În România, la fiecare 30 de ore un copil cade în mâinile traficanţilor de persoane. Familia, comunitatea şi autorităţile locale nu numai că nu protejează copiii de riscurile de trafic, dar uneori sunt implicate direct în recrutarea sau exploatarea acestora. În multe cazuri, asistăm pasivi la complicitatea părinților cu traficanții, explicit, la vânzarea propriilor copii, de regulă a fetelor, pentru includerea lor în rețeaua odioasă a prostituției infantile, începând cu vârsta fragedă de 12-13 ani.

Acestea sunt concluziile unui studiu recent al asociației neguvernamentale Justice and Care România, care a fost prezentat și dezbătut în cadrul unei conferințe internaționale organizate în parteneriat cu președinția Senatului României, la care au participat reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Ministerului Afacerilor Interne, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului, DIICOT, Cancelaria prim-ministrului, reprezentanți ai misiunilor diplomatice din România.

În cadrul conferinței, Mădălina Turza, director al Justice and Care Romania a accentuat că „este mult mai eficient şi benefic să previi asfel de lucruri îngrozitoare, decât să încerci să recuperezi copiii după experienţe care le vor marca viața în mod fundamental. Cum poţi lupta cu acest fenomen, dacă nu înţelegi ce se întâmplă în viaţa acestor copii? Prevenirea traficului de copii nu se face cu flyere şi postere!“

Redau în continuare un dialog cu Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al asociației Salvați Copiii România, una din organizațiile neguvernamentale cele mai implicate în rezolvarea problemelor urgente  și neluate în seamă de autorități, de la programe privind egalitatea de șanse a copiilor din mediile defavorizate cu cei din comunitățile ferite de sărăcie până la construirea unui spital unde „copiii își pot trăi copilăria cât timp luptă cu boala“.

DW: Doamnă Gabriela Alexandresu, organizația Justice and Care România a publicat recent concluziile unui studiu din care reiese că aproape în fiecare zi un copil cade victimă traficanților de minori. Conform datelor oficiale, în ultimii cinci ani 1.525 de copii au devenit victime ale traficanţilor de persoane.

Gabriela Alexandrescu: Tema traficului de copii reprezintă una dintre cele mai tragice episoade din întreaga evoluție a sistemului de protecție a copiilor în România. Aș fi vrut să încep prin a sublinia evoluții pozitive în acest sens, însă lucrurile stau altfel. Organizația Salvați Copiii a depus eforturi semnificative pentru a dezvolta o rețea națională de programe dedicate prevenirii traficului de copii și protecției victimelor. Unul din aceste programe, odată transferat autorităților locale, nu a fost menținut funcțional nici măcar cinci ani. Acest lucru pune în evidență o incapacitate sistemică de a asigura protecție și servicii adecvate de recuperare psiho-emoțională a copiilor care au fost victime ale traficului de persoane.

Rețelele de trafic de copii profită de corupția și de ineficiența autorităților locale

Care sunt circumstanțele favorabile care au condus de-a lungul anilor și conduc în continuare, în mod amplificat și accelerat, la racolarea copiilor și adolescenților de către traficanții de carne vie, în cele mai multe cazuri grupați în rețele mafiote?

Cauzele traficului de copii sunt multiple și complexe. Sărăcia extremă, lipsa educației și a oportunităților precum și disfuncțiile familiale sunt principalii indicatori cauzali. De multe ori, copiii provin din medii defavorizate, unde sunt vulnerabili și ușor de manipulat. Traficanții profită de lipsa supravegherii și de neglijența părinților. În plus, contextul economic precar și lipsa unui sistem de protecție socială eficient creează un mediu propice pentru traficul de copii. Lipsa educației adecvate și a conștientizării pericolelor din partea comunităților locale amplifică riscurile. Rețelele de trafic profită de corupția și de ineficiența autorităților locale, traficul de copii devenind, la nivelul comunităților din care provin victimele, un fenomen al „normalizării devianței” - cum a fost numit în cea mai recentă cercetare calitativă din România.

Multe dosare penale se pierd pe traseul judiciar al instanțelor

Copilele și adolescentele abuzate sexual nu spun de multe ori părinților prin ce au trecut, pentru ca aceștia poată face plângere la poliție. Sunt și cazuri în care părinții, în cunoștință de cauză, șterg cu buretele traumele suferite de copiii lor. Cât de alarmantă este realitatea în ceea ce privește sclavia sexuală a minorilor și cât de eficiente sunt instituțiile statului pentru prevenirea și gestionarea acestui flagel?    

