Un copil mic fără pantaloni stă pe treptele barăcii. Andreea, în vârstă de 24 de ani, cu păr lung negru, îmbrăcată într-un tricou cu strasuri, se uită impasibil la nepoata ei. "Fata mea avea şi ea un an când brusc a murit", spune ea dintr-o dată. De ce? Tace, nu ştie, poate nu vrea să se mai gândească la asta. Dar apoi spune că a fost o răceală. "Medicii i-au dat medicamente greşite". Când fetiţa a avut febră, ea a chemat salvarea. Două ore mai târziu era moartă.

Baraca are opt metri pătraţi şi e încropită din tablă ondulată. În ea se află un covor oriental, paturi pliante şi un reşou. Andreea este însărcinată în luna a şaptea şi nu doreşte să ne divulge numele ei real. Este de etnie romă şi s-a născut în Italia. Şi fiica ei s-a născut în Italia dar nu a putut fi dusă la medicul pediatru fiindcă nu avea acces la sistemul de sănătate publică. Familia nu are drept de şedere în Italia, şi asta deja de decenii. La fel ca alte mii de romi care trăiesc în capitala Roma, ea locuieşte în una din cele opt tabere pentru romi, concepute iniţial ca adăposturi provizorii. Ulterior, ele s-au permanentizat, pe Via di Salone, la marginea de est a Romei.

Sărăcie lucie

În apropiere nu se află decât autostrada care leagă Roma de oraşul l'Aquila. Municipalitatea a instalat aici barăcile în urmă cu 20 de ani. Sunt legate la reţeaua de canalizare şi curent, dar materialele care au fost folosite nu sunt durabile. Barăcile sunt numerotate şi cam atât. Unii au grup sanitar, alţii se spală cu furtunul. Romii provin din Serbia, România, Bosnia-Herţegovina. Mulţi au paşapoarte italiene, dar unii nu au deloc. Câteodată vin oameni din alte tabere pentru a se lua la harţă. La intrarea în tabără stă de pază un poliţist. Când conflictele ameninţă să degenereze, câteodată intervine.

Cine intră în tabără vede cu ochii săi ce înseamnă sărăcia lucie. Adulţi cu dinţii stricaţi, cu vedere slabă, multe femei sunt însărcinate. Copiii se joacă în maldăre de gunoi, haine vechi, obiecte de uz casnic defecte şi vechituri. Jumătate din cei aproximativ 300 de locatari ai taberei sunt copii. Seara îşi fac apariţia şobolanii. Să stea de vorbă cu ziariştii? "Doar vedeţi cum trăim aici", spune cumnata Andreei, care tocmai iese dintr-o baracă. "Ne-au aruncat aici ca pe nişte câini de pripas".

În Italia trăiesc, potrivit organizaţiei de ajutorare "Associazione 21 luglio", aproximativ 180.000 de romi. Jumătate din ei au cetăţenie italiană. Cifrele variază, fiindcă un recensământ pe criterii etnice este interzis. 10 la sută din ei trăiesc în tabere, majoritatea în oraşele mari. Aceste tabere sunt un ghimpe în ochii politicienilor, un ghimpe pe care ei l-au făcut posibil, când zeci de mii de romi au venit în Italia din fosta Iugoslavie, în anii 1990. Probabil că în nicio altă ţară intoleranţa faţă de această minoritate nu este mai mare decât în statul mediteranean. În cadrul unui sondaj realizat de Institutul Italian împotriva Discriminării Rasiale în martie 2023, mai bine de jumătate din cei chestionaţi au spus că romii sunt o primejdie pentru societate. În capitală, mai bine de două treimi au susţinut acelaşi lucru. Politicienii vorbesc în continuare despre "nomazi", deşi romii trăiesc de 600 de ani pe acele meleaguri. Numai trei la sută din ei nu sunt sedentari, şi spre deosebire de alte state ale UE, această minoritate nu este protejată, deşi Italia a fost clar avertizată în acest sens.

