Admiterea sau refuzul admiterii României în Spaţiul Schengen nu are urmări perceptibile asupra cetăţenilor ţării şi nici măcar asupra economiei în ansamblu. Cetăţenii români au circulat liber şi până acum în spaţiul Uniunii, iar momentele petrecute pentru controlul sumar al documentelor este cu totul neglijabil. De aceea tonul patetic al preşedintelui Traian Băsescu trezeşte mari nedumeriri. Preşedintele insistă în a prezenta refuzul accesului României ca pe o umilire a poporului român, dar în realitate, dacă iese cineva şifonat din această afacere, este numai Guvernul şi eventual Preşedintele însuşi. Cetăţeanul român care călătoreşte în UE nu va suferi în nici un fel şi este un paradox hilar că numai cei care nu călătoresc nicăieri vor lua în serios această ameninţare.

Schengen nu este o tema populară, ci una strict tehnică, legată de administrarea de ansamblu a frontierelor Uniunii, dar preşedintele a căutat cu totdinadinsul să facă din ea o temă populară şi să o traspună pe planul sentimentelor colective. Scopul declaraţiilor sale insistente pare să fie acela de a crea o mare mobilizare afectivă, un fel de front patriotic pentru redobândirea „demnităţii naţionale pierdute”. Preşedintele Traian Băsescu, cel mai competent om în materie de lupte politice, este de părere că Schengen este o Plevnă europeană care trebuie cucerită cu orice preţ în aprilie 2011. Marea suferinţă se trage din sentimentul inegalităţii în cadrul Uniunii şi de existenţa unui „directorat european”, care şi-ar exercita abuziv autoritatea asupra statelor mici. Dar chiar dacă preşedintele revendică egalitatea cu Germania şi Franţa, el nu ezită, ca într-o fabulă cunoscută, să refuze aceeaşi egalitate Maltei, pe care o evocă cu intenţii ironice.

În sfârşit preşedintele speră să tragă foloase chiar de pe urma unui eşec. Mobilizând poporul pentru o cauză politică oarecare, inflamând sentimentele patriotice, Preşedintele va beneficia de simpatia poporului solidar şi în caz de înfrângere. Nu demult, într-o emisiune de televiziune, preşedintele Traian Băsescu spunea că dacă Nicolae Ceauşescu ar fi stat doar 10 ani în fruntea statului ar fi rămas în memoria naţiunii ca o mare figură patriotică, deoarece el suscitase o mare admiraţie în 1968, când s-a opus invaziei sovietice a Cehoslovaciei. Nu a scăpat nimănui că, în subsidiar, preşedintele se gândise la propriul său declin. Comparaţia era inevitabilă. Or, la altă scară, preşedintele Traian Băsescu pare să caute astăzi aceeaşi mobilizare patriotică, aceeaşi inflamare de o clipă, menită să-i readucă încrederea şi simpatia poporului.

Autor: Horaţiu Pepine , DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz