În România regimului Ceaușescu au murit 20.000 din cei circa 100.000 de copii abandonați în orfelinate. Au ajuns acolo în bună măsură din cauza unei politici de stat de creștere a natalității care, în epocă, a provocat multe tragedii: în absența interziselor metodelor contraceptive, sarcinile nedorite erau întrerupte prin chiuretaje ilegale, realizate departe de ochii poliției politice comuniste.

O parte din copiii din orfelinate au murit doar pentru că, în falimentul general al statului comunist, lipseau tratamentele pentru anumite boli incurabile. Cei care supraviețuiau au crescut cu grave deficiențe fizice sau psihice. Restul celor decedați au fost victime ale neglijenței, dezinteresului sau chiar cinismului.

33 de ani degeaba?

Cifra de 20.000 este o estimare. Statisticile oficiale lipsesc. Regimul comunist a ascuns adevărul pentru că îi strica imaginea de paradis al clasei muncitoare. Iar cei care au lucrat atunci în sistemul de protecția copilului s-au simțit părtași la crimă și rareori au fost dispuși să mărturisească despre cum au fost posibile acele imagini rămase ani la rând eticheta cea mai pregnantă a României: minori subnutriți, ținuți în frig, incapabili să articuleze cuvinte pentru că nu s-a ocupat nimeni de nevoile lor fundamentale în primele faze de creștere dar și pentru că se aflau sub permanentul efect al atâtor sedative cu care erau îndopați pentru a nu deranja angajații, cu urme șocante ale unor abominabile violențe fizice, privind în gol din paturile ruginite cu saltele îngălbenite și roase, în spatele unor veritabile zăbrele înalte de care nu de puține ori erau legați pentru a nu își mai da cu capul de pereți.

S-a întâmplat în mod similar și în centrele de bătrâni sau în ospiciile pentru persoane cu dizabilități psihice, în acea perioadă. Între timp, România continuă să fie o țară în care, de altfel, o persoană cu dizabilități este privită ca o rușine socială pentru aparținători.

Cu toată secretomania croită în jurul sinistrului fenomen, s-a scris, imediat după Revoluție, enorm de mult despre „orfelinatele lui Ceaușescu”. În orice societate sănătoasă civic, nimeni nu ar mai fi îndrăznit vreodată să comită abuzuri în sistemul de asistență socială. Periodic, însă, ies la iveală dovezi că asistența socială din România a rămas tributară unor practici care, în cei 33 de ani trecuți de la căderea Cortinei de Fier, majoritatea în secolul 21, și 15 ani de la accederea în Uniunea Europeană, ar fi trebuit să dispară. În teorie, România și-a armonizat legislația normelor comunitare. Dar mecanisme au fost în așa fel transpuse încât să permită unor profitori să câștige de pe urma celor mai vulnerabili. Asistența socială a rămas la un nivel primitiv și păstrează foarte multe din reflexele din perioada comunistă.

Projekt Maramureș, tinerii-problemă ai Germaniei

A făcut valuri, cu puțini ani în urmă, așa-numitul „Projekt Maramureș”, un presupus centru de zi în care erau aduși copii pentru care instituțiile din Germania au epuizat toate metodele de reabilitare. Abandonați, practic, de statul german și puși sub o falsă protecție a cel puțin dezinteresatului stat român, tinerii aduși din Republica Federală erau tratați aici, în localități dintre cele mai izolate, ca niște sclavi.

„Lagăre”, la 10 minute de sediul Guvernului

Zilele acestea, un alt scandal tulbură spațiul public românesc: imagini de coșmar surprinse în câteva centre pentru persoane în vârstă sau cu dizabilități au declanșat, în urmă cu jumătate de an, o anchetă jurnalistică semnată de publicațiile online Centrul de Investigații Media și Buletin de București. În rezumat, o firmă privată a primit mulți bani publici pentru a se îngriji de beneficiarii serviciilor de asistență. În realitate, însă, banii nu au ajuns la aceștia ci au sporit cifra de afaceri a firmei care administra centrele sociale. Multă vreme nu a existat nicio reacție publică - până săptămâna trecută, când procurorii au confirmat că toate acuzațiile celor două publicații se susțin.

