Cancelarul german Olaf Scholz vine, sâmbătă, la București. A mai fost în urmă cu exact un an, la începutul lunii aprilie. Remarca atunci presa germană că pentru Scholz puține vizite în străinătate sunt atât de comode: nimeni nu îl întreabă la București de ce a vorbit la telefon cu Vladimir Putin, oficialii locali sunt bucuroși să-l primească, economia românească absoarbe orice propunere germană de investiții. Înaintea lui Scholz mai venise la București Angela Merkel, dar tocmai în 2010. A fost nevoie de agresiunea rusă în Ucraina pentru ca Vestul - inclusiv Berlinul - să descopere România, la fel cum episodul Kosovo din destrămarea fostei Iugoslavii și terorismul islamist au făcut loc României pe harta securității transatlantice.

”Partenerul relevant al Germaniei” lui Scholz

Anul trecut, cancelarul social-democrat a fost primit la Cotroceni de președintele Klaus Iohannis și a discutat cu premierul de atunci, liberalul Nicolae Ciucă. De data aceasta, oficialul german nu mai merge la Președinție iar la șefia Guvernului s-a produs rotativa și a ajuns liderul partidului frate, social-democrat, Marcel Ciolacu. Doi premieri din familia socialiștilor europeni în situații radical opuse: aflat în sondaje la un minim istoric pentru un cancelar, Scholz nu poate spera la un scor favorabil anul viitor, în alegerile federale, în vreme ce pentru Ciolacu orice alt rezultat decât majoritatea parlamentară, fie ea doar simplă, este exclusă.

De data aceasta, însă, dimensiunea politică a întâlnirii cade în plan secundar, dominată de componenta geostrategică. Accentul se pune pe colaborarea economică militară. Germania are o agendă amplă care implică și România - în special pe industria de apărare și securitate. Berlinul ar vrea să dezvolte mai multe inițiative regionale, cu un grup semnificativ mai mare și, remarcă analistul militar Claudiu Degeratu, ”a mizat pe potențialul economic al României și pe faptul că aici există o tradiție în domeniu. Pentru cancelarul Scholz, în contextul ucrainean, situația este complicată, cu Ungaria și Turcia imprevizibile. Foarte aproape de Ucraina, doar România este partenerul relevant al Germaniei”.

Dar, cum remarca Bloomberg, chiar dacă la nivel politic, Budapesta și Berlinul s-au ciocnit violent de mai multe ori în ultimii ani, pe chestiuni ce au ținut de bugetul UE, corupție sau apropierea lui Viktor Orban de Vladimir Putin, departe de politică,” îmbrățișarea dintre premierul ungar și șefii de afaceri germani a devenit din ce în ce mai strânsă”. Dovadă că însuși Rheinmetall a ales Ungaria pentru trei fabrici - acolo vor fi produse tancuri, muniții și explozivi, ca bază a unei viitoare industrii de apărare care să ancoreze redresarea economică a țării. Aparent pacifistul regim Orban, care nu vrea livrări de arme către Ucraina pentru a se pune capăt războiului, nu are probleme în a vinde în alte teatre de război.

România, în cărți la revitalizarea industriei de armament

Cu cei 650 de kilometri de graniță cu Ucraina și 245 km de ieșire la Marea Neagră, de unde sunt mai puțin de 300 km până în Crimeea ocupată de Rusia, România deține o poziție cheie pentru efortul euro-atlantic de susținere a Kievului în rezistența acestuia față de agresiunea rusească. În afara concentrării militare aliate sporite din ultima perioadă, atât în ceea ce se numește apărarea avansată și postura de descurajare cât și în privința pregătirii militarilor ucraineni, România și-a făcut loc la momentul potrivit și pe agenda industriei de armament, reanimată prin garanțiile financiare activate de situația generată de acțiunile Rusiei.

Obiectivul nu este însă doar alimentarea Ucrainei ci și refacerea stocurilor de muniție în toată Europa. Decenii la rând, guvernele europene au ignorat industria de armament, care, la rândul ei, nu și-a asumat riscul de a produce stocuri fără o perspectivă de comercializare.

