Salariile din România nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile de bază ale multora dintre angajați, relevă un studiu realizat de Fundația Friedrich Ebert (Friedrich Ebert Stiftung, FES), asociată social-democraților germani. Concluzia vine în urma evaluării așa numitei ”rate a riscului de sărăcie”, un parametru care, conform definiției acceptate de instituțiile europene, definește procentul persoanelor cu vârsta de 18 ani și peste, angajați sau lucrători pe cont propriu, al căror venit disponibil echivalent se situează sub pragul riscului de sărăcie. Pragul este stabilit la 60% din venitul echivalent mediu național.

În 2022, conform Statistics Explained, portalul de comunicare al oficiului comunitar de statistică Eurostat, 95,3 milioane de persoane din UE erau expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială. Aceasta echivalează cu 21,6 % din populația UE.

Analiza difuzată acum de FES, care folosește date actualizate de Eurostat, arată că România are cea mai mare rată a sărăciei în muncă între statele Uniunii Europene. Salariile din România, spun autorii studiului comparativ, nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile de bază ale tuturor angajaților. ”Precaritatea muncii este unul dintre principalii factori care îi determină pe români să emigreze în statele din Europa de Vest”, țările de destinație fiind însă la rândul lor unele situate în coada clasamentului, în special Spania și Italia, mai precizează reprezentanții FES.

Tot Eurostat a difuzat, la mijlocul anului trecut, o altă proiecție care arăta - pe de altă parte - că România este țara din Uniunea Europeană în care se muncește cel mai mult, cu o medie de circa 40 de ore pe săptămână (față de 36,4 înregistrate la nivelul tuturor membrilor UE).

În 2023, mai expuși la sărăcie decât în 2022

Anul trecut, 15,3% dintre lucrătorii din România erau expuși riscului de sărăcie, un volum procentual mai mare cu aproape un punct față de 2022. În Bulgaria și Spania această cifră a fost, în 2023, puțin mai mare de 11%, iar în Grecia și Ungaria de aproximativ 10%, respectiv 7%. Cu un an înainte, statisticile arătau un prag de 9,7% în Bulgaria și peste 11% în Italia și Spania, arată datele Eurostat.

În ultimii ani, România a avut constant cea mai mare rată a riscului de sărăcie la nivelul UE, cu valori cuprinse între 14,5% și 15,7%, în condițiile în care media europeană a oscilat între 8,5 și 9,2 procente. Spre deosebire de ritmul descrescător constant măsurat de-a lungul ultimei jumătăți de deceniu, în 2023, tendința generală europeană a fost de creștere comparativ cu anul anterior.

Pe de altă parte, însă, comparând evaluările multianuale ale Eurostat privind dezvoltarea durabilă se poate observa că în 2013 situația arăta mult mai dramatic pentru România: peste 40% dintre angajați trăiau la limita sărăciei severe și a excluderii sociale (Bulgaria, în Uniunea Europeană, Macedonia de Nord și Turcia se aflau atunci în urma României).

Observațiile comunicate de FES mai arată că, în 2023, riscul de sărăcie în România a fost mai mare la bărbați (18,9%) decât la femei (10,3%), un raport care reflectă și situația europeană. Dar, punctează reprezentanții fundației, acest lucru se poate datora faptului că rata de angajare a femeilor din România este mult mai scăzută comparativ cu cea a bărbaților: În plus, procentul de femei cu studii superioare în câmpul muncii este mai mare. În aceste condiții, riscul de sărăcie al bărbaților din România este cel mai pregnant în statistica europeană, în vreme ce în cazul femeilor, România este pe poziția a patra într-o ierarhie dominată, în mod paradoxal, de Luxemburg, țara cu cel mare salariu minim din UE și cu o economie care înregistrează cel mai mare produs intern brut pe cap de locuitor din întreaga lume, de 2,6 ori peste media europeană.

Sărăcia nu este doar problema celor săraci

Analiștii pieței muncii și sociologii au constatat că ratele mai ridicate ale riscului de sărăcie au repercusiuni care trec dincolo de provocările imediate întâmpinate de cei afectați direct. O comunitate este atât de prosperă pe cât de puțin suferă cei mai vulnerabili membri ai săi.

Concret, sărăcia implică mai puține cheltuieli din partea celor care trăiesc în astfel de condiții, ceea ce, desigur, afectează consumul, implicit creșterea economică. În plus, se exercită presiuni și asupra finanțelor publice: mai multe resurse guvernamentale sunt orientate către inițiative de recuperare sau stimulare a bunăstării sociale.

În măsura în care strategiile de sprijin a grupurilor dezavantajate nu sunt coerente și nu dau rezultate, pe termen lung, categoriile vulnerabile riscă rezultate educaționale reduse care se concretizează într-o productivitate scăzută a muncii, ceea ce, la nivel individual, perpetuează ciclul de sărăcie în vreme ce la nivel comunitar compromite competitivitatea și afectează dezvoltarea economică