La primele ore ale dimineții, granițele au devenit linia întâi a unei crize fără precedent. La conducerea Poliției de Frontieră era Rosian Vasiloi. A fost unul dintre cei care au luat decizii cruciale în acele ore critice. Astăzi vorbim despre acele momente, despre reacția instituțiilor, dar și despre reacțiile oamenilor. Rosian Vasiloi a fost șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova în perioada 2021 – 2023.

DW: Ce măsuri concrete a luat Poliția de Frontieră în primele ore după atacul Rusiei asupra Ucrainei?

Rosian Vasiloi: Pentru mine, istoria se împarte în ceea ce a fost până la ora 4:29 a zilei de 24 februarie 2022 și după. La 4:30 am fost sunat de colegul meu de la Kiev, care mi-a spus că a început războiul. Primele măsuri care au fost luate au fost discuții cu colegii mei din prima linie, șefii direcțiilor regionale, despre situația și tot ce se întâmpla atunci dincolo de frontieră, în Ucraina. La ora 5:00 am decis să anunț alarmă totală în Poliția de Frontieră, după care a urmat raportul către doamna ministru al Afacerilor Interne despre situația la frontieră și deciziile care au fost luate.

Începând cu 05:35 și până la 06:10, am simțit cum războiul se apropie de noi. Exploziile s-au auzit clar la Briceni, Ocnița, Otaci și Larga. Primele rachete au fost zărite deasupra punctului de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe. Nu a fost nevoie de televizor ca să înțelegem că invazia a început. Colegii mei au auzit bubuiturile și au văzut luminile deasupra Ucrainei. La 05:48, apelul de la colegii ucraineni din Moghilev-Podolsk a fost doar o formalitate dureroasă - noi eram deja în alertă maximă.

Către ora 7:00, primul contingent de ofițeri și subofițeri din Poliția de Frontieră s-a deplasat în punctul de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe, unde deja se atesta majorarea fluxului de mame, copii și bătrâni care fugeau din calea războiului. Și, de fapt, în acele zile noi am devenit prima linie de apărare, nu numai pentru Republica Moldova, dar și pentru întreaga Uniune Europeană. Și nu numai noi, dar și colegii noștri din România. Toate structurile care gestionau această situație erau implicate la maximum, pentru că marea majoritate a celor care fugeau de urgia războiului tranzitau Republica Moldova.

Chiar în dimineața când a început războiul deja erau mame și copii care fugeau de război?

În intervalul 7:00 - 9:00, când am ajuns în punctul de trecere Palanca, deja se atesta un flux mare. Dacă, în condiții de pace, numărul traversărilor frontierei de stat prin punctul de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe era de până la 1.000 de persoane, până la război, către ora 19:00, în data de 24 februarie 2022, doar prin acest punct de trecere, situația a impus decizii nestandard. Noi eram pregătiți pentru un flux de cetățeni care fug din calea războiului, însă cifrele prevăzute pe hârtie, în strategii, au fost cu mult depășite de realitatea din teren.

Care au fost primele indicații primite de la superiori?

Să gestionăm acest flux de cetățeni care fug din calea războiului. Pe mine m-a impresionat foarte mult solidaritatea instituțiilor de stat, a cetățenilor și a organizațiilor internaționale. Pentru că, de unii singuri, la frontieră, gestionând situația doar cu serviciul nostru și al altor structuri, ne-ar fi fost cu mult mai greu. Din primele ore am văzut această solidaritate și, repet, ceea ce era prevăzut în planurile de contingență a fost depășit încă din primele ore de gestionare a acestei situații la frontiera de stat.

Dacă pericolul războiului s-ar fi apropiat de Republica Moldova, cum ar fi reacționat Poliția de Frontieră?

Atunci când am ridicat pe alarmă Poliția de Frontieră și primul contingent a plecat la frontieră, în direcția localității Ștefan Vodă, mulți dintre colegi mă întrebau dacă ne vom întoarce. Evident, planurile noastre de contingență prevedeau mai multe scenarii de acțiune. Pe lângă capacitatea și capabilitățile de gestionare a acestei crize fără precedent, cu fluxul masiv de cetățeni care fug din calea războiului, au fost luate și decizii privind asigurarea securității țării. Cred că va veni timpul când vom putea spune mai multe, dar vreau să dau din nou câteva cifre. Dacă, în condiții normale, la punctul de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe efectivul Poliției de Frontieră este de 10-11 persoane, în acea perioadă, în primele două-trei luni, aveam dislocați peste 65 de polițiști de frontieră, cu diferite sarcini - controlul la frontieră în punctul de trecere și asigurarea securității frontierei de stat în zona punctului de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe. Și aici vorbim despre întreaga frontieră de 1.222 de kilometri, cu excepția segmentului central al frontierei de stat, așa-zisul segment transnistrean al frontierei de stat cu Ucraina.