Agresiunea rusă asupra Ucrainei a schimbat filosofia, iar Uniunea Europeană a pus pe picioare un mecanism de finanțare asociat politicii comunitare de apărare ”care ne interesează și pe noi și interesează și companiile germane, fiindcă reduce riscul acestor investiții, pe care Germania, Franța sau alte țări nu prea erau tentate să și le asume singure”, explică, pentru DW, profesorul de relații internaționale Degeratu.

Comisia Europeană a selectat peste 31 de proiecte din cinci domenii - explozibili, pulbere, obuze, rachete și testare-recondiționare - pentru care a alocat un buget total de 500 de milioane de euro în așa numitul Act of Support in Ammunition Production, ”pentru a declanșa rapid refacerea stocurilor de muniție și armament, reduse la minim după ce tot ce era mai bun s-a dus în Ucraina”, punctează Degeratu.

Resuscitare germană a Romarm cu bani europeni

Executivul comunitar a aprobat aproape 50 de milioane de euro pentru finanțarea construirii în România a celei mai mari fabrici de pulberi și explozivi din Europa de Est, bani de care vor beneficia producătorul german de armament Rheinmetall și compania Romarm, aflată în coordonarea Ministerul Economiei de la București. Romarm, amintește Degeratu, ”are în subordine vreo 14 fabrici din care poate trei sunt pe profit minim”. Cooptarea în acest mecanism de finanțare europeană ar putea schimba radical lucrurile la Romarm, care se adaptează ”la exigențele europene legate de standardele comune, finanțări, proiecte serioase, în detrimentul semișomajului mascat practicat în prezent”.

De ce nu s-a întâmplat aceasta înainte de apariția investitorilor germani? ”Până acum”, precizează analistul militar, ”nu s-au priceput să acceseze fonduri europene, în primul rând. Pe de altă parte, nu era nici războiul la ușă și, ca atare, fabricile de armament nu au fost, în ultimii 25 de ani, o prioritate pentru guvernele României. Era pace, totul era frumos, ne-am concentrat pe sectorul IT, pe alte domenii civile care aduceau bani mai rapid, pe partea de consum, cooperarea pentru mașini Dacia, industria ușoară. Aceasta a fost opțiunea politică”.

Val de investiții germane în industria apărării din România

România este deja destul de avansată în cooperarea cu Germania, cu grupul Rheinmetall în special, care își are sediul la Düsseldorf și la care o parte semnificativă din acționariat este american. Pe lângă dezvoltarea fabricii de pulbere, Rheinmetall a achiziționat și fabrica Automecanica la Mediaș, producător de vehicule civile și militare, și a investit la Satu Mare într-un centru de mentenanță a tehnicii militare folosite în Ucraina, unde sunt întreținute sau reparate obuziere autopropulsate, tancuri Leopard 2 și Challenger, vehicule de luptă de infanterie Marder, transportoare blindate Fuchs și camioane militare.

Și, completează profesorul Degeratu, ”probabil vor mai fi și alte cooperări; o discuție se poartă legată de drone și de apărarea antiaeriană. Potențialul există în România, avem capacitate, la Aerostar Bacău, putem contribui cu subansamble. Pentru apărarea pe granița de est, pentru asigurarea solidarității sub umbrela NATO în special, mai ales în zona flancului nordic, Germania are niște inițiative de apărare antiaeriană - la care s-a asociat și România - semnate anul trecut și care vor asigura un sistem de tipul celui de la Deveselu, mult consolidat, dezvoltat cu mulți parteneri, cu achiziții în comun. Există însă și interes din partea unor operatori de transport și logistică germani, care să strângă mai mult relațiile cu hubul regional Constanța. Probabil că o parte din sprijinul lor pentru Ucraina va necesita o cooperare logistică mai strânsă în regiunea Dobrogea”.

