Consiliul Europei cere României să îi despăgubească pe copiii abuzați în orfelinatele regimului Ceaușescu. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a votat vineri, 26 ianuarie 2024, o rezoluție prin care condamnă țările care au permis și au practicat rele tratamente asupra copiilor, fie că a fost vorba despre instituții de stat sau religioase.

În cazul particular al României, a cărei istorie legată de tratamentele inumane aplicate copiilor abandonați sau internați în centre pentru tratarea dizabilităților este una terifiantă, se urmărește obținerea unei ”recunoașteri publice a abuzurilor suferite de copiii care au crescut în orfelinate în perioada comunistă” precum și ”o formă de compensare și reparare”, afirmă, într-un comunicat, Gabriela Lupea, Hub Director pentru România a Justice Initiative, organizația inițiatoare a petiției în urma căreia Consiliul Europei a realizat un raport încheiat cu votul de la Strasbourg.

Orori neasumate de statul român

În ciuda tuturor evidențelor, autoritățile române nu și-a pus niciodată problema recunoașterii sau asumării ororiilor din orfelinatele care, la acea vreme, erau toate în administrarea statului. Nu există nici măcar statistici oficiale despre perioadă. Așa cum s-a întâmplat în cazul multor altor orori comise de regimul comunist, după Revoluție a fost încurajat dezinteresul, s-a relativizat orice responsabilitate și s-a așternut tăcerea, deoarece complicitățile duceau spre mulți dintre pionii sau chiar pilonii noii puteri.

În 1990, organizația Human Rights Watch aprecia că, la momentul căderii dictaturii ceaușiste, în jur de 100.000 de copii erau practic captivi în astfel de instituții, veritabile lagăre de exterminare. Conform unei analize publicate recent de Europa Liberă, în timpul dictaturii comuniste, aproximativ 300.000 de copii au trecut prin asemenea facilități de așa-zisă îngrijire, de fapt, niște închisori ai căror locatari nu aveau nici o perspectivă de a mai ieși vreodată în societate. Mărturiile strânse de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului estimează la 15 - 20.000 numărul celor care au murit între anii 1965 și 1989 în căminele pentru minori din România, în special în centrele pentru copii cu dizabilități.

Printre primele relatări și imagini difuzate din România de mass-media internațională după căderea regimului ceaușist au fost cele care au scos la iveală ororile din supraaglomeratele cămine de copii abandonați. Au șocat, atunci, condițiile inumane în care erau, practic, lăsați să moară cei mai slabi dintre minori, precum și modul sălbatic în care erau ținuți în viață cei care trebuiau la final să dea la număr pentru sporul natalității dictat de puterea politică. Soții Ceaușescu își propuseseră să aducă populația României la 30 de milioane de locuitori până în anul 2000, în special prin interzicerea avorturilor și a altor mijloace contraceptive.

În afara îngrijirii precare mai exista un flagel: epidemia de SIDA din leagănele de copii, care nu a fost recunoscută oficial decât după schimbarea de regim din 1989.

”Eram trimiși în instituții ca să murim”

”Victimele fostului sistem de protecție a copilului nu au primit recunoaștere și nici sprijin în vindecarea traumelor trăite. Nu este vorba despre găsirea unui vinovat, ci despre recunoașterea unor greșeli”, se arată în comunicatul transmis de Justice Initiative România după votul din APCE.

În timp ce Consiliul Europei pregătea raportul care a deschis calea spre votul de astăzi (26 ianuarie 2024), la Strasbourg au fost audiate și persoane care au trecut prin căminele groazei din România. Printre ei, Sirmanca Fekete, abandonată la trei ani, în 1988, la căminul pentru persoane cu handicap Cighid din județul Bihor, deși nu suferea de nici un fel de deficiență. ”Eram puțin mai slabă decât alți copii de vârsta mea iar Ceaușescu voia o țară plină de copii puternici și sănătoși.”, a povestit femeia, în anul 2022, în fața raportorilor din Comisia Socială a Consiliului Europei. ”Cei care păream slabi nu eram considerați folositori și eram trimiși în instituții ca să murim. Această instituție numită Cighid era un leagăn al morții”.

La Cighid, mai spune Fekete, au murit 138 de copii în doi ani din cauza lipsei mâncării și a infecțiilor. ”Asistentele nu ne dădeau haine, eram dezbrăcați, nu exista încălzire, primeam puțină mâncare foarte rea, eram lăsați în întuneric cu șobolanii care ne mâncau de vii. Mulți dintre noi au fost bătuți și violați de o parte din personal, iar noi eram prea mici ca să ne apărăm singuri”.

Abuzurile din orfelinate nu pot fi prescrise

Un proiect de lege care cere statului să ofere compensații victimelor din orfelinatele ceaușiste a fost depus și de senatorul USR Irineu Durău, care susține că ”este datoria statului să ofere recunoaştere şi sprijin celor care nu au avut nicio altă alegere sau şansă în viaţă, într-un sistem crud şi totalitar (...) Vinovăţia statului nu poate fi ştearsă. Nu mai putem amâna să facem pace cu trecutul”.

În rezoluția adoptată, APCE solicită statelor membre să facă un bilanț al abuzurilor fizice, sexuale și psihologice comise în instituțiile publice, private sau religioase împotriva copiilor. Aceasta înseamnă evaluarea, între altele, a cazurilor de violență fizică, sexuală sau psihologică, a îngrijirii inadecvate din centre de plasament sau case private, a adopțiilor abuzive sau a sterilizărilor forțate. Ulterior, autoritățile ar trebui să ofere îngrijire adecvată, despăgubiri, indiferent de vârsta victimelor, dar și scuze oficiale.

”Intervalul de timp dintre comiterea abuzului și dezvăluirea acestuia de către victimă nu poate constitui o justificare pentru refuzul oricărei reparații”, mai spun autorii inițiativei care a stat la baza rezoluției votat în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.