Dar referitor la refugiați, ce măsuri concrete s-au luat pentru gestionarea fluxului, comparativ cu alte zile? Adică ce sarcini în plus au apărut?

Pe lângă sarcinile de bază de control la frontieră, polițiștii de frontieră au devenit psihologi, au devenit medici pentru acei refugiați. Noi am dislocat și o celulă medicală temporară în incinta punctului de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe. Componenta umană a prevalat atunci în punctele de trecere. Evident că noi nu lăsam fără supraveghere nici alte sectoare ale frontierei de stat, dar sunt mândru de colegii mei din cadrul Poliției de Frontieră, sunt mândru de colegii din alte instituții și autorități din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și nu numai, pentru că noi, împreună, am reușit să facem față acelei crize fără precedent, care nu s-a finalizat - ea continuă și sunt sigur că vom face față în continuare acelor riscuri și amenințări la adresa securității naționale.

Dar atunci dimineața, când v-a sunat colegul dumneavoastră din Ucraina și v-a spus că a început războiul, ca persoană, ca om, ce ați simțit?

Ca militar eram pregătit, dar atunci am simțit responsabilitatea pe care o au autoritățile statului și, în mod special, Poliția de Frontieră, pentru a asigura securitatea cetățenilor și pentru a gestiona situația în punctele de trecere ale frontierei de stat. Și încă un lucru am simțit atunci: sprijinul familiei mele, când mi-a spus că rămâne alături de mine în Republica Moldova. Eu cred că ar fi greșit să spun că nu am simțit frică, dar, gestionând situația alături de colegii mei, nu am admis panică. Ori asta ne-ar fi costat cu mult mai mult. În așa situație nu știu cine poate spune că nu simte frică. Fiecare om simte frică, chiar și cu experiența pe care o am eu, de peste 30 de ani.

Dar care era atmosfera în rândul polițiștilor de frontieră? Ce vorbeau ei între ei?

Situațiile cred că erau diferite de la caz la caz, de la sector la sector, pentru că frontiera de stat se întinde pe 680 de kilometri cu România, iar cu Ucraina, după cum am spus, pe 1.222 de kilometri. Am văzut și frică în ochii colegilor mei, am văzut și situații în care colegii mei se implicau activ în activități care nu erau specifice activității Poliției de Frontieră. Și vreau să fac aici o concretizare. Mulți dintre colegii mei din prima linie au răspuns apelului colegilor lor de peste frontieră și au adăpostit familiile grănicerilor ucraineni. Luau decizia, din puținul pe care îl aveau, să îi ajute pe grănicerii din punctele de trecere de pe cealaltă parte a frontierei, care rămâneau fără apă, fără mâncare. Noi, fiind în prima linie, împărțeam puținul pe care îl aveam cu colegii noștri din Ucraina. Poate mă repet, dar factorul uman, de solidaritate, a prevalat.

Mulți nu credeau că războiul o să înceapă. Dvs când v-ați dat seama că războiul este iminent?

Activând în Ucraina în 2014-2016, am avut posibilitatea să fac o diferențiere între ce s-a întâmplat la noi în 1990-1992 și ce s-a întâmplat în Ucraina după 2014 (anexarea Crimeei de către Rusia – n.n.). Când am revenit acasă, cred că eram printre puținii din Republica Moldova, poate două sau trei persoane, care spuneam că Putin nu se va opri la Crimeea și la Donbass. În 2021-2022, și aici vreau să spun cu toată responsabilitatea, convingerea mea că războiul va urma era de 100%. Nu eram sigur de perioadă, pentru că toate analizele pe care le făceam în cadrul instituției, toate activitățile pe care le desfășuram împreună cu colegii din cadrul Ministerului de Interne, în acea celulă de criză, arătau că va urma, dar nu știam când exact se va declanșa.

Cum și când se va încheia războiul?

Vă spun cu toată sinceritatea că nu știu ce ar trebui să se întâmple pentru ca acest război să se încheie în curând. Analizând acțiunile unor parteneri ai Ucrainei, care exercită un impact și o presiune masivă asupra Federației Ruse, consider că războiul nu se va încheia în viitorul apropiat. Trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu. Iar situația din Ucraina, modelul Ucrainei și modul în care ei s-au pregătit pentru război trebuie preluate și aici, în Republica Moldova, pentru că Putin nu se va opri.