Știm că datele oficiale arată că, între 2013 și 2017, au fost investigate 4.525 de cazuri de trafic de minori, ceea ce reprezintă cu siguranță o cifră mult mai mică decât situația reală a acestui fenomen. Dintre acestea, doar 378 s-au soluționat definitiv cu condamnarea traficanților implicați. Adică, mai puțin de un caz din zece. Mai trebuie spus că, deși vorbim despre fapte grave prin care copiii au fost exploatați sexual, obligați să cerșească ori să comită infracțiuni, organele de ordine au procedat la arestarea preventivă doar pentru jumătate dintre traficanții acuzați, punând astfel în pericol siguranța victimelor minore. Siguranța acestora este pusă în pericol și prin publicarea pe portalul Ministerului Justiției a dosarelor aflate în faza de judecată, incluzând numele victimelor și ale reprezentanților legali, ceea ce conduce la expunerea și o nouă traumatizare a acestora.

Pe de altă parte, o proporție semnificativă de dosare se pierd pe traseul judiciar, ridicând întrebări serioase privind adecvarea sistemului la nevoile de protecție a copiilor. Un exemplu elocvent de ineficiență este Dosarul Țăndărei, unde traficanții, vinovați de exploatarea a 180 de copii între 5 și 17 ani pentru cerșetorie sau comiterea de infracțiuni stradale, au fost eliberați din cauza prescripției penale a faptelor. Mai mult, aceștia urmează să primească despăgubiri din partea statului român, în condițiile în care copiii, care trăiesc în același oraș cu abuzatorii lor, nu au beneficiat de asistența autorităților.

Ce face Salvați Copiii în ceea ce privește consilierea și asistența psihologică a copiilor care poartă cu ei traumele prin care au trecut și pe care de multe ori nu le mărturisesc nimănui, nici măcar părinților? 

Dacă vorbim despre servicii, asistență, găzduirea și reabilitarea copiilor victime,  acestea sunt insuficiente. Există doar câteva centre de protecție a victimelor în România, gestionate de organizații neguvernamentale, despre care știm că au o capacitate limitată și care nu lucrează exclusiv cu copii. Pe lângă aceste inițiative, amintesc și programul Salvați Copiii, numit „Barnahus“, care asigură audierea copiilor în condiții de siguranță deplină pentru drepturile copiilor abuzați sexual, fiind considerat absolut necesar la nivelul întregii Uniuni Europene. Acest program, implementat în toate țările cu sisteme de justiție moderne, previne retraumatizarea copiilor prin audieri succesive. Cercetările noastre arată că în România există dosare în care copilul care a căzut victimă unei forme de abuz sexual este intervievevat și de 10 ori, ceea ce este inacceptabil, având în vedere presiunea psihologică, frica de revenire în același cerc al abuzului.

Legislația trebuie să prioritizeze procesele în cazurile de trafic de copii

Avem legi lacunare, permisive pentru traficanții de minori. Pe de altă parte, instituțiile statului nu se implică la modul urgenței în ceea ce-i privește pe minorii abuzați sexual nici în prevenție și nici în gestionarea responsabilă a traumelor victimelor.

Din punctul meu de vedere, este absolut necesară o reformă a sistemului de justiție din perspectiva modului în care se asigură pregătirea magistraților în ceea ce privește drepturile copilului și efectele abuzurilor. Și, evident, a polițiștilor. Legislația trebuie să cuprindă și măsuri de asigurare a celerității procedurilor judiciare și prioritizarea cazurilor de trafic de copii în organizarea instituțiilor de urmărire penală. Trebuie adoptate măsuri legislative care să asigure asistență juridică, socială și psihologică copiilor și familiilor lor pe parcursul întregului proces penal și să stabilească mecanisme eficiente de verificare a implicării părinților în neglijența sau menținerea copiilor în condiții de exploatare.

În concluzie, este clar că autoritățile au o obligație morală de a asigura protecția și reabilitarea victimelor, prin creșterea investițiilor care să asigure copiilor accesul la educație de calitate și servicii de protecție, iar părinților educația parentală de care au atâta nevoie. Ținând seama de faptul că cele mai eficiente servicii de prevenire a faptelor de trafic și de protecție a copiilor au fost create de organizațiile neguvernamentale, este crucial ca acestea să facă parte din orice proces de reconsiderare a cauzelor și a măsurilor de prevenire și combatere a acestui fenomen. Interesele copiilor trebuie să prevaleze în orice dispută privind principiile sistemului de justiție.

Gabriela Alexandrescu este doctor în sociologie. În calitatea de președinte executiv al asociației Salvați Copiii România, a inițiat o serie de programe și campanii privind drepturile copiilor. Din 1997 este membru în Grupul Decizional European al Save the Children International.