Dintre cei aproape 200.000 de copii născuți în 2021, peste 1000 nu au supraviețuit până la un an. Dacă la nivel național rata mortalității infantile este de 5,6 la mia de copii născuți vii, există discrepanțe foarte mari între regiuni și județe.

Ziua Internațională pentru Drepturile Copilului, celebrată în fiecare an la 20 noiembrie, a prilejuit, ca de fiecare dată, discursuri, angajamente, anunțarea de strategii, planuri naționale, toate venite din partea autorităților. Festivismul demnitarilor la locul de muncă nu ține însă de căldură sutelor de mii de copii care trăiesc în condiții greu de imaginat ori copiilor care mor înainte de a împlini un an,

La finele lunii iunie, 11.149 de copii aveau amândoi părinții plecați la muncă în străinătate, potrivit datelor Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție publicate de Agerpres. Conform aceleiași surse, 51.305 copii aveau unul din părinți plecat la muncă în străinătate iar majoritatea covârșitoare a acestora (49.406 copii) se aflau în grija rudelor până la gradul patru. Restul copiilor se aflau în grija unui asistent maternal sau în centrele de plasament.

Mortalitatea infantilă, cea mai mare în mediul rural

Mortalitatea în rândul copiilor situează România pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată de două ori mai mare decât media UE. Dintre cei aproape 200.000 de copii născuți în 2021, peste 1000 nu au supraviețuit până la un an. Dacă la nivel național rata mortalității infantile este de 5,6 la mia de copii născuți vii, există discrepanțe foarte mari între regiuni și județe. De pildă, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în 2021 în județul Tulcea rata mortalității infantile a fost de 11,1 la mia de copii născuți vii, de aproape cinci ori mai mare decât în București.

Multe vieți ar putea fi salvate dacă maternitățile, cu precădere secțiile de neonatologie, ar fi dotate cu aparatură medicală performantă și dacă mamele ar fi monitorizate pe tot parcursul sarcinii. Procentajul cel mai mare de decese este înregistrat în mediul rural, unde accesul la serviciile medicale de calitate este limitat iar cele mai multe dintre mame au un grad redus de educație. Tot aici se înregistrează și cele mai multe mame minore, care amână cât mai mult timp să meargă la medicul ginecolog, pentru a-și ascunde sarcina de teama părinților  ̶  la nivelul Uniunii Europene, aproape jumătate dintre mamele minore sub 15 ani sunt din România.

Ca și în cazul Educației, România se situează printre statele membre ale Uniunii Europene care alocă cele mai puține fonduri de la buget pentru sistemul de sănătate: între 5 și 6% din PIB, în timp ce media statelor la nivelul UE este de 10%. În plus, plecarea a mii de medici în străinătate ridică mari probleme spitalelor și policlinicilor, dar mai ales unităților medicale din mediul rural, așa numitele dispensare, care rămân cu ușile închise. 

Constituția, o poveste de adormit copiii

Copiii resimt cel mai mult povara austerității și a crizelor economice prin care trece o țară sau alta. În România, aproape o treime dintre copii (32%) trăiesc sub pragul de sărăcie. Un studiu realizat anul trecut de UNICEF arată că, pe lângă abandonul școlar, cei mai săraci copii sunt expuși riscului de violență, exploatare și abuz. Studiul relevă că unul din trei copii care s-a născut și a trăit în sărăcie va continua să trăiască în sărăcie și ca adult. Cu cât o familie este mai săracă, cu atât cheltuielile pentru hrană sunt mai mari, raportate la venituri, astfel încât copiii sunt privați de o serie de drepturi, dintre care cel mai important este accesul la educație.

Autoritățile centrale și locale se implică mult prea puțin în asigurarea unor condiții de viață decente copiilor din familii sărace. Constituția României prevede la Art. 49 privind protecția copiilor și a tinerilor: „Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor“. După cum am văzut, pentru o treime dintre copii „regimul special“ este acela de a trăi în sărăcie lucie.

În România, alocația pentru copii este de 256 de lei pe lună, aproape de cinci ori mai mică decât media europeană, suma fiind aceeași pentru copiii sărmani, ca și pentru cei din familii bogate. În cele mai multe state din Uniunea Europeană cuantumul alocației este diferențiat atât în funcție de veniturile familiei, cât și de numărul de copii pe care îi are o familie. În felul acesta, politicile de protecție și asistență socială urmăresc atât creșterea demografică, cât și o distribuire echitabilă a contribuțiilor statului către familiile sărace și cele înstărite.