrivit experților ar urma să-și continue drumul spre Sevastopol. Navele transportă 60 de tancuri și 1500 de soldați, care probabil se vor alătura arsenalului extins din Crimeea.

Trupele rusești strâng frontierele ucrainene ca într-o menghină, în vreme ce comunitatea atlantică se află în căutare de soluții diplomatice care să destindă atmosfera. Ministrul Aurescu a încercat să pună România pe această hartă a încercărilor și soluțiilor iar săptămâna trecută, înainte să primească răspunsul colegilor săi din Uniunea Europeană, s-a grăbit să anunțe că le-a propus acestora să organizeze una dintre întâlnirile lor la Kiev, pentru a demonstra „solidaritatea” UE. Și, pentru că deocamdată această idee nu s-a bucurat de entuziasm, Bogdan Aurescu a profitat de prezența ministrului de externe francez la București și i-a adunat repede pe omologii săi din Europa Centrală și de Est membri în Grupul B9 la o întâlnire virtuală alături de șeful diplomației din Kiev pentru a dezbate situația de la granițele Ucrainei. Altădată, la întâlnirile B9 veneau lideri americani și e, probabil, pentru prima dată când e invitat un european, fără ca acest lucru să însemne neapărat că balanța dintre Europa și SUA ar modifica perspectiva României.

Grupul B9 este numit așa pentru că a fost înființat sub umbrela SUA, la o inițiativă a Bucureștiului și Varșoviei, după o întâlnire a președinților celor două state care a avut loc în capitala română în 2015. B9 este format din statele membre ale Uniunii Europene care provin din fostul lagăr socialist: Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia.

Din discuțiile purtate la această întâlnire s-au desprins trei concluzii: (1) unitatea aliaților, după cum a explicat ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, fiindcă „Rusia a putut observa în această săptămână că are de-a face cu europeni uniţi şi solidari, în orice context, fie că este vorba de Uniunea Europeană, OSCE sau NATO"; (2) „deteriorarea semnificativă” a securității europene, după cum au căzut de acord ambii diplomați; (3) prezența aliaților la Marea Neagră este „de câteva ori mai mică” decât prezența militară a Federației Ruse în această regiune, după cum a precizat Bogdan Aurescu.

Șefii diplomațiilor franceză și română au scos în evidență nevoia de descurajare a Moscovei prin prezența forțelor aliate în Sudul și Estul Europei. Pe fondul anunțului Statelor Unite de a adăuga încă 1000 de soldați americani la cei 1000 aflați deja în România și a promisiunii Franței de a trimite câteva sute de militari, Le Drian a vorbit despre o complementaritate între forțele distribuite de Washington și cele care vor fi decise de Paris.

Dincolo de această complementaritate, Franța încearcă din motive istorice, simbolice sau, poate, doar dintr-un moft electoral al președintelui Emmanuel Macron, să-și recupereze influența în România, după o perioadă în care relațiile dintre cele două state au stagnat, dincolo de parteneriatul strategic existent. Șeful diplomației franceze a spus, de altfel, la București că Parisul este „într-o dispoziţie foarte favorabilă” pentru extinderea Spațiului Schengen de Liberă Circulație cu România, Bulgaria şi Croaţia. Această declarație, care sună ca o promisiune, vine după ce președintele Macron a expus viziunea franceză de reformare a Spațiului Schengen, în perioada de șase luni în care Parisul deține președinția rotativă a UE.

România se află într-o perioadă privilegiată, în care marginalitatea sa a devenit importantă pentru marii jucători politici și depinde doar de liderii de la București să rămână loiali și să-și demonstreze bunele intenții.