Strategie eşuată

Un bătrân îşi face apariţia la intrarea în tabără. Copiii îl strigă pe nume. Este Marco Brazzoduro, în vârstă de 83 de ani. De mai bine de trei decenii se angajează pentru binele familiilor rome din oraş, le ajută la complicatele proceduri birocratice. Astăzi, majoritatea copiilor romi se duc la şcoală, dar în rândul adulţilor majoritatea nu ştiu să scrie şi să citească, deci sunt incapabili să completeze o cerere. Societatea spune că romii sunt iresponsabili. De aceea primăriţa de atunci, Virginia Raggi, membră a formaţiunii populiste de stânga Cinci Stele, a anunţat în urmă cu cinci ani o nouă strategie. Barăcile trebuiau în sfârşit să dispară. Înainte de sosirea buldozerelor, romilor li s-a prezentat o hârtie, un soi de acord. Cine se străduieşte să-şi găsească un loc de muncă şi o locuinţă va primi sprijin financiar vreme de doi ani. Cinci tabere au dispărut, câteva sute de romi au primit locuinţe sociale. În 2021 municipalitatea a anunţat la Roma, satisfăcută, că numărul romilor din tabere a scăzut de la 4000 la 2000.

"Ceva trecător, fără succes", califică Brazzoduro acel proiect. Cine nu a semnat acordul, s-a trezit pe stradă. Mulţi au plecat din Roma din proprie iniţiativă sau şi-au încropit undeva ilegal o nouă tabără. "Şi ce au făcut familiile după ce au trecut cei doi ani, când a expirat ajutorul promis? Ştiţi cât de greu este la Roma să obţii un contract de muncă sau de închiriere"?

Ce nu funcţionează?

Bătrânul se îndreaptă spre capătul taberei. Pe un pat pliant în faţa unei barăci stă Mirko, în vârstă de 30 de ani. Şi el s-a născut în Italia şi trăieşte de 16 ani pe Via di Salone. "Vreau în sfârşit să-mi găsesc un serviciu normal şi apoi o locuinţă pentru familia mea", spune el. La fel ca majoritatea de aici, câştigă bani la negru. Transportă mărfuri pe şantier, vinde vechituri la talcioc, munci ocazionale pe ici, pe colo. "Dacă spui în Italia că eşti rom, nu-ţi dă nimeni de lucru", spune soţia sa, Laura. În câteva luni va naşte gemeni, iar perechea are deja trei copii. Atunci vor trăi şapte persoane pe 10 metri pătraţi. Copiii într-o cameră, părinţii şi gemenii în cealaltă, în acelaşi pat.

Dar lipsa acceptanţei nu este singurul motiv pentru care Mirko nu poate lucra. În Italia există ius sanguinis, ceea ce înseamnă în cazul copiilor că ei primesc cetăţenia părinţilor lor. Părinţii lui Mirko provin din Bosnia, dar nu l-au înregistrat la ambasada bosniacă din Roma. Aşa că Mirko nu este nici bosniac şi nici italian, nu are niciun fel de documente. De aceea nu are nici drept de şedere în Italia, de 30 de ani. Împreună cu Brazzoduro, el completează pentru prima dată o cerere de azil din motive umanitare.

Ce nu funcţionează corect atunci când unii oameni trăiesc atât de mult timp la marginea societăţii? Virginia Raggi i-a cedat funcţia acum aproape doi ani actualului primar Roberto Gualtieri. Din toamna anului 2022, o comisie specială pregăteşte o nouă abordare a problemei. Se vorbeşte despre "soluţii ample pentru spaţiul locativ", finanţate cu 13 milioane de euro, în parte din fonduri europene.

"Totul durează mult prea mult", spune Carlo Stasolla, preşedintele "Associazione 21 luglio". El deplânge lipsa soluţiilor concrete. În primul rând, ar trebui reglementate documentele, apoi ar trebui căutate muncile pe care romii le-ar putea realiza. "Noi am prezentat Camerei Deputaţilor un plan de acţiune deja acum doi ani, prin care în oraşe ca Asti sau Ferrara am integrat tabere întregi", a afirmat Stasolla. Asociaţia sa a întocmit un plan împreună cu profesorul de sociologie Brazzoduro, bazat pe experienţa avută în cooperarea cu romii. Cei doi spun: "În doi ani am putea închide tabăra din Via di Salone şi să-i integrăm pe locatari aici". Planul ar costa jumătate din cât ar costa planul guvernamental. Lipseşte acum doar răspunsul autorităţilor.