Suspiciunile formulate oficial creează imaginea unor veritabile lagăre de exterminare: lipsă de îngrijire cauzatoare de moarte, exploatarea internilor se făcea prin constrângere, rele tratamente și chiar violență, muncă neplătită, lipsire de medicamentația necesară, hrană inadecvată și până la înfometare, nereguli în autorizarea și funcționarea centrelor. Vecinii au sesizat instituțiile statului că victimele ieșeau la gardul centrului, chiar și iarna, dezbrăcați și murdari, și cereau bani sau mâncare. „Amărâții ăia stăteau la gard, în pielea goală. Bătuți cred că erau”, a povestit un localnic. Mai mult de atât, în sesizările trimise autorităților, publicate de reporterii de investigații de la cele două publicații mai sus amintite, vecinii scriau că „Am observat încercări repetate de evadare ale persoanelor adapostite în subsolul imobilului prin săparea de tuneluri către exteriorul imobilului”.

Din dosarul magistraților de la parchetul antimafia (DIICOT) mai aflăm și că pensiile bătrânilor erau confiscate și chiar proprietățile acestora erau trecute din posesia titularilor în cea a persoanelor din conducerea azilurilor. Într-un final, peste 100 de persoane au fost preluate cu salvări din cele trei centre și transportate în instituții sanitare, pentru îngrijiri medicale specializate.

Situațiile despre care au scris reporterii Centrului de Investigații Media, descoperite la nici 10 minute de mers cu mașina de sediul Guvernului, nu sunt nici pe departe singulare în România, spune pentru DW Ovidiu Vanghele, jurnalistul care a pornit seria de dezvăluiri, alături de colega sa Bianca Albu. Chiar Vanghele a descoperit, în urmă cu aproape zece ani, un alt centru pentru persoane cu dizabilități mintale, care funcționa ilegal, fără niciun fel de autorizații. „Sunt persoane destul de greu de îngrijit, iar statul cheltuie foarte mult. Dar banii nu ajung către beneficiarii de serviciu social". Jurnalistul explică și „cum se face profit din asistență socială: neinvestind banii în beneficiari. Mecanismele care normează acest sistem al asistenței sociale sunt foarte sănătoase - descentralizare, îngrijire în comunitate și nu la marginea lumii, cum se practica în trecut. Însă regula a fost distorsionată către o privatizare dementă. Există firme, orientate spre profit, care se ocupă cu servicii de asistență socială. Firma este un vehicul comercial. Asistența socială este în principiu cu rol invers, nonprofit”, punctează Vanghele.

Sub înalt patronaj politic

Personajele care au făcut posibile aceste situații confirmate de procurori au conexiuni la un nivel înalt în scena politică românească, în special în zona partidului de guvernământ, asumat social-democrat (PSD). Primăria orașului Voluntari, din vecinătatea imediată a Bucureștilor, în care se află unul din cele trei centre finanțate în special de la bugetul public dar și din taxele plătite de aparținători, este condus de Florentin Pandele, nimeni altul decât soțul primvicepreședintei PSD, Gabriela Firea, ea însăși fostă șefă a Primăriei Generale a capitalei României, calitate în care a ieșit în evidență în special prin numeroase suspiciuni de nereguli semnalate de presă și de oponenții politici. În diversele funcții pe care le-a deținut, inclusiv în cea actuală, de ministru al Familiei, Firea a fost însoțită din umbră de două personaje cheie în administrarea celor trei centre de îngrijire: un influent membru în consiliul de administrație, în calitate de consilier personal, și administratorul executiv al centrelor, protejat al consilierei și promovat de aceasta. În ciuda faptului că serviciul de controlul asupra serviciilor sociale din orașul Voluntari era condus, ca-ntr-o mare afacere de familie pe banii statului, de chiar sora Gabrielei Firea, aceasta din urmă susține că nu știa nimic despre ce se întâmpla în centrele groazei, la fel și soțul ei, primarul Pandele.

„Nu am probe cum că politicienii ar fi sprijinit direct dezvoltarea acestei situații. Sunt însă niște indicii evidente că au sprijinit printr-un soi de protecție, pentru că”, observă Vanghele, „altminteri, nimeni nu poate să facă ce au făcut acești oameni. Nimeni. Nu ai cum să faci așa ceva dacă nu știi că sigur nu ți se întâmplă nimic. Influența unor oameni politici apropiați direct de cei care aveau aceste businessuri și produceau banii cu acest gen de afaceri, a dus la un soi de paralizie a instituțiilor care ar fi trebuit să constate că lucrurile nu erau în regulă. Acolo au fost zeci de controale, conform documentelor pe care noi le-am studiat, la finalul cărora s-au dat niște amenzi formale - pentru că puneau cearșafurile murdare direct pe jos înainte să le spele sau pentru că era dezordine în compartimentul de medicamente. Furnizorii de servicii se acopereau cu hârtii - contracte de servicii medicale sau de casă și masă fictive. Iar acele instituții chemate să se edifice cum trăiesc oamenii acolo spuneau că totul e în regulă. Astfel de detalii rotunjesc dimensiunea neregulilor. Rolul politicienilor este să obstrucționeze aplicarea legii și să oprească instituțiile din subordinea lor, să le facă să nu se miște, să închidă ochii”. Autorul anchetei jurnalistice nu are dovezi că banii deturnați se întorceau în vreun fel la politicieni. „Este posibil ca, până la un anumit punct, această influență să fie folosită chiar și informal. În România, dacă patronul este cunoscut ca fiind omul primarului, instituțiile de control nu se duc să-l deranjeze. Apare o formă de autocenzură a instituțiilor. Sunt oamenii noștri și nu te duci peste ei”, punctează Vanghele.