Frăția social-democrată în prag de alegeri

Evoluțiile pot fi exploatate foarte bine însă și la nivel politic, mai ales că stânga germană își asumă și partea aceasta strategică de agendă, nu doar cea pacifistă manifestată prin ezitările cancelarului Scholz, atât în cazurile livrărilor de tancuri Leopard sau rachete Taurus dar și față de opțiunea terestră evocată recent de președintele francez Emmanuel Macron. România nu a avut nimic de comentat, în nici una dintre situații.

Dar ambele formațiuni social-democrate au de câștigat de pe urma colaborării strategice și, în acest context, cei doi șefi de guvern și de partid își fac reciproc servicii, remarcă analistul și consultantul politic Radu Magdin, de la think-tankul Smartlink Communication: ”Este un context electoral, liderii din diverse tabere politice vor încerca să facă front comun european, așa că vizita lui Scholz are și o astfel de dimensiune. Ne ajutăm reciproc, dar ne coordonăm și în beneficiul țărilor noastre”.

Nu neapărat un dreptunghi, dar măcar o voce

În contextul ”reconsolidării recente a Triunghiului de la Weimar, Germania - Franța - Polonia, este important și pentru noi să găsim acele puncte comune cu marile puteri europene, care să ne avantajeze pe termen lung”, subliniază Magdin. ”Nu vorbesc despre transformarea

triunghiului într-un dreptunghi, ci despre oportunitatea și nevoia de a întări relațiile cele mai importante pentru România la momentul actual, indiferent dacă o facem bilateral, multilateral, în UE sau NATO”.

De altfel, amintește analistul politic, pentru DW, ”Bucureștiul a devenit, în ultimele luni, un punct focal pe harta politicii europene, importanți lideri ai UE venind în vizite din rațiuni fie politice, fie instituționale. Pentru noi, o țară care a rămas stabilă în regiune, dincolo de unele probleme interne, este esențial să fim parte din aceste circuite și să formulăm poziții cel puțin atât cât ne permitem, factual, în raport cu greutatea noastră și cu alte state UE”.

În concluzie, vizita cancelarului Scholz ”trebuie să ne încurajeze să livrăm inteligent interesele pe care le avem ca țară și să arătăm că provocări precum războiul din Ucraina au pus într-o lumină necesară eforturile României”, încheie Magdin.

Ce urmează, din perspectivă logistică?

Nu va fi simplu de repus pe picioare o industrie abandonată vreme de peste un sfert de secol. Dar nimeni nu se așteaptă ca lucrurile să repornească peste noapte, după cum spune și analistul militar Claudiu Degeratu: ”Discutăm de orizontul de timp 2025, nu o să apară în câteva luni undeva în România o fabrică nouă de armament, pentru că sunt multe semne de întrebare vis-a-vis de ce a mai rămas în vechile fabrici și care, probabil, nici nu mai corespund”. Investitorii își pun chiar întrebarea ”dacă merită să modernizeze sau să refacă o fabrică existentă, de unde s-ar putea să arunce vechea tehnologie în proporție de 90%, sau să construiască una total nouă, cu probabil costuri mai mici decât eventualele încercări de adaptare”.

Acest orizont de timp va permite și rezolvarea problemei resursei umane. Pe lângă faptul că vor fi ”fabrici la un alt nivel tehnologizate, la nivelul anului 2024, cu know-how străin și care probabil nu vor mai necesita acea masă mare de muncitori din urmă cu 30-40 de ani într-o fabrică de muniție cu tehnologie de anii 50, au fost alocați destui bani pentru a accelera și pregătirea forței de muncă”. În ce privește producția de pulberi, va fi de rezolvat și asigurarea materiei prime: ”Mai are România capacitatea de a o asigura cu stuful din Delta Dunării - din care se făcea celuloză și, apoi, nitroceluloză pentru praf de pușcă - sau apelăm la importuri din China?”, se întreabă analistul militar.

Una peste alta, România câștigă mai mult din acest interes strategic german, ”pentru că avem șansa unei investiții cu tehnologie nouă într-un domeniu special prioritar. Probabil că Germania va avea un profit financiar dar din punct de vedere al securității naționale și al apărării, noi suntem mai câștigați”, conchide Claudiu Degeratu..