1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăSerbia

Rusia, puternic implicată în campania electorală din Serbia

Thomas Brey
14 decembrie 2023

Serbia este considerată unul dintre cei mai fideli aliați europeni ai Rusiei. Pentru a se asigura că rămâne așa, Moscova se implică în campania electorală locală, demonizând prin propagandă și știri false UE și Vestul.

Vladimir Putin şi Aleksandar Vucic
Putin s-a întâlnit cu Vucic la Belgrad în ianuarie 2019Imagine: picture-alliance/TASS/M. Metzel

Politicianul și diplomatul Vladimir Krsljanin (63 de ani) a fost, decenii la rând, unul dintre cei mai importanți susținători ai cooperării strânse dintre Serbia și Rusia. A făcut parte din elita Partidului Socialist, al lui Slobodan Milosevic, pe care l-a și apărat, de altfel, la tribunalul pentru crime de război de la Haga.

În cartea sa „Lumea nouă. Serbia, Rusia, China – Viitorul a început”, lansată la Belgrad în decembrie anul acesta, Krsljanin conturează o viziune asupra lumii care se bucură de simpatie în rândul unor largi părți a populației sârbe. Volumul conține propoziții de genul „Ca și Hristos, Rusia duce un război pentru a salva lumea” sau „Singurele două opțiuni sunt victoria Rusiei sau distrugerea umanității”.

Demonstraţie pro-rusă la Belgrad în martie 2022Imagine: VLADIMIR ZIVOJINOVIC/AFP/Getty Images

Astfel de idei sunt zilnic vehiculate în mass-media din Serbia, obsedată de Rusia. Motorul acestei propagande sunt două instituții media de stat rusești prezente în Serbia, Sputnik Serbia și RT Balkan. Ambele au redacții mari la Belgrad și „bombardează” de aici și vecinii Serbiei. Mass-media sârbă preia de obicei aceste „informații” vehiculate de redacțiile rusești foarte pe larg și fără a le mai verifica suplimentar.

Cum funcționează dezinformarea

Noua conductă ce leagă Bulgaria de Serbia va aduce, începând de anul viitor, gaze din Azerbaidjan. Din cele 85 de milioane de euro, cât au costat lucrările de construcție, UE a pus la dispoziția Serbiei, în calitate de țară candidată la aderarea în Uniune, 75 de milioane de euro, împărțiți astfel: 50 de milioane cadou, 25 de milioane împrumuturi cu dobândă mică.

Acordul de la Dayton: Nu mai e război, dar nici pace

06:38

This browser does not support the video element.

Această informație nu a apărut, însă, decât marginal menționată în reportajele difuzate de presa sârbă cu ocazia inaugurării conductei. Radiodifuzorul de stat sârb RTS a susținut chiar că prin conductă va curge gaz rusesc. În fotografiile publicate după ceremonia inaugurală de ziarele locale, reprezentantul UE a fost complet ascuns în spatele impozantului președinte sârb Aleksandar Vucic.

Moscova, în contragreutate față de Occident

Presa sârbă a invocat în repetate rânduri fraternitatea de arme cu Rusia în Primul și Al Doilea Război Mondial. Ambasadorul Rusiei la Belgrad, Aleksander Bozan-Harcenko, este un invitat obișnuit în studiourile televiziunilor sârbe, unde susține că Occidentul acționează după același model în Kosovo și în Ucraina. Când se referă la Kosovo, mass-media rusă, ca și cea sârbă, dau de înțeles că Rusia (alături de China) sunt garanții în Consiliul de Securitate al ONU şi că Belgradul poate să-și afirme pe mai departe pretențiile asupra fostei provincii, locuită majoritar de albanezi și care s-a separat de Serbia. În plus, de fiecare dată se subliniază că Occidentul este cel ce vrea să vadă împlinită separarea.

De altfel, Rusia face eforturi insistente pentru a-și ține Serbia aproape. De aceea, oficialitățile de la Moscova și presa de stat rusă încearcă toate metodele posibile pentru a-l sprijini pe Vucic, demonizându-i adversarii după metodele experimentate deja de Kremlin. Cu puține zile înainte de alegerile parlamentare din 17 decembrie, prima pagină a ziarului belgrădean Informer, considerat portavocea lui Vucic, titra că „Ambasadele străine și Soros stau în spatele opoziției mincinoase”. Dezvăluirile despre oponenții politici ai președintelui proveneau de la ediția sârbească a Russia Today.

"Kosovo este Serbia, Crimeea este Rusia" - se poate citi pe un perete din MitroviţaImagine: Keno Verseck/DW

Mai mult, în cel mai recent număr al său, revista naționalistă sârbă de dreapta Pecat (Pecetea) a publicat un portret mare al ministrului rus de Externe Serghei Lavrov, cu citatul „Îmi pasă de sârbi”.

Germania, în centrul criticilor

„Stăpânii din NATO ai Occidentului duc o ofensivă totală și ordonă îngenuncherea definitivă a Serbiei, pentru a o vedea capitulată”, a scris Sputnik Serbia în urmă cu câteva zile. O amplă rețea formată dintr-un număr aproape incalculabil de portaluri sârbești reproduce această afirmație.

Mass-media rusă și sârbă acuză în mod repetat Germania că dorește să pună la cale o lovitură de stat în Serbia. Ministra federală de Externe Annalena Baerbock, care a criticat recent tonurile naționaliste din campania electorală sârbă, a fost imediat taxată că a „intervenit grosolan” în alegeri. Iar acuzațiile merg mai departe: în contextul kosovar se spune că politicienii germani „vorbesc despre un viitor minunat al UE în timp ce dezmembrează statul sârb”.

Serbia: Şicane la adresa albanezilor

03:31

This browser does not support the video element.

Conform Constituției sârbe, președintele republicii nu are voie să fie înregimentat politic și nici să participe activ în campania electorală pentru alegerile parlamentare. Cu toate acestea, Vucic, politicianul de vârf al partidului „progresist” (SNS), modelează campania electorală practic de unul singur și stabilește temele de dezbatere.

Propagandă rusă dar aspirații occidentale

În plină cursă electorală, Vucic a mulțumit Rusiei pentru ajutorul acordat în campanie și a explicat de ce a refuzat, în ciuda candidaturii țării sale la aderarea în UE, să alăture Serbia sancțiunilor europene impuse Moscovei: „Am luptat pentru a nu distruge peste noapte prietenia pe care am construit-o în decenii. La urma urmei, rușii sunt prietenii noștri tradiționali”.

Serbia: Un investitor chinez şi mulţi bolnavi de cancer

07:25

This browser does not support the video element.

Pe de altă parte, presa pe care Vucic o controlează reia cu insistență afirmația că țările occidentale finanțează opoziția sârbă pentru a-l răsturna pe actualul președinte.

Tot ce vine de la ruși este perceput drept credibil și corect de-a lungul și de-a latul Serbiei. O întreagă rețea virtuală de propagare și consolidată prin mass-media funcționează în Serbia - și, se pare, cu succes.

În realitate, țara este mult mai strâns legată de Occident decât de Rusia. Două treimi din schimburile comerciale se realizează cu UE. Majoritatea investițiilor străine provin de acolo. În plus, nimeni nu s-ar gândi să-și caute de lucru sau să studieze în Rusia. Când vine vorba de bunăstarea privată și viitorul personal, doar Occidentul intră în discuție – de preferință Austria și Germania.

Adaptare după un articol publicat pe DW-Deutsch.

Treceți peste secțiunea următoare Explorează oferta noastră

Explorează oferta noastră