Business as usual

La momentul la care Centrul de Investigații Media a publicat primele episoade ale anchetei, subiectul a trecut aproape neobservat. S-a discutat mult în spațiul public despre banii cu care o bună parte din mass media din România a fost „cumpărată” de partidele aflate la putere, la nivel central sau local, prin diverse subvenții directe și indirecte. Ca atare, un subiect care afecta imaginea coaliției de guvernământ ar fi atins propriile interese financiare ale marilor instituții de presă. Vanghele crede doar că „lumea a fost destul de sceptică, colegii din presă au considerat poate că e neverosimil”.

Cert este că, arată și dezvăluirile jurnaliștilor, și stenogramele interceptărilor DIICOT, subiecții investigațiilor aveau convingerea că sunt intangibili. „La o lună după ce am publicat ancheta, oamenii ăștia continuau să facă business as usual, ca și cum nimic nu s-ar fi aflat”, povestește Vanghele. Interceptările parchetului antimafia arată că angajații centrelor de asistență socială vorbeau în continuare la telefon de parcă nu ar fi apărut articole detaliate despre neregulile lor. „Erau liniștiți că totul e sub control. Nici măcar instinct de conservare nu au. România este o țară foarte coruptă încă. Și sunt oameni care au tupeul să o facă pentru că există niște mecanisme informale de protecție pe care le folosesc și care le oferă impunitate. Unii dintre ei nici nu erau născuți la Revoluție, poate că nici nu i-a interesat vreodată că au existat orfelinatele groazei pe vremea lui Ceaușescu în România. Oamenii aceștia au un singur scop, un drum al lor - să facă bani. Cum asta? Privându-i pe beneficiari de serviciile sociale pentru care statul sau aparținătorii plătesc. E dramatic și teribil, dar altfel, pentru ei, foarte simplu”.

Tăcerea leilor

Actualul premier al României, Marcel Ciolacu, fost șef al Camerei Deputaților la momentul primelor dezvăluiri de presă, susține că până la ancheta procurorilor, după care a cerut demiteri, nu a știut nimic despre întregul scandal. Reprezentanții unor agenții care se ocupă cu monitorizarea presei, consultați de DW, susțin, însă, că subiectul a fost inclus încă de la prima dezvăluire în rapoartele zilnice care ajung la instituțiile relevante ale statului și la principalii actori politici. În plus, Ciolacu, care conduce nu doar Guvernul ci și partidul major din coaliție, PSD, nu a făcut nicio referire la miniștrii din Cabinetul său - nici la cel al Muncii, Marius Budăi, în a cărui subordine se află protecția socială, adică instituțiile care trebuiau să facă imposibile asemenea situații, nici la Gabriela Firea, care conduce Ministerul Familiei și este apropiată de administratorii centrelor.

Ministrul Budăi spune la rândul lui că nu știa nimic despre situația de la Voluntari deși aceasta este o scăpare gravă pentru resortul pe care îl conduce iar cel puțin o organizație nonguvernamentală, Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ), care avea protocol de colaborare cu Ministerul pe tema centrelor, a transmis patru sesizări exact pe tema acestor centre.

„Reacțiile responsabililor politici ai momentului mi se par de la nesimțire, până la indolență, prostire pe față a cetățeanului sau chiar rizibile. Cea mai recentă reacție a doamnei Firea, care este ministru, cum că primăria soțului ei habar nu avea, este absolut ridicolă. Sunt acte și fapte care demonstrează asta”, spune Vanghele.

