Președintelui Statelor Unite i-a scăpat ideea acceptării unei „incursiuni minore” a rușilor pe teritoriul Ucrainei, formulare corectată ulterior de purtătoarea sa de cuvânt, iar un general german și-a pierdut funcția după ce a recunoscut că peninsula Crimeea „e pierdută pentru Ucraina”, că ceea ce-și dorește Putin este respect, și că el dacă ar fi întrebat, ar spune că „este uşor să i se acorde respectul pe care îl cere cu adevărat şi pe care, probabil, îl merită."

Cele două glosări, acceptate adesea în cancelariile vestice, sugerează că abordările publice sunt diferite de cele din laboratoarele politicilor naționale și că întoarcerea la "Realpolitik" ar fi deja un fapt împlinit. Altfel spus, statele pun interesele deasupra valorilor. Pragmatismul devine mai important decât democrația, liberalismul, drepturile omului, iar marile puteri vor acționa în funcție de propriile nevoi. Berlinul vorbește deja despre „prudență” în aplicarea eventualelor noi sancțiuni împotriva Rusiei, iar primul ministru ungar se pregătește să facă o vizită la Moscova, pentru renegocierea contractelor energetice și construcția reactoarelor nucleare de la Paks.

Moscova a adâncit sistematic diviziunile europene printr-o strategie pe termen lung a Rusiei, care dă roade. Tradiționalul șantaj cu gaz continuă să aibă efecte, fiindcă cele mai multe state UE nu pot supraviețui fără combustibilul rusesc, iar piața europeană comună energetică a rămas o utopie. Refacerea echilibrului strategic în Europa se va face, deci, ținând cont de anumite dorințe ale Moscovei.

Care e cu adevărat linia roșie pe care o va trasa Occidentul? Și până unde cedează Rusia? NATO „nu va renunţa la capacitatea sa de a ne proteja şi de a ne apăra reciproc, inclusiv prin prezenţa de trupe pe flancul estic al Alianţei", a declarat purtătoarea de cuvânt a Alianței, Oana Lungescu, după ce Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a precizat că garanţiile de securitate pe care Rusia caută să le obţină de la Occident includ prevederi care presupun plecarea forţelor NATO din România şi Bulgaria. Mai exact, Moscova și-ar dori o contracție a Alianței Nord-Atlantice la granițele sale din 1997. Kremlinul și-ar dori să șteargă cumva cea mai mare extindere a Alianței, cea din 2004, care a schimbat complet configurația militară a NATO prin includerea alături de România și Bulgaria a Estoniei, Lituaniei, Letoniei, Sloveniei și Slovaciei. Atunci s-a încheiat definitiv Războiul Rece, pe care, acum Moscova ar vrea să-l reseteze, prin retragerea trupelor și armamentelor NATO existente în aceste state.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a precizat că aceasta este „o linie roșie” care nu poate fi negociată, ministrul Apărării Vasile Dîncu crede că „Federația Rusă încearcă să traseze o nouă Cortină de Fier”, iar președintele Klaus Iohannis a convocat reuniunea Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

România se află la marginea frontului, în raza de acțiune a unei Rusii enervate de mai multă vreme de scutul antirachetă de la Deveselu, despre care susține că se poate transforma oricând în armă ofensivă.  Dar România nu este o țintă pentru Rusia, ci doar o piesă de negociere, ca de atâtea ori în istoria ei. Totuși, e pentru prima dată când se află într-o alianță atât de puternică, cu trupe americane pe teritoriul ei, având garanții clare de securitate. Chiar și așa, ministrul Apărării încearcă să spună pe ocolite, că lucrurile nu sunt prea limpezi. Vede „în fiecare cetățean un soldat”, inspectează cazărmi, vorbește despre un posibil stagiu militar voluntar și anticipează valul de migranți, care ar năvăli în țară dacă începe conflictul dintre Rusia și Ucraina. Dîncu pare convins, însă, că nu va urma un conflict cald și dă asigurări că Bucureștiul va sta deoparte: „România nu va fi implicată în acest război”, a spus ministrul pentru a liniști spiritele, „oamenii pot să stea liniştiţi din acest punct de vedere”. Două propoziții mai încolo a ținut să avertizeze populația că ar trebui să intre într-o „stare de alarmă”, dacă nu chiar de „veghe”, fără să explice ce înseamnă aceste sintagme și cum ar trebui ele înțelese.

Întoarsă mereu spre propriile scandaluri interne, România are toate datele să se scufunde într-o nouă criză politică, ignorând războiul de lângă ea. Americanii au promis suplimentarea trupelor, în cazul în care conflictul din Ucraina devine fierbinte și, pentru prima dată, Franța s-a arătat gata să trimită la rândul ei soldați aici. E o formă de solidaritate, dar în același timp și o reconfigurare a continentului, după așa-numita Busolă Strategică, planul UE pentru înființarea unei armate europene, care vrea să aibă 5000 de soldați până în 2025, în așa fel încât să poată interveni rapid, la nevoie, fără sprijin american. România s-a bucurat de oferta franceză, dar mizează pe Statele Unite.