Germania în urmă cu 100 de ani: primul Război Mondial tocmai se încheia, Kaiserul fugise, dar nu se putea vorbi despre pace. Deși social-democratul Philipp Scheidemann proclama la Berlin republica pe 9 noiembrie 1918, revoluția inițiată de soldați și sprijinită de muncitori mergea mai departe. Mureau în continuare oameni - pentru că germanii trăgeau în germani în lupta pentru forma de guvernământ pe care fiecare o considera adecvată. În ianuarie 1919 situația devenea mai tensionată. Mișcarea intra în istorie ca ”Revolta Spartachistă”, având în vedere că Liga Spartachistă era și ea implicată.
 
Demonstrații în masă erau la ordinea zilei. Guvernul provizoriu era reprezentat de o coaliție formată din Partidul Social-Democrat (SPD) și din radicalii Partidului Social-Democrat Independent (USPD), condusă de șeful SPD, Friedrich Ebert. Coaliția se afla sub presiunea puternică a străzii. Presiune care era intensificată prin formarea noului Partid Comunist al Germaniei (KPD). Protagoniștii lui fiind doi foști politicieni SPD: Karl Liebknecht și Rosa Luxemburg.

Visul neîndeplinit al socialismului democratic

Din cauza atitudinii clare împotriva războiului, erau destul de izolați în fostul lor partid, după ce SPD aprobase obligațiunile de război pentru a finanța primul Război Mondial. Luxemburg și Liebknecht s-au alăturat atunci partidului USPD. În iarna revoluționară 1918/19, visul lor de a întemeia o republică socialistă de consilii, de tipul sovietelor rusești, părea să se îndeplinească. Modelul era Rusia, unde revoluția bolșevică fusese un succes în 1917 - dar care se transformase rapid într-o dictatură a partidului. Rosa Luxemburg refuză acest lucru. Democrația și socialismul erau ”indivizibile” pentru Luxemburg, spune istoricul Marcel Bois într-un interviu pentru DW.
Nu numai politica trebuia să fie democratică, ci și economia. De aceea a susținut mișcarea pentru republica de consilii, refuzând însă un puci. Această atitudne se regăsea și în programul KPD: Guvernarea nu va fi niciodată preluată altfel ”decât prin dorința clară și inechivocă a majorității masei proletare din Germania”.

"Karl, mai este acesta programul nostru?"

Ce rol au jucat cei mai cunoscuți comuniști germani în Răscoala Spartachistă din ianuarie 1919 nu este clar în rândul istoricilor nici până în ziua de astăzi. Marcel Bois presupune că impulsul a fost dat de forțe revoluționare din fabrici și uzine și că Liebknecht s-a lăsat ”dus de val”.Țelul era să dărâme guvernul. Luxemburg l-ar fi întrebat la un moment dat pe tovarășul său: ”Karl, mai este acesta programul nostru?”
 
Acest episod ne sugerează cât de mult țineau Luxemburg și Liebknecht la ceea ce ei credeau că era cursul corect al lucrurilor. Prin moartea lor violentă, ruptura stângii intră într-o fază nouă.
 
Pe 15 ianuarie, ambii sunt uciși în mod bestial. O unitate militară de dreapta din așa-numitul Freikorps îl împușcă mortal pe Liebknecht, la comanda guvernării SPD. Și Luxemburg este împușcată, corpul fiindu-i aruncat în unul din brațele râului Spree din Berlin, numit Landwehrkanal.

”Libertatea este întotdeauna libertatea celor care gândesc altfel"

Pentru comemorarea lor, socialiștii și comuniștii organizează an de an un marș al tăcerii. De obicei, în a doua săptămână din ianuarie, mii de oameni se îndreaptă către memorialul socialiștilor, în Berlin-Friedrichsfelde. Pe timpurile divizării Germaniei, era un ritual dictat de comuniști, un ritual contradictoriu. Pentru că cei de la putere comemorau o femeie și un bărbat care se opuneau dictaturii. Dar nici RDG, cu al ei atotputernic partid al Unității Socialiste, SED, nu a fost altceva, din prima zi.
 
Expertul în istoria comunismului, Marcel Bois, amintește de faptul că disidenții din faza târzie a RDG îi aveau ca idoli pe Liebknecht și Luxemburg. Cu un an înainte de căderea Zidului Berlinului în 1989, au pus la grea încercare puterea la tradiționala comemorare anuală. Aveau pancarte prin care cereau o schimbare radicală a societății, citând-o pe Rosa Luxemburg. Printre pancarte era și una pe care apărea faimosul său citat, prin care critica revoluția rusească: ”Libertatea e întotdeauna libertatea celor care gândesc altfel”.

Fundația Luxemburg: "Ușoară îndreptare a lucrurilor"

În prezent, moștenirea culturală a politicienei controversate, dar și populare se află în grija Fundației Rosa Luxemburg. Președinta fundației, Dagmar Enkelmann, consideră numirea instituției, apropiată de Partidul Stînga (Die Linke), după Rosa Luxemburg ”o ușoară îndreptare a lucrurilor”.
 
În perioada RDG, Rosa Luxemburg era pusă pe un piedestal, spune Enkelmann cu regret, într-un interviu DW. Oamenii au fost prea puțin preocupați de gândurile sale teoretice, care se puteau citi în ziare și scrisori.
În contextul alegerilor europene din mai, Enkelmann se gândește din nou la eterna scindare a stângii. Încă nu e clar dacă va exista un grup parlamentar al stângii. Cei de dreapta se unesc rapid, spune fosta parlamentară a partidului Die Linke din Germania. În schimb, experiența de 200 de ani ne arată că ”cei de stânga ridică rapid baricade între ei” și sunt prea puțin preocupați ”de ceea ce îi unește”. Această experiență a avut-o și Rosa Luxemburg - pentru care a plătit cu viața.