Între timp, după mai multe zile fără nici o reacție, președintele României, Klaus Iohannis, a comentat situația într-o conferință de presă înainte de deschiderea summitului NATO de la Vilnius: „Chestiunea cu - așa cum s-au numit - azilele groazei este o rușine națională. Sunt unii vinovați direct, cei care au supus la rele tratamente pe bătrânii care acolo și-au căutat liniștea și un tratament uman. Dar mai sunt și alții. Vinovați sunt toți cei care au știut și nu au făcut nimic. N-au sesizat, n-au intervenit. Trebuie să fie găsiți toți vinovații, indiferent dacă vorbim despre o vinovăție în exercițiu funcției sau o vinovăție politică sau morală. Până când nu vor fi trași la răspundere toți cei care au permis o asemenea grozăvie în România, lucrurile nu vor putea fi îmbunătățite. Nu știu cine se face vinovat politic. Asta se va vedea”. Șeful statului pare convins că, așa cum acuză reporterii de investigații, oficialii responsabili știau și ignorau realitatea: „Avem o puzderie de agenții și instituții care ar trebui să verifice doar că ne întrebăm ce au verificat. Că sesizări au fost, măsuri se pare că nu prea. Sunt oameni vinovați cu nume și prenume - cei care au lucrat în azil sau au condus azilul și nu și-au făcut treaba, cei care au fost sesizați și nu au verificat și inclusiv cei care au știut și nu au luat măsuri politice. Un politician în poziție înaltă nu trebuie să meargă să verifice dacă se dau medicamentele cum trebuie sau mâncarea, trebuie să verifice ca sistemul de care răspunde să dea rezultate aşteptate de cetățeni”.

Heirupism politicianist și povești fără sfârșit

La câteva ore după ce a cerut demisii, premierul Ciolacu a pasat întreaga responsabilitate pe neglijența unor angajați. Mai mult, a părut să ridice un scut în jurul colegilor săi politici, acuzând, impersonal, sistemul pentru defecțiunile acumulate în timp. În același registru, a încercat diluarea gravității faptelor de la Voluntari prin declanșarea de controale imediate în centrele din întreaga țară. Luni, 10 iulie, în urma unor asemenea operațiuni, activitatea a zece centre a fost suspendată iar patru au fost închise, inclusiv un centru social pentru persoane fără adăpost din Timișoara. Decizia ar fi motivată de nevoia de a acoperi alt scandal, a comentat primarul orașului din Banat, Dominic Fritz: „E halucinant cum acum guvernul, care nu a făcut absolut nimic pentru acești oameni, pretinde că îi ajută dându-i afară din propria lor casă. E o decizie birocratică de o cruzime rară. Aveau nevoie de un scandal la Timișoara. Trebuia oare să-și facă prefectul norma, să închidă ceva?”.

Soluția, spune Ciolacu, ar veni de la o colaborare cu cultele, cu Biserica Ortodoxă în special, dar și cu ONG-urile. Atâta, doar, că la momentul primelor dezvăluiri, prima grijă a ministrului Muncii Budăi a fost să rupă protocolul cu CRJ și să se laude la direcțiile de asistență socială că le-a „scăpat” de vizitele inopinate ale oengiștilor.

În ce privește Biserica Ortodoxă, o primă reacție a purtătorului de cuvânt al instituției, Vasile Bănescu, semnaliza o disociere de practicile dezvăluite la Voluntari, de protectorii politici ai celor care poartă responsabilitatea, și chiar o condamnare morală a acestora. „Să spui că nu știi ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferințe inimaginabile, deși ești cățărat suficient de sus încât să poți vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit Doamne ajută, e proba supremă de abjecție și cinism. Creștinismul afișat, clamat, formalizat, instrumentalizat este doar varianta plină de E-uri a religiei iubirii”, a scris Bănescu pe Facebook. Ulterior, după ce soțul Gabrielei Firea a reproșat Patriarhiei Române că fostul primar general al Bucureștilor a donat bani - e drept, publici - pentru nevoile bisericii, Bănescu a revenit cu precizarea că opinia îi aparține și nu este un atac instituțional al Bisericii Ortodoxe la adresa politicianului suspectat că a protejat afacerile cu viețile persoanelor defavorizate.

Și, tocmai ca în filmele horror al căror final fericit este alterat de imaginea unor larve de extratereștri uitate sub o piatră chiar când crezi că planeta a scăpat definitiv de invadatori, în plin scandal la Voluntari, după ce toate dovezile că toate autoritățile erau la curent în detaliu cu mizeriile de la centrele groazei, polițiștii au descoperit, într-o localitate învecinată, într-un imobil în construcție, 11 persoane scoase pe ascuns în toiul nopții dintr-un azil din cele 19 din București supuse controalelor dictate de premierul Ciolacu.