România cu un pas mai aproape de Uniunea Europeană
15 aprilie 2005România este o ţară a contrastelor: pe de o parte mulţi trăiesc la limita sărăciei, în special şomerii, ţăranii, muncitorii din fabrici şi persoanele de etnie rromă. De pe altă parte, România cunoaşte o dezvoltare economică fără precedent. Firmele occidentale, majoritatea din Germania, iubesc această ţară: mână de lucru ieftină şi bine calificată, o piaţă de desfacere mare, cu peste 20 de milioane de consumatori, din care mulţi îşi permit, printre altele, maşini germane de ultimă generaţie şi telefoane mobile. În drumul către aderare au fost introduse din mers noi reglementări şi reforme, toate în acord cu prevederile europene, dar au mai rămas şi anumite capitole la care România va trebui să lucreze intens pentru a-şi demonstra din plin capacitatea de a deveni stat membru: reforma din justiţie, câteva aspecte legate de protecţia mediului şi mai ales eradicarea corupţiei. Noul guvern de centru-dreapta a promis să facă ordine în ţară. „Dosare privind corupţia la vîrf, anchete corecte fără imixtiuni politice, fără alte interese“ a declarat Monica Macovei, noul ministru al justiţiei. Că România aparţine Europei şi că ea trebuie să devină partener comunitar este de la sine înţeles, iar majoritatea românilor sunt adepţii ideii de aderare. De pe urma acestui proces nu toată lumea va avea însă de profitat, întrucât concurenţa va spori, iar preţurile vor creşte. Cei mai câştigaţi vor fi tinerii bine instruiţi, care se bucură de primirea ţării lor în clubul select al europenilor. Cât de matură este aşadar România? Şi cât de pregătită este ea pentru a se alătura comunităţii europene? Klaus Johannis, primarul oraşului Sibiu, locaţia preferată a multor investitori germani: „Eu aş spune în felul următor: acum încă nu sîntem pregătiţi pe deplin, dar avem potenţial (…) României trebuie să i se acorde această şansă. Cred ca pînă la 1 ianuarie 2007 România va reuşi să îndeplinească toate cerinţele